Invazie

1. Scrisoare și prolog Oșteni ai mei, ce văd că nu vă trage inima prea tare la ce v-am scris ieri, ascultați și urmați-mă, căci vă vorbesc important: eu am adormit și am avut un vis pe canapea, deci nu vă temeți! Îndelungă noaptea istoriei am îndurat cu toții și încă nu suntem la liman, dară zorii lumii noi s-arată, credeți-mi cuvântul și lepădați cercetarea! Căci am umblat în al meu ultim vis prin munți, căutând loc în cabană și, rătăcit, am nimerit un zeu bărbos și în etate, taman ieșit pe după Babe, unde părea să se fi ascuns cu treabă. Acesta nu s-a prezentat cine știe ce, dar, aranjându-se la brăcinare, a grăit: "Iată, Mihai, Cheia!". Și eu cu bucurie am primit-o, lihnit și obosit. "Are, bunule, cabana matale și-o țâră de apă caldă, sau tot București, București?" am dat să aflu. La care dânsul m-a pocnit peste bucile obrazului cu un toiag ce nu-l băgasem de seamă și-a tunat: "Bicisnicule uitător de neam, aiasta este Cheia Tunelului! Ogoaie-te și îmblă de-l deschide, căci în vrerea și putința ta stă soarta Neamului, halal cine te-o fi trimis, că numai asemenea proști s-avântă...!". Eu, când îmi dai o treabă de făcut, o fac, nu pun întrebări, mai cu seamă când mă rogi frumos. "Îți mulțămesc!", m-am sumețit, cu o mână la falcă, uitând de foame, și-am pornit hotărât drept către Tunel, iară moșul mi-a-ndreptat, fără vorbă, direcția cu încă un ciomag, peste spinare; amețit, m-aburcasem prima dată aiurea, pesemne. N-am avut mult de mers; până să-mi treacă usturimea, eram deja acolo. Am dat de ușa cu pricina. Lemn masiv, cu o fereastră micuță, sticla spartă, sub care scria: "În caz de ceva, spargeți geamul". Cineva, cândva, se aflase în caz de ceva. Se mai întâmplă... Mai jos, stătea scrijelit: "unde pla mea e muia aia de cheie???", apoi am mai găsit "Gică Hagi", o săgeată "balamale", care arăta către balamale și "0749/177+73 in part cuncredere", probabil inscripție romană veche. "Ce ușă veche!", am cugetat eu... Am deschis. "Fie să renască numai cel ce har Are de-a renaşte curăţit prin jar, Din cenuşa-i proprie şi din propriul scrum, Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum!" Milioane de phoenicși s-au sculat din somnul veșniciei, zvârlind aripele lor în văzduh, pentru-ntâiași dată! Oh! Cerul s-a-ntunecat sub roiul de țipete și fiarele mari ori mărunte s-au chircit sub piatră! Pârâul a-nceput a curge în sus spre creastă, sorbind râurile de din jos și măreață Dunăre, included! Muntele s-a făcut Munte sub Soarele Carpat și s-a cutremurat, stâncile-nsetate au primit toată apa aceea, învolburându-se laolaltă și păduri au crescut cu lemn nou de verde și semeț, brazii sulițe-n ceruri! Și paserile acelea, prinzând această putere strămoșească s-au întremat și s-au făcut un stol, umblând către toate colțurile țării și coborându-se în oamenii dormind somnul cel de moarte. Ci, românii mei, aceasta este viziune! Țineți domniile voastre ferestrele deschise, cârci au ba, de lăsați fenixului cale deschisă către sufletul vostru dac. Batâr c-ați avea de înghețat oleacă, ce este puțin congel, în fața măreței transpuneri?! Sufletele alese se vor cerne acum ori niciodată, ca grâul de neghină. Fenicșii strămoși vor numai și numai intra în trupurile vrednice, în cei curați la minte și clădiți in credință, ocolind pe cei mișei și ticăloși. Așa, veți afla și voi, de sunteți mișei ori ticăloși. Dintre toate fețele, paserile strămoșești vor umple numai sufletele de prunc născut nou, de român curat și, probabil, de userist, plus, la sfârșit, ce-o mai rămâne, dintre aceea ce se vor căi. Aceasta este prima și cea mai importantă fază, faza pe țară, în care renaștem prin noi înșine. Cu un neam curățit de urdorile unei zile străine, trezit în dimineața de apoi cu roua-n picioare, vom purcede la faza a doua, regională și, în cele din urmă, la biruința finală, în care Pământul întreg va vorbi limba dulce mult aduce a acestui neam ales. O să vă țin la curent cu detaliile invaziei, căci am visat mai mult, numai că acum am obosit a scrie, de aici, de departe, sub steag străin. P.S. Nu uitați să deschideți geamul, să vă intre phoenix-ul.