Poezie

Ghiocel pe rogojina

1 min lectură·5 martie 2018

Mediu

Dau o viață și o zi, numai pentru-o altă clipă

Și dacă o calc și crapă îmbracă-mă moarte-n mire,

Undeva prin cimitire să-mi tai ultima aripă,

Numai să nu faci risipă de o altă mântuire.

Sparge și pana de sticlă că e cârmă între gânduri,

Eu îi sunt barcă de scânduri înmuiată în cerneală

Pe băncuță, ca la școală, punând visele în rânduri

Și să nu se-nalțe-n cârduri versurile după coală.

Poate-așa, mai înțelept, voi iubi întregul munte,

Din pădure de cuvinte să-mi brodez o altă casă,

Să chem stâncile la masă recitandu-le din minte,

Tot belșugul cel fierbinte în cojoc de piele-ntoarsă.

Calc pe rogojina-albită într-o altă zi a noastră,

Pașii se grăbesc și lătră peste palida-i ninsoare,

Că-s infometați de soare și de calea lor întoarsă,

Când eram pana albastră cu cerneala răbdătoare.

S-au strâns zilele și lupii să-mi păzească rădăcina,

Când îmi necăjesc lumina versurile-n toiul nopții,

Neclintite-n fața porții căci îmi tulbură fântâna,

Unde-mi odihnește Luna lângă vii ei și morții.

Mă uimește ghiocelul ce în vers sfidează iarna,

El și-a construit caverna dintr-o mie de busole

Și sub albele-i cupole stă zidit de parcă-i Ana,

Numai să ii simt dojana și iubirea lui Manole.

001.220

mircea trifu. “Ghiocel pe rogojina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14121610/ghiocel-pe-rogojina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.