mircea trifu

Am fost născutul fără umbră, Cu focul fricii în călcâie Ce căuta în noptea sumbră, O rugă-n fumul de tămâie. Și am avut sub pași abisuri, Și fruntea-mi odihnea înaltul, În somnul

Eu nu mai vreau miros de lumânare, Las huma asta și pribegi destine Și crucea-ngenunchiată la picioare, Doar aripile-mi iau închise-n mine. Iubito ia-ți lumina ta în palmă Și îți voi da o

Gustul iubirii Mă-ndreaptă spre tine, Alungă-ți o mână Privindu-mă bine, Căldura-ți din suflet Ce-mi leagănă dorul Și cheamă dorința Să-ți mângâie părul, Cer inimii pace S-aud când mă

Într-un colț de pământ, fâră frică de noi, Este-ascuns uneori, un nebun după tine Câte-o noapte-i copil, curajoși amândoi, El l-ascultă vrăjit și milos ca un câine. Luna șade deoparte, nu îi

Pe țărmul nopții-n alintare, Ascult luminile-nstelate, Ce cad din ceruri alungate, Spre muritoarea-mbrățișare. Îmi trece-o clipă pe aproape, Și-o leg de mână c-un cuvânt, L-au scris

M-am supărat și m-am ascuns tăcut în noapte Și prefacut în vis am luat cu mine, scris pe-o pânză, Tot ce-am făcut în viață și-am coborât la moarte Să-mi spună, de pe ram când cade a mea

Mă uit la foc cu ochi de frică, Văpăi, dintr-o scânteie născătoare, Ruga îmi e prea grea, nu se ridică Spre zeitățile cerești, nepăsătoare. Prin vene nu-mi mai curge Olimpul, Apollo, rușinat,

Sunt și-acuma ani lumină depărtare de oglinda Unde-mi recitea colinda gura ta pe chipul meu Supărat pe Dumnezeu că m-a alungat pe Marte Unde Moartea e pe moarte să-i fiu lumânare eu. Mâ

Îmi mor ecourile-n drum, Ruine de-amintiri și iască, Născute din tăceri și scrum, Sortite să nu mă găsească. Îmi moare-n palmă mângâierea, Când te ascunzi în altă viață, Să nu-ți alin

Am luat puțin jăratec din inimă și am aprins un foc, E așa de frig, în jurul meu cu fulgi de nea se plânge, Zăpada lor mă-njunghie și sufletul îmi frânge, Am devenit un sloi, durerea rece mă ține

Încerc să nu-mi dau sufletul meu blând, Când trupul se simte de foame răbdând, Când iadul taraba o-ntinde în somn, Plătește-n arginti doar păcate de om. Mă-nvârt, rușinat, cu privirea-mi

Dau amintirilor poruncă Să-și pună-armură de razboi, Căci depărtarea îmi aruncă Mulți ani lumină de nevoi. Vin frunze-n zale de aramă Sfidând trecutul îngâmfat, Din rădăcini Călin le

Îmi țin slovele sub talpa iernii, Pe coala ei se-ngrămădesc profeți, Și fulgii de zăpadă se cred genii, De-abia născuți au devenit poeți. Las versurile uneori pe-afară Și tainele

Viața asta nu m-ascultă și nici pana nu-mi mai scrie Nici chiar El încă nu știe, de ce mă trezesc strigând Disperat ca rândunica când zboară în cerc pe coală După-o pată de cerneală să-ți ucidă

Nu mi-ai lăsat nici o speranță să răman, Am fost în corpul tău un strop de sânge bun, Te-am mângâiat cu sărutări pe pleoape, Să doară al meu val, plecând pe ape. Dar ți-am lăsat cu aripi o

Iar m-am visat cometă căzută-n iarna mamei, Ce-aprinde-n sobă focul cu-o pată de cerneală Uscată-n altă viață și-ascunsă-n podul palmei În taină să-ncălzească născutul meu pe coală. Ea îl

nu te mai simt aproape, aripile m-au căzut în mare, am pus durerea să le-ngroape, ca cruce-am pus o lungă sărutare. sunt în genunchi în fața mării, și valuri de tristețe mă scufundă, simt

Dă poruncă stăpână, în urma ta să ardă totul, Să nu rămân-alint în aerul atins de-al tău parfum, Cărarea, cerul de deasupra sa, până și codrul, Arde și visul nostru, neagră-i e lacrima de

Sunt zeu? Nu cred, pentru că plâng, nemuritor aș fi, Nici om nu sunt, căci aș avea măcar hotar și bucurii, Și nici în mare nu-s delfin sau din corali o floare, Nici chiar o stea, ce în a cerului

Unde să caut, în ce umbră amintirea-ți geme, Sub care-apus de soare luna te ascunde, Căci eu, în pulberea uitării, acoperit de vreme, Nu știu de inima îmi bate încă și nici unde. Te iert că ai

Decupez flori de hârtie pentru-o singură poveste, Stând sub ploaia străjuită și creată de un fulger, Să le ducă sus cu gândul unde mintea îi tânjește, Că-i duminică pe fruntea sufletului său

Aș vrea ca-n ziua judecății,soartă, Să pun eu mas-acolo sus,pe cer, Voi tremura de frică nu de ger, Dar te aștept cu fruntea ridicată. Pe-orgoliu zdrențuit,ascuns de tine, Mi-am pus cu

să mă sărut cu marea, când de dorinți mă scutur, să pun un pic de sare, pe rana mea de vultur. să mă ridic spre soare, din nou,senin,în pace, să uit de tot ce doare, să simt că iar îmi