Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ziua țese o plasă

1 min lectură·
Mediu
Ploaia pe zid, subțire, rece, perlată,
Un bob de rășină mirositor pe ramura de cireș,
O pasăre pe turla bisericii reformate, în piață,
Toc! toc! cu bastonul lui alb orbul,
Tic! tac! ceasul învârtind orele de sidef,
Fiu! fiu! polițistul de sticlă cu ciudata lui cască de sticlă,
He! he! bărbații în fața halbei cu bere, privind femeile care trec.
Un telefon din provincie sunând în singurătate, în ceață,
Trenuri trecând fulgerător prin fața ferestrei, pe cer
Ziua țese o plasă cu mici întâmplări, cu imagini, cu sunete
Corpul o simte pe tâmple, pe spate, pe nervi
Toc! toc! cu bastonul lui alb orbul,
Tic! tac! ceasul învârtind orele de sidef.
096531
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Mircea Florin Șandru. “Ziua țese o plasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-florin-sandru/poezie/189386/ziua-tese-o-plasa

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-valeriu-palEP
Distincție acordată
Domnul Mircea Florin Sandru tese un poem ca un paianjen de sidef. Atit constructia cit si pozele(imi cer scuze ca folosesc acest cuvint, dar tastatura e defecta si trebuie sa folosesc cuvinte alternative) supuse privirii sint de o simplitate uimitoare si totusi pline de poezie. Peisajul e completat de efectele sonore \"tic-tac, fiu-fiu, toc-toc\", ce amplifica senzatia unei zile captive intr-un poem.
Orbul cu bastonul lui alb si ceasul cu orele sidefate sint martorii trecerii lucrurilor din poem spre firesc. Din punctul meu de vedere, un poem care nu mai are nevoie de nimic. O zi ca o plasa in care autorul a prins tot ceea ce trebuia sa traiasca in anumite momente. Lasind la o parte structura si comentariul, ca simplu cititor, m-a impresionat. Ceea ce domnul Sandru a vrut sa transmita a reusit, asta daca se refera la mersul firesc al zilei.
Un poem bun si curat.
Numai bine
0
@adrian-suciuAS
Adrian Suciu
Iar tehnica repetitiei puncteaza desavirsit finalul. OK.
0
@mircea-florin-sandru
Domnule Emilian Valeriu Pal,
Va mulțumesc sincer pentru comentariul foarte avizat și, de ce nu, pentru steluță. Aveți dreptate; am încercat, prin aglutinarea unor elemente senzoriale simple - imagini, sunete, impulsuri tactile - să creez haloul unei zile luminoase care ne cuprinde în plasa ei.

Domnule Adrian Suciu,
Ați fost scurt și la obiect; într-adevăr tehnica repetiției dă un anumit crescendo poeziei. Vă mulțumesc.
0
@madalina-stateMS
Madalina STATE
turnuri bat cesurile grele bang bang
oamenii isi tremura trupurile in lumina acum acum
iar cerul trage de piele induiosator crac crac
0
@marta-cremenyMC
Marta Cremeny
O poezie-scenariu, sau un scenariu al senzorialului dintr-o nevoie de emoție, sau de sens. Bine surprinse flash-urile, chiar dacă un pic parcă prea agresiv după părerea mea, deși recunosc necesitatea sublinierii țăcănitului, ritmului de o nebunie monotonă, al obsesiei sugerate prin repetiția finală, după cum observa și Adrian. Interesant cum tocmai notarea aparent detașată și limitată la elemente exterioare creează starea și atmosfera poemului. O adevărată nevroză, de un dinamism concentrat, concertat și orchestrat – asta ca să folosesc și eu o suită de determinări ca și poetul:)- deși cum spuneam, cu excepția unui singur vers, se construiește pe stimuri externi. Adaug și că este una dintre puținele construcții în care am asimilat firesc determinările, cascada, cu atât mai remarcabil cu cât nu are o întindere mare. Mi-a plăcut, nu știu dacă mai era necesar să menționez.
0
@ioan-titianIT
Ioan Tițian
Ziua cu multe picioare...

Place
MA
0
@carmen-mihaela-visalonCV
Distincție acordată
Corect ar fi sa fac un comentariu mai amplu al acestui tablou de provincie, in care ma regasesc deopotriva prezenta si absenta. Din nefericire, in prezenta marelui orb este mai bine sa taci decat sa vorbesti.
Si pentru ca cel mai bine imi vine sa tac incercand o replica, spun:

Ca o ploaie uscata,
Nada zilei de maine
Cobora din tren.

Floare de cais, Floare de cais,
Ieri, am semanat un bob de grau
Cu mantia de purpura, inventand maci
De-a lungul caii ferate
Dinspe gara morgana spre statia fantoma
A viitorului absolut

Ca o secera uda,
Nada zilei de ieri
Urca-n vagoane

Floare de cais, Floare de cais,
Maine, herghelia se va arunca cuminte in mare,
nechezand orb,
Pasarea astepatarii va canta...

Frumoase versurile tale cu intamplarile marunte sapate in dalele sufletului. Felicitari.
0
@mircea-florin-sandru
Comentariile dumneavoastră, Carmen Mihaela Visalon, au mereu ceva insolit, mai ales că, de multe ori, pornind de la poemul pe care îl disecati, creati chiar dumneavoastră un text cu valoare de poezie. Vă multumesc mult pentru faptul ca mi-ați acordat atenție și, firește, pentru steluță. Ar fi bine sa fiți din nou prezentă pe agonia.ro; nu știu de ce în ultima vreme ați cam \"rărit-o\".
0
@florian-stoian-silisteanuF-
dragă frățioare mai mare numa ce am desfăcut norul secundei și mintenaș am văzut în fereastră cum că te afli.mi-am zis despre binețe și cum dimineață fiind am pe mine lăsat în plasă.cu admirație și vestitor de înalt
0