Mihai Sava

Tulburătoare și parțial de neînțeles, trăirea asta atât de feminină a încă unei ierni...

Acum am citit comentariile ante-vorbitorilor... Se pare că există o problemă cu postarea de texte noi, ce conțin caractere mai aparte. Eu nu pot renunța la cele patru caractere mai aparte, povestirea și-ar pierde sensul fără dânsele, așa că mai aștept. Dna. Ardeleanu semnala și faptul că unele texte este posibil să ajungă, din greșeală în greșeală, în Atelier - se pare că este tot o eroare de site. Aș adăuga, de este permis, că se întâmplă nu numai asta, ci și viceversa: alte texte, la care ar mai trebui temeinic lucrat, ajung pe prima pagină. Sperăm, cu nerăbdarea unui nou început de an școlar, că mult așteptata versiune a site-ului (care, by the way, arată excepțional în alpha, felicitări!) va rezolva aceste mici carențe. Totodată, permiteți-mi să mărturisesc: simt deja o oarecare nostalgie după formatul "verde"; dar poate sunt eu ușor off-topic și emotiv, la ora asta...
Cu certitudinea că noua haină nu va schimba obiceiurile vechi, că doar atâta mai avem, al dumneavoastră,
MS.

Salut! Este nivelul de acces "0", unul de la care nu mai ai voie sa postezi text? Întreb fiindcă ori e stricat site-ul, ori altcineva...

... acesta ar fi fost text recomandat. Demonstrație măiastră a faptului că nu ai nevoie de rimă, atunci când cunoști muzica din cuvinte.

Silvia, mulțam de semn. Venind de la tine, este lucru mare. Ce îmi lipsește, nu pot pune singur în loc. Poezie.ro nu este un forum, din nefericire. Sunt praf în ceea ce privește prozodia, mi s-a spus, cred că pe FB. Alții au găsit că am ceva idei interesante, undeva, pe Messenger. În lipsa unor "confruntări" , am impresia că voi rămâne egal cu mine însumi, pentru totdeauna. Este o dramă, oricum ai lua-o :). Important, în situația dată, este, probabil, să citesc mai mult decât produc. Însă nici asta nu pare să ajute...

"Mic ne este gîndul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră și ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare..."

Poem cu o construcție fină. În mecanismul delicat, ceasornicarul a strecurat printre rubine și diamantul de mai sus.

Contra-zicerile sunt folositoare. Însă numai diluate cu puțin suflet curat, altfel avem venin. Am auzit că și la asta poți deveni imun, cu timpul, de la o doză la alta.

Ce am uitat: este riscant acel "mileniu", nearticulat...

Am un soi de bucurie (stranie) a recunoașterii, în sensul ăla apropiat de smerenie, care mă face să nu tac, atunci când mai-puțin-prietenii "execută" un text bun. D-le Conțu, in ciuda faptului că nu va plac prea mult, aveți aici aprecierea mea pentru lucrarea de mai sus. Nu vă împăunați fără rost, este o părere pozitivă despre text, nimic mai mult. Voi continua să mă bucur meschin, pentru fiecare text nereușit de-al domniei voastre. :)

A scrie vers alb îmi pare a fi suprema încercare pentru un poet. Poezia dezbrăcată de rimă trebuie să aibă trup de zeiță, altfel ne omoară neuronul artistic. Nu "iese" multora exercițiul acesta. Aici, Mr. Petrea, ai reușit un "produs" pe care l-am recitit din toate unghiurile; niciun cusur.

...titlul, maestre! Te citesc constant, cum mărturiseam și în alte dăți. De cele mai multe ori, un soi de lene mă oprește să scriu vreun comentariu, întru apreciere - îmi spun că știi domnia ta ce gânduri am... Dară, de data asta, la ce ai "executat" mai sus, mă înclin cu voce tare.
Doamnelor și domnilor, eliberat de sine, dezlănțuit, Ștefan Petrea!

..to find out what's wrong with this:
"Al lor sunt, am fost și voi fi,
cel care alta îl va iubi."
Altfel, un text fain, oarecum inegal, poate și pentru că excepționalul început a promis prea mult.

...la cele observate de maestrul Petrea; citesc, cu sentimente amestecate, tot ce scrii, Răzvan. Curiozitatea mă împinge, de regulă, fiindcă sunt convins că poezia ta vine din două creiere pozitronice interconectate, fiecare cu algoritmii săi; este o poezie a inteligenței artificiale. Creațiile din urmă, însă, mi-au dat de înțeles că, acolo, în piept, unde aveai unul dintre procesoare, a-nceput să bată timid o inimă...

Bine-ai revenit! Ceva lipsea, pe poezie.ro...
Mulțam pentru semn.

Între creier și mână nu exista coordonarea necesară, precum în cazul domniei voastre. Materialul brut de mai sus, nefiltrat, are nevoie de ceva rafinament pentru a deveni artă - asta dacă există potential, fiindcă și aici am mari îndoieli. Este posibil că ochiul domniei voastre să fie de vina, pentru admirație. ;) Cu mulțumiri, M.

... și-am corectat, după multă suceală și-nvârteală. Ceva scârțâia, acolo, la final... Și, iaca, răspunsul era la numai o empatie distanță...

"umorul n-am murit. Încă dă din picioare, la nimereală...", am vrut să zic. Ați înțeles, domniile voastre...

Cu voia dumneavoastră, stimați domni, iaca, si eu, alăturea cu subiectul, însă totalmente vrăjit de predicate... Nu știu alții cum sunt, dar mie umorul îmi vindecă artroze, spondiloze, acreala, zilele, în general... Și nu vorbesc despre masa întinsă, în sine, ci despre finețurile de după... Picat neinvitat, vă asigur (Dle. Gârda, Dle. Norea!, Dle. Bratu!!) că, pe furiș, am gustat replicile dumneavoastră cu toată inima, am râs copios, m-am bucurat c-am putut s-o fac nestingherit, iar, la plecare, am mai îndesat cate ceva și prin buzunare, să am de drum. Cu toată stima! Credeam că umorul a murit. Iaca, încă da din picioare... Săru'mâna!

Maestre, știi că Lewis Carroll, în bunătatea sa, ne-a dezvăluit jocul ce se cheamă "let's pretend...". Născătoare de realități cu o câtime diferite de real, cuvintele astea m-au dus pe mine în locul în care, spre a scăpa de "invidia poetică" îți ademenesc muza; eu nefiind blagoslovit cu un personală. Când ești departe de pix, când nu ai chef, când dormi, domnia sa trece pe la mine, ți-am mărturisit. Deunăzi, tot în grabă, să nu cumva s-o cauți, mi-a trecut prin odaie, a făcut un semn cu mâna și, înainte să dispară, mi-a zâmbit, lăsând să i de vadă dinții perfecți: "...nu stele, sir, ci pixeli morți...". Așa că m-am așternut, și-am însăilat cum și ce am putut, pornind de-acolo, că mai mult ajutor n-am primit... Iară la numai câteva minute, sa-mi fie dat să citesc ceva despre niște "pixeli muți", într-o sintagma diferită, care vă apartine. De-asta, zic: e posibil ca "let's pretend..." să fie, în fapt, mai mult decât un joc. E posibil sa fie real, fiindcă eu nu cred în coincidențe. Așadar, fiți cu maaare băgare de seamă, muza aia există; și poate îndoi spațiu-timpul. Orice asemănare între versuri reale nu este, de-aici încolo, una întâmplătoare. Bine, asta doar dacă nu mă trezesc eu atât de vrăjit de vreo metaforă de-a domniei tale, încât să nu pot trăi fără să o fur. Cum s-a mai întâmplat. :)

Maestre, pixelii aia, muți sau morți, îmi dau fiori... Spune-mi că nu e o coincidență stranie...