Miriam Cihodariu

Multumesc pentru trecere si apreciere.
Cu prietenie,
Miriam.

Ok... Tocmai iti citeam niste texte de-ale tale ca sa vad cu cine am de-a face. Esti haios. Si iti respect opinia, cu o singura mentiune: nu ma baga la categoria adolescenti.

Disclaimer: Va rog sa nu inteleaga cineva ca as avea ceva cu adolescentii :)

Claudiu,

chestia cu guvidul, fiind ceva subiectiv, nu o pot combate. Dar caracterul \"nationalist\" al textului? Sigur ai comentat la textul la care te refereai? Chiar daca sunt unele referiri la contextul istoric al comunismului, ele sunt rare si facute din perspectiva simtului comun... Sper sa te lamuresti, eu tot cred ca e o confuzie la mijloc.

Emir,

Multumesc pentru trecere. M-a tentat ideea unui monolog in proza - daca vrei, la nivel ipotetic, a unui roman relat la persoana a doua.

Va mai astept.
Toate cele bune,

Buna Ela! Long time no read...

Mie cel mai mult mi-a placut \"ma feresc de ura, de patima, de deznadejde, de istoria blestematelor punti\"... adica lucrurile care dau acel farmec efemer vietii. Ma facesa ma gandesc la un fel de renuntare budista, ascetica, de respingere a vietii evidente, a iluziei mayei.... a umedului aici, in poezia ta.

Te mai citesc :)

Ești tare șugubăț în comentariul ăsta, domnule Gorun!

Îmi pare bine că ai rezistat eroic să citești până la capăt o piesă de astfel de dimensiuni și că ți-a plăcut :)

Ne mai citim.

Pai, dragă Cristina, lucrurile sunt simple. Numărul de agoniști crește înfiorător, eu nu mai am demult timp să caut texte și să le citesc, darămite să le comentez, decât dacă sunt deja familiarizată cu autorul, și lumea m-a cam uitat :)

Oricum, e important să pot să mă exprim și mai ales să-mi stochez undeva textele unde știu că sunt la adăpost de orice defecține a calculatorului... sau a manuscriselor.

Ne mai citim...

Chiar m-am gandit la tine în ultima vreme, și mă întrebam ce mai faci!

Îmi pare bine că ai rezonat cu niște rânduri care, așa cum ai intuit, au fost scrise mai mult într-un acces de furie și de revoltă aproape patetic de adolecsentină dar... în fine, într-un tipar probabil că tot trebuie să ne încadrăm. Iar altele sunt mult mai rele.

Nu vreau să mă repet, dar mi-ai ghicit din nou gândurile, de data asta în legătură cu stupiditatea și banalitatea domeniului de resurse umane. Din câte mi-am dat seama, un departament de resurse umane ar trebui să se ocupe doar cu menținerea unei medieri fluide între toate părțile implicate - angajați, angajatori etc - dar din păcate sunt înfipți peste tot pe post de Procust, asigurându-se că ești la fel de obtuz ca ei înainte de a te lăsa să treci...
Precum acei oameni mai mult sau mai puțin de succes (care din păcate predomină mai mult la noi) care nu mai sunt în stare să iasă din rol, adoptând mereu atitudinea autoritară și care nu mai sunt capabili să poarte un tricou... Dar deviez.

Mi-ar fi plăcut enorm să trăiesc Woodstock-ul, fără a ști (din perspectiva contemporană) că, de fapt, nu a schimbat nimic. Dar... the day the music died... a fost acum multă vreme.

Apropo de balcanism, din același punct de vedere al trăirilor intense... poate suna ca o blasfemie a generației tinere care nu a trăit cu adevărat comunismul... mie îmi plac și rușii. La un nivel mai înalt, desigur, decât mujicul din coșmarurile Kareninăi. Cred ca acea impulsivitate pentru care sunt numiți în general bestii, acea manieră proprie de a se drăcui și de a se răzgândi și a se băga în belele pe care o au personajele lui Dostoievski... când este dusă la un nivel mai înalt, atunci când individul cu fondul arhetipal rus crează, acea trăsătură se transformă într-o pasiune greu de stăvilit, și nu neapărat în sensul furtunos. O simfonie de Boronin sau scriitori ruși sunt exeple suficiente pentru acel je-ne-sais-quoi rusesc pe care eu l-am resimțit.

La mai multe gânduri în comun.

P.S: E ciudat ce se întâmplă în ultima vreme cu pagina asta ... nu doar numărul de viyionări, dar și data comentariilor sunt date peste cap! Astfel, nu pot să-mi dau seama dacă îți răspund cu întârziere au ba.

Foarte bine documentat, si eu asteptam de mult un articol despre acest personaj de care te izbesti aproape in fiecare film joc etc cu pretentii de portal mitic.
Imi pare bine ca l-ai scris.

chiar frumos, mai ales primele strofe se leaga cu fluiditate.
In urmatoarele, ai cam scartait-o pentru ca ai tinut la rima. De exemplu, din cauza accentului, vanturi nu rimeaza de nici o culoare cu infinituri.
Oricum, a iesit ceva frumos.
Te admir pentru studiile tale(clopotele sunt fascinante).
Miriam.

mi-ai mobilizat sangele atacand aceasta problema la care eu sunt foarte sensibila.
In legatura cu feminismul, el a fost initial facut sa para desuet tocmai pentru a-l minimaliza; ulterior o parte a acestui curent a devenit naspa(nu desueta ci de-a dreptul agresiva si periculoasa - de genul LWG - Lesbians With Guns), totusi linia lui clasica a continuat in mare masura intr-un mod, din fericire, eficient din cand in cand - atunci cand a reusit sa razbeasca. Ceea ce mi se pare remarcabil la feminism(ma refer la cel clasic) este faptul ca este singurul curent (miscare, filosofie) etc al carui scop fundamental este sa se ajunga sa nu mai fie nevoie de el. Interesant, nu?
Acum sper sa nu se interpreteze ca sunt o feminista din aia hardcore de genul \"toti barbatii este porci\" :) dar pur si simplu ma simt lezata cand vad cum sunt incalcate si dispretuite drepturile femeilor in atatea ocazii, ca de altfel drepturile oricarei fiinte umane, fie ea barbat, femeie sau copil.
Cristina, iti recomand cu insistenta si caldura ceva materiale ce sigur te-ar interesa: primul e un articol al unui prieten de pe agonia http://www.poezie.ro/index.php/essay/175994/index.html
si al doilea cartea scriitoarei Andrea Dworkin - Razboiul impotriva tacerii, aparuta la Polirom in 2001 care trece in revista principalele probleme atacate de feminism, argumentele feministelor dar si ale adversarilor, punctele forte si slabe ale miscarii, evolutia ei istorica in fine e extrem de interesanta. O gasesti sigur la BCU.
Te salut si te citesc cu mare interes,

ce era mai important: *.
Pentru combinatia inedita de simboluri si arhetipuri si transpunerea lor poetica.

O combinatie de simboluri interesanta, timite la hau luciferic, lumina din adancuri etc.
Foarte frumos.
Imi plac preocuparile tale pentru simbolistica si mitologie, le-am remarcat si in alte texte.
Te mai citesc.

pentru apreciere.
Ne mai citim,

Initial, dupa o imagine care cam scartaie de o rima fortata(\"mai greu îi să treci de un fior
să vezi pustiul dor
și calea sufletului cu amor.\") nu prea mai aveam chef sa mai citesc.
Am citit totusi si restul poeziei imi place foarte mult, nu doar ideea si simbolurile sunt frumoase, ci si naturaletea usoara, ozonica cu care le imbini curgator.
Mi-au placut in mod deosebit \"cetate a sufletului cale\" si \"ghemotocul nemuririi tale\", primul vers si mai ales sfarsitul.
Daca nu ar fi acea stangacie(in umila mea parere - stiu ca nu prea ai cum sa critici o exprimare poetica pentru ca e mult mai intima decat un articol, de exemplu) poezia ar fi aproape perfecta.

Hotarat lucru, mai bine te vinzi - e o oarecare forma de libertate(din mai multe puncte de vedere, pe care mai bine le tac) fata de realitatea cretina care pe criterii de legitimitate sociale se implanteaza fortat in tine, dandu-ti la pachet grimase si detalii respingatoare...
Mi-ar placea, metaforic vorbind, sa facem si noi macar uneori acelasi lucru, sa le inseram realitatea noastra intr-un mod in care sa se simta violati, sa dam Mozart la maximum in tot cartierul de manelisti, sa ii facem sa se simta si ei straini si haituiti...
Dar asta necesita o agresivitate de impact de care nu suntem in stare... si poate ca e mai bine asa, daca nu ar fi efectele astea secundare de tot... respectul.
Tovarasa de suferinta,

Sincer, imi pare foarte rau ca genul de articol pe care l-ai scris nu este mai gustat si mai cautat si ca multi(ma refer la oameni in general, nu neaparat la cei de pa agonia) nu sunt deloc interesati de formele cuvintelor si de astfel de chestii considerate \"vechituri ale nostalgicilor\"... Dar probabil nu-si dau seama ce impact psiho-social teribil are limba vorbita, cum orice modificare corespunde unei modificari de sens si de mentalitate...
Grave sunt erorile pe care le-ai semnalat, si imi pare rau ca multe sunt si multe se vor face in continuare.
Cred ca singura solutie nu poate veni decat tot pe aceasta cale, contracarea dezinformarii cu o enciclopedie extrem de bine scrisa, completa etc si mai ales la fel de mediatizata precum Doom-ul. Dar pana acolo... mai sunt multe mocirle.

Sper sa nu ti se para tras de par, dar mi se pare ca avem o maniera foarte compatibila de reflectie asupra problemelor pe care le tratam - mie imi plac articolele tale, tie iti plac ale mele :)...

Cititoare fidela,

Adevarat zambetul de plastic, comercial nu doar ne umple pozele, suprapunandu-se peste amintirile adevarate, dar lasa si un gol in ceva ce ar fi trebuit sa fie etern.
Ai stofa, imi place cum scrii.
Te mai citesc,

eram de-acum coninsă că nu sunt mulți să aibă răbdare să citească un articol atât de lung. Chiar îmi pare bine, este nesperat de bine că sunt mai mulți care îmi împărtășesc convngerile... asta înseamnă că mai avem speranțe. Știu că sună aiurea, dar de noi depinde rezultatul luptei.
Să ne mai citim și să ne auzim.
Cu drag,

Cred că poezia ta exprimă durerea sufocată și stinsă de a conștientiza că viața așa cum o trăim acum se deșiră precum zilele dintr-un sordid, imaterial dar imbatabil cimitir al iluziilor, al voințelor.

\"Iar urlând de sub pământ
Vreau să zbor\" - aici nu e doar durerea neputinței de a zbura, ci și cea derivată din faptul că nici măcar nu mai poți urî această neputință cu pasiunea cu care urai și iubeai cândva...

\"Îmi vine uneori să mor
Dedesubtul tuturor
Să mă ridic din sicriu
Să arunc crucea de fier prăfuită
Să rup gardul sinistru
Să le arăt lor ce știu
Secretul gurii de canal\" - astfel moartea reală, concretă, dezgustător de fizică rămâne un fel de vis teribilist, de ultim gest teatral, demonstrativ, prin care vraja stoarsă de mitic a indiferenței ar mai putea fi ruptă pe câteva clipe.

În final, îți găsești refugiul într-o nostalgie a iubirii de cândva, cu toată viața ștearsă de ploaie, vine eternizarea îngerilor de piatră, în tot plenul frumuseții lor morbide, de cavou...

Poate, într-adevăr, deși poezia în general își propune să frizeze extraordinarul, poate asta e cea mai cuminte și mai accesibilă dintre toate soluțiile pe care le avem la dispoziție și se vor a fi poetice.
În fond, o legendă e frumoasă chiar în solemnitatea feței ei de ceară.

Mari pentru intarirea parerii pe care stiam ca o ai despre piesa asta. Imi pare rau ca punerea ei in scena s-a amanat, dar... asta e. Mai important e ca sunt mereu cate cativa care rezoneaza cu ea.
Cu drag,
Miriam.