mircea trifu

Mă ridic cu mii de brațe și dau de pământ cu mine, Cad pe-un fagure de vorbe de rămân cu capu-n nori, Gândurile-mi stau pe ace și aștept să văd de-mi vine Mintea mea rămasă-n urmă printre

Aștept durerea ta să-mi cadă-n palme, Voi aștepta aici, în poarta ta, Când ochii înecați în lacrimi calme, În șoaptă m-or trezi din poza mea. Voi șterge din durere al tău nume,

în noaptea mea,destin furat și înghețat de timpuri, sunt doar un suflet destrămat, de viață fără visuri. încerc durerea s-o respir, să simt că viu sunt încă, sunt doar un biet poet

Mereu îmbujorată În templu fără uși, Esti lanț de stâncă În mânecele goale. Te-apropii, te ating, Vibrează când recită În piatra albă crudă..... Doar lacrimile tale Dalta și

Îmi las pana să scrie pe un petec de cer, Și din inimă-mi fac resemnat calimară, Să-mi citească iubirea și să scape de ger, Căci plecată e-n albul zăpezii de vară. Când va fi să-mplinească

O noapte-ntreagă m-am rugat, La cineva să-mi plângă-o Rugă, Căci m-am crescut neîmpăcat, Am fost prea mult pe cer o slugă. Și-am început atunci să strig, Cu voce stinsă de cenzură, Nici un

Se-alintă-un val în razele de soare Când dinții falși de focul prădător, L-a amăgit din Marea lui cea Mare, Și-acum e nor pe cerul trădător. Stau îngeri-n picioare în abis, Doar visele

M-am îmbrăcat cu noaptea Și am ieșit pe prispa sufletului, Privesc afară, în grădina inimii Ce adie-n ritmul vântului. Grădina mea e o icoană Plină de cimitire sfinte, Aicea nu se plânge pe

Dorm c-opincile-n picioare și-un ulcior cu apă,-n gând, Iar sub pleopele închise mi-am ascuns o coală albă, Trag o dușcă de cerneală căci mă pregătesc visând, Să cobor de la fereastră, ajutat

Te-aștept pe malul mării, Îndrăgostit deplin, În tandra umbra serii, Pios Îți aparțin. Iți pângăresc nisipul, Călcând cu pasul greu, Pe mal nu bate timpul, Clepsidra lui sunt eu. În

mă ardă focul veșnic, privirea mea să-mi sece și glasu-mi ce-ți vorbește să se prefacă-n scrum, de te-o atinge mâna, pe veci să se usuce, de vreau sarutu-ți tainic, să nu mai merg pe

Sunt prințul visului, pe cerul meu sunt cel din urmă, Și stirpea mea e născătoarea stelelor și-a lor lumină, Am soarele în a mea dreaptă și luna-n partea stângă, Și lacuri unde si salcia îmi cere

Spune-mi, cum e-n lumea ta? Liniște nepăsătoare? Că aici în lumea mea îngerii au colți și coarne! Doar c-o dulce sărutare se apucă să măsoare Din pacatele lăsate ce ne ies pe gură,

când ochii tăi s-ar apleca, tânjind spre alt bărbat, când buzele-l vor săruta și eu voi fi aflat, să nu te temi că îți voi lua bărbatul ce-l iubești, ci să te temi de ce-ți voi da, și-atunci

În jurul meu am scris patru coloane, Cuvintele sunt luate dintr-un vis, Ce-a stat în poala vremii nedeschis. Eu le-am sfintit și le-am făcut icoane. Le-am ridicat în noapte cu blândețe, În

Îmi bate drumul pașii mei, Picioarele-s domoale, M-afund în pulberi de femei, Cu sufletele goale. În carne-mi intră voia lor, Și cântul lor de piatră, Nu mă opresc, îmi plânge-un

Frâng o dorință rugă până o fac să geamă, Și-o lacrimă se naște pe chipul tău de rang, Grăbește-te iubito, cu mâna prinsă-n coamă, În șaua unui fulger, cu corpul de mustang.

A strâns corsetul ce-i tăia respirul, Să pară-n noapte doar o semilună, Poate blestemul nu-i va cere birul, Spera îndrăgostita Luna plină. Se teme-acum ca frunza de măslin Și rana ei n-ar

Mâna cruce-o fac, deochiul suferinței să-ți alunge, Și-o barieră de coral din nori, pe bolta cerului Îți voi clădi, nici zeu sau drac nu te va poate frânge, Să fii ca lacrima dorită și alintată

E ziua ta ,răzbună-mă femeie, Căci stelele s-au răzbunat pe tine, Și m-au închis înlăcrimate-n ele, Geloase pe poemele din mine. Și vor topi cuvintele în noapte, Tăcute se vor scurge-n

Aseară când dormeai iubită zână, Ți-am strecurat sub pernă o batistă, Țesută-n altă viață de-a ta mână, În univers o alta nu există. Zâmbind să o deschizi pe a mea pernă, În ea am strânse

E noapte, stăpâna lumii iar a învins lumina Și stelele aleargă să-i deschidă drumul, Îmfășurată în tăcere, încet pășește luna, Suspinul ei din vis, îmi aburește geamul. Cu umbra ei îmi

Dau o viață și o zi, numai pentru-o altă clipă Și dacă o calc și crapă îmbracă-mă moarte-n mire, Undeva prin cimitire să-mi tai ultima aripă, Numai să nu faci risipă de o altă mântuire.

Îmi trece cale-o neagră umbră, Privește-n mine-ncet,cu teamă, Și-ascunsă,în parfum de ambră, Din corpul meu își face haină. Îi scutur ghiarele din mine, Dar nu vrea clipa să-mi asculte,