Te-aștept în fiecare strop de iarbă
Mă rog să plouă peste mine
Căpițe-ntregi gura-mi să soarbă
Să-mi curgă sâmbete prin vine
Te-aștept în fiecare fir de ploaie
Mă rog cu dinții să mă rupă
Un
- Ș-apoi șezi aici, pe banca asta...
Îngerul puțea a transpirație, m-am întrebat dacă asta e cu putință, iaca, era...
- Nu te miști, nu pleci, stai cuminte, lângă ăștialalți doi.
"Unde draci să
Prin relieful de deal-vale
Te-am căutat cu vechi lanterne
În care-ai ars pe rând
Soldații
Peregrinărilor eterne
Din fluierul cu două țevi
Am împușcat cerul cu doine
Privind arhanghelii
Te-am măsurat în lung și-n lat
Iubito, ocolită de cusur...
Am căutat secretul
Matematic,
Al curbei fabulosului tău cur.
Cu integrale triple, pe volum
Zadarnic sânii tăi, sau cracii
Am
Se face iarnă-n ochiul tău
Se-adună nori
Știu c-o să-mi fie frig
Și are să mă ningă
Zăpezile fierbinți, de altădată
Azi vor cădea cu zgomot
Oasele
Să-mi frângă
Pun crucea pe vagonul de
De fusta ta, pralino, mă simț amorezit
Îmi zbenguie pân cap (și nu-i de la fumat)
Ideea imprecisă că m-ai cam înfustit,
M-ai ferecat la dulce, în post, prost fermecat,
Că m-ai legat de clanță,
Întinzi ușor istoria pe pâine,
Untura altui veac
Răpus de ciumă,
Și mesteci soarele de azi,
Cu gust de gumă
Tu, nesătul, mereu-flămândul, câine.
Miop, lumina scursă prin lentile
Te-a
Mai suflă, la un ceas, Mărite, peste pruncii
Ce-ngheață nedospiți
În locul ăsta strâmt
Și nu te mai mira, Măria-Ta, de pleava
Ce, fără greș, o ridica-va-n aer Duhul Sfânt
Închide ochii ori
Ți s-a stricat hârzobul cu care coborai din cer
Se află-n reparații ștampila de botez
Toți dumnezeii mă-tii atârnă la trapez
Iar eu port indicații să cred și să mai sper.
Mă tem însă că astăzi și
arhangheli beți
mi-au pus în sânge scame
cruci mititele, dricuri și mătănii
vodcă puțină, mult noroc,
alte gângănii
și m-au trimis în larg,
să trag la rame.
mi-au scris pe meclă,
pe când
Grâul habar n-avea habar ce-l așteaptă,
Trebuia să plece-afară
Și voia să știe, țigăncile îi dădeau în bobi
- Cum va fi vremea? întrebau sătenii așezați
La mesele din plastic
(Nici berea nu mai
1. Scrisoare și prolog
Oșteni ai mei, ce văd că nu vă trage inima prea tare la ce v-am scris ieri, ascultați și urmați-mă, căci vă vorbesc important: eu am adormit și am avut un vis pe canapea,
P-aicea veșnicia născută-i pe coclauri
Iar viitorul vag miroase a chirpic
Prin urbea-nțepenită în veacuri cu balauri
Afară de schimbare se schimbă mai nimic
P-aci perfectul simplu șade la
Nijinski e sătul de poante
Fachiru-aprinde-un ultim cui
Maestrul, azi, e ceai din plante
În circul ăst al nimănui.
Ca un contabil balerină
Închide ziua - gest fragil -
Și, preventiv, toarnă-n
Tu, draga mea lactee, vopsită ruj și stelă
Închipuire-a vrutei lui Dumnezeu din spaț,
Așteaptă. Am să trec piciorul ca o schelă
Peste sfiala-mi rece. Cu-al macaralei braț
Eu te-oi culege tandru
Vorbeam mai ieri, în bar, cu Musca Tottonel
Bețivă și șucară ea mi-a intrat prin geam
Direct, că n-avea vreme, secunda nu-i defel
Vreun aliat al dânsei și nici al dânsei neam
Și cică de-aș avea
Vasile nu avu noroc în viață și nici după
Pe când trăgea la joagăr beat
Întins pe paie, sloi
Un drac mai mic, oleacă tras la față
I-a numărat pizdește ultimele oi.
De ce zic eu că fuse
Iubito, ce cruntă-i despărțirea!
În silabe.
Și cratima cretină vârâtă la mișto
Între un eu și-un tu; ținând botu' pe labe
Iubirea alb-calină se zbate-n embargo
Nu mai produce fluturi decât
De prin '74-ncoa',
Tot păzind aceeași haltă
Așteptând, la întâlnirea
Cu 'tu-i mama ei de Viață
Port un dor la lingurică
(flori, în inima înaltă)
C-o avea și pentru mine
Un ceva, sub
În locul ăsta-n care cerul
Nu mai răspunde nìci pe firul scurt
Și-n care sălcii se preumblă
Prin păduri
Zăpada mieilor astupă guri
Iară ceasornicarii-s acuzați de furt
De prin
Împrăștiate pe întinsul alb
Fugind de iarnă, către adăpost
Aleargă umbrele celor ce sunt
Și umbrele celor ce-au fost.
Bezmetic
Încalec de prin caii gri
La nimereală, calul ametist
Gonesc
Sunt bivolul romantic, cu curu-n două luntrii
Visez dragoste-n ceruri / iubire la hectar
Aș vra să-mi esprim starea, da' nu mă țin genunchii
Supuși de greutatea besmeticului far
Ce-mi luminează-n
Născută într-o zi de harți
(Probabil, unde ploaia stă sub vremi)
Stimată doamnă, ziua mea de marți
Smerit vă scriu, din Adunații Copăceni:
(Aici, vaporul meu lovit-a semnul
Interzis
Habar