Poezie

Gutuia mea albastra

1 min lectură·29 octombrie 2018

Mediu

Iar m-am visat cometă căzută-n iarna mamei,

Ce-aprinde-n sobă focul cu-o pată de cerneală

Uscată-n altă viață și-ascunsă-n podul palmei

În taină să-ncălzească născutul meu pe coală.

Ea îl înfașă-n grabă cu-n nor de praf de cretă

Și-apoi mi-l pune-n brațe, în șoaptă să-l recit

Când îi străbăteam Doamne, imensa lui planetă,

Din lacrimi, mila mamei, oceane-a născocit.

Imense caravane de lupi se-ntorc pe munte

Purtând in fălci deșertul și-a lui eternă vară,

Să-mi țină cald și mie și-ntregilor morminte

De oase îngropate sub cruci, ca pe comoară.

Un cerșetor flămând îmi poartă șapte spade

Să îi ridic un templu ne-ascultătoare-i mame

Că-i zic să nu mai plângă ca vechile balade

Pe paginile goale, când neputința-i doarme.

Spăl damigeana veche de toamnă-nchegată

Și-o pun ca pe-o gutuie cu apă la fereastră,

Iau șapte pești de aur cu vocea-nmiresmată

Să îmi recite-o iarnă din amintirea noastră.

Și-adorm ca o cometă în viață ne-nțeleasă,

Gutuia mea albastră sub mângâierea palmei

Îi povestește tatei, pe veci, plecat de-acasă

De visele născute dormind în poala mamei.

001.771

mircea trifu. “Gutuia mea albastra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14132843/gutuia-mea-albastra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.