Toată noaptea

Chiar daca, eu nu mai visez, de cand am aflat ca viata nu se traieste in fluvii de nori, ci la cota de avarie a pasarii inghetate. Chiar daca, nu am gustat niciodata bucuria catelandrului lup la vederea maestrului tractor care sfasie un cal...stiu THOT, despre (NE)somnul bietei vietati-pasare . De unde stiu? Am avut, odata, un vis.
In mijlocul unui mare lac, acoperit de o pelicula de petrol, pe care zaceau busteni cu scoarta putreda, era un starv urias de pasare. Eu stateam pe mal. Am privit-o si am gandit: \"Oare cum a putut sa cada in mijlocul apei, o pasare asa mare si puternica.\" In secunda imediat urmatoare, pasarea a deschis un ochi, dupa care a deschis o aripa, si inca o aripa, si a inceput sa zboare, curatand lacul. Acest vis este legat de o intamplare reala din vremea studentiei, cand am cunoscut un copil de 8-9 anisori si am discutat cu el despre cadavrul unui cal care zacea in lacul din Parcul Circului. Eu spuneam tampenii, copilutul ma corecta si se tavelea de ras, ca nu inteleg nimic despre un cal prabusit intr-o balta.
Visul cu pasarea, l-am visat, la distanta de 11 ani de intamplarea din parc. A fost primul vis pe care l-am povestit psihanalistei mele. Acum, usor altfel, si totusi la fel il regasesc aici.
Spun multumesc si mai zic: Silisteanu are dreptate!
Si daca las si o steluta, oare fi-va bai?
De ce las steluta? Pentru ca de la asemenea versuri de vis se porneste in calatoria spre SINE. Eu am retrait calatoria mea. Calatorie in care am fost insotota de Nichita si de Anubis, calatorie care m-a obligat sa scriu. Calatorie care mi-a pricinuit mari intalniri si care a deschis un colt de lumina, prin care am inceput sa intrezaresc, dincolo de peisajul citadin, CERUL, prin Ochiul Albastru H.