Poezie

Balada Cassandrei

1 min lectură·2 iunie 2014

Mediu

Mă uit la foc cu ochi de frică,

Văpăi, dintr-o scânteie născătoare,

Ruga îmi e prea grea, nu se ridică

Spre zeitățile cerești, nepăsătoare.

Prin vene nu-mi mai curge Olimpul,

Apollo, rușinat, mi-a lepădat iubirea,

După blestemul meu și-ascunde chipul,

În teama muritoare îmi prezic pieirea.

Acum mă iert și eu și-mi cert durerea,

Dar ce nu iert și îl blestem, e harul,

Cu el pe buze mi s-a stins tăcerea.

Cer lumi-ntregi să-mi ierte darul,

Când Troia-n viitor urla de groază,

M-au asurzit,durerile de foc aprinse,

Si lemnul Calului, la porți de pază,

Miros de sânge avea si torțe stinse.

Și toate astea le-am urlat în noapte,

Mereu închisă în tăcerea mută, surdă,

Am flăcările ce îmi ard pe pleoape,

În deja-vu îmi văd moartea absurdă.

Și știu că am plătit și-n altă viață,

Păcatul meu, strigat cu gura milei,

De-o spadă de troian, în Marea Piață,

Ce îmi străpunse corpul de copilă.

Acum am înțeles, nu-i deajuns o moarte,

Eu voi muri mereu, cu-același nume,

Cassandra și păcatul în eternitate,

Prezicătoare intr-o Baladă de renume.

001.275

mircea trifu. “Balada Cassandrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14050663/balada-cassandrei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.