Mihai Robea

cautati sursele ostilitatii fata de Dan Puric unde n-o veti gasi, radacinile sunt mult mai adanci, alianta civica, esecul, cum ar putea incerca Puric sa reuseasca acolo unde atatia titrati n-au reusit? Si de aici la a-i parazita tot ce sare in ochi, asocierile de rea-credinta...si multe altele..

o acțiune trebuie judecată din perspectiva impactului, a rezultatelor, oricâte reproșuri i s-ar aduce lui Dan Puric, mai mult gratuite, omul face exact ce simte, face bine ce face și are harul de a capta atenția și de a zgâlțîi. Restul...cum o face..mai puțin metaforic..câte carii are(daca are), putem despica firul în patru la nesfârșit, îi putem găsi nod(ul)[ul] în papură(dacă vrem), putem adăuga că nu spune și altceva decât spune, îi putem găsi și contradicții ontologice atunci când se adresează etic, putem adăuga că este abstinent atunci când e contingent, îl putem întreba de ce n-a găsit găsit tablouri votive si lilieci herțar în peșteri, ce legătură este între artist și dreptul roman..și cât de strânsă este și până când..de ce a ajuns movilă și n-a rămas purice...
..

s-ar putea spune ca asta e o poezie lipsita de simt practic(poietic),
din care nu ramai cu nimic

\"Dragostea trupeasca era asadar de esenta divina, iar in crestinism a devenit contrariul, sexul interzicand insasi iubirea lui Dumnezeu. Aici istoria sexului si dragostei se pare ca ar fi trebuit sa se termine.\"
..acum la ce va referiti nu inteleg..la biserica ca institutie, la \'doctrina\' crestina, ..las la o parte faptul ca lucrurile nu stau asa simplu, .. faptul ca nu prea apare aici Reforma, nici ruptura insulara, nici mutatiile produse in istoria Europei de ceea ce noi numim \'Revolutia franceza\' si de impactul celor care au facut-o posibila(doctrinar vorbind)..laicizarea statului..nici raportul pudoare-intimitate-sexualitate, multe altele....
practic..articolul d-voastra afara de informatiile pe care le aduce, interesante unele, ..l-am citit cu atentie de cateva ori,..deh!

\"Istoria sexului si a iubirii va sta ...\", de ce nu a iubirii si a sexului/ lasand la o parte faptul ca \"iubirea\" include si \"sexul\"..nu e treaba mea, se fixeaza aici un context..revelatoriu pentru ce urmeaza. Si sa vedem ce urmeaza..un citat dintr-o autoritate in materie...dar preluata DINTR-UN ALT CONTEXT...informatii interesante pentru cine nu le cunoaste.
De la acel \"SE SPUNE CA Atum, marele zeu creator, s-a masturbat pentru a da nastere lumii.\"..bing-bangul in stil egiptean.., ajungeti la concluzia ca \"Masturbatia a avut astfel o dimensiune divina\", deci atentia asupra UNUI SINGUR CAZ, ar trebui sa fie suficienta.
ma rog, urmeaza constatari lizibile..pe mine ma surprinde nu atat aceasta incursiune in \"sexualitate\"...ci incercarea de a acorda/acredita un suport ontologic/cultural oricarei forme de manifestare a acestei \'sexualitati\', chiar daca e impotriva firii..constat, doar nu sunt un mic savonarola...,legitimat de credintele din vechime adica... deci crestinismul ar fi un bastion impotriva firii umane, a echilibrului naturii noastre, a manifestarii libere a sexualitatii, hm..
evident, nu putem lasa discutia la acest nivel, poate facil, dar usor inteligibil...

mi-ai amintit de zilele când voi erați pe străzi și în Piața Universității, în fața Teatrului Național din București, 8-10.000 de oameni scandau numele lui Grigore Vieru. De-atunci lucrurile s-au schimbat, mai ales datorită vouă, celor mai tineri. Frumoase cuvintele și din suflet, fiindcă drept e să ne-aducem aminte.

Cam asta înțeleg eu prin normalitate și limpezime.

Felicitări pentru interviu, este o gură de oxigen.

in ciuda articolelor bune(si bine-documentate) pe care le aveti inscrise aici, cel de fata mi se pare o aiureala. Oricat ar parea de doct, tot o aiureala ramane. Trecand de caractereul resentimentar, este vizibila tehnica manipulatorie, ..repetitiile pana la obstinatie(aici de multe ori pana la ridicol), intoarcerea logica a frazei, fragmentarea, aplicarea unor masuri diferite in functie de circumstante, etc. Interesant ca va referiti generic la \"crestinism\"...cum va convine, nu neaparat cand ar fi normal, fara sa faceti precizari vis a vis de... ortodoxie(de exemplu..ar fi fost riscant, nu?).
De fapt inca de la primele randuri, mai ales datorita tonului(aproape de verdicte) si ritmului alert, am banuit unde vreti sa ajungeti, si, fireste, cati ar risca sa para habotnici, cu mintea inchisa..lasand un comm de pe alte pozitii?!
...de fapt este un text pe care se poate face scoala..destul de inteligent..ce e drept..cumva te amuza, ..tot o aiureala ramane.

pare mai degrabă un tratat despre metehne, la urma-urmei nu ele provincializează? Desigur..există și varianta frustă și ridicolă a impunerii, a oficializării/globalizării, cel puțin se încearcă, eforturi mari ..rezultate aproape nule, pe alocuri amuzant, spectacolul lumii.

...dar să vedem ce se mai întâmplă...

per total un text bun.
Un strop de naturalețe nu strică.

Vedeți că aici e politeism. Dumnezeu în mare mila Sa îl mai îngăduie. Uneori.

Un eseu interesant, cu o singură confuzie cred. Este vorba de \'minoritatea albaneză\'. Probabil va referiți la aromâni/armâni, una dintre cele mai vechi ramuri ale românilor, cu rădăcini străvechi, dacice, astăzi în număr de peste 1.500.000., răspândiți în întreaga Peninsulă Balcanică, dar mai ales în Grecia și Albania, cu o istorie cutremurătoare, urgisiți, nevoiți să trăiască despărțiți, despre aromâni se tace, aici ei nu pot fi decât acasă, chiar dacă din rațiuni mai degrabă culturale, a păstrării unor tradiții specifice lor există astăzi minoritatea aromână recunoscută pe teritoriul României. Desigur, au dat mari personalități, au stârnit invidii, la fel ca și evreii, probabil într-o zi cineva va scrie Istoria adevărată a celor aproape 3.000.000 de aromâni, vlahi, rumâni/români din creuzetul balcanic, unii lipsiți de drepturi elementare și părăsiți cam de toți.

pentru conformitate, zicerea sună așa: \"Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede\"...preluată pe filiera vlahă, de la Ioniță Caloian, sensul a fost deturnat, desigur.
Poezia este interesantă(la fel ca ultima), cred la fel, te pune pe gânduri, forma poetică ar putea suferi îmbunătățiri, de ex. s-ar putea renunța la \"de aruncat în coșul de gunoi\"..revăzută partea finală, în fine

un An bun!

am vrut să spun ceva, dar parc-aș tăcea în fața cuvintelor dumitale, Tamara, fiindcă ai reușit aici ceva ce se întâmplă atât de rar. Și eu parcă am văzut în stația aceea așteptând atâția oameni. Iar dacă noi ne mai întoarcem capul uneori și mai privim aiurea, alteori cam pieziș, înseamnă că ne mai ridică vântul câte ceva în ochi sau le avem pe toate cele.


Sărbători fericite!

Aurel Sibiceanu, pentru mine este aproape o minune să descopăr atâția oameni deosebiți, cu adevărat deosebiți, sunt aici de câțiva ani și am cunoscut poeți, scriitori extraordinari, nu prea îi vezi prin reviste, pe la televiziuni, ori eu îmi spun că, de fapt, tot ce e bun în țara asta nu o să moară niciodată. Și parcă aș fi fericit.


Să avem Sărbători fericite!

o fereastră deschisă, cât de larg..este voia poetului. Și harul său.

am citit cu plăcere

sunt locuri pe lumea asta unde treci tăcut, gânditor și impresionat. Și îți spui că odată, demult, poezia a însemnat ceva.

Probabil dialogurile ar fi mai realiste dacă pe alocuri ar fi ceva mai austere, ar fi o schimbare de ton, poate în loc \"viața chezășie\" ar merge mai bine \"chezășie viața\". Chiar dacă \"coclită\" și \"alcovuri\" sună poetic, în context mie îmi par adaus, îmi aduc mai degrabă aminte de Florența renascentistă, cumva declamativă. Ar trebui înțeles cum vorbeau atunci cei care vorbesc acum aici. Uneori fraza se întinde prea mult și există riscul ca atenția și concentrarea să slăbească. Cred că personajele ar trebui să fie mai puțin expansive, de o tensiune reținută, ținând seama de cine sunt și de acțiunea prozei. Spun asta fiindcă aveți fragmente care, cu mici revizuiri, ar putea să vadă liniștite lumina tiparului.
Remarcile mele constituie o părere și au fost făcute prietenesc.

Cezar a dat o strălucire nemaintâlnită Romei, marile personalități istorice sunt irepetabile, fiecare dintre aceștia este mare în felul său, cât de mult contează că a restrâns atribuțiile unui organism care funcționa atunci bolnav, venind în întâmpinarea gândurilor tuturor romanilor? Cezar nu a îndreptat armata împotriva unor înstituții civile fiindcă nu era nebun să o facă decât dacă avea motive temeinice, raționale. Napoleon, deși l-a studiat pe Cezar, nu i-a fost discipol pentru simplul motiv că a fost Napoleon. In câțiva ani prin măsuri energice și hotărâte a scos Franța din criză, a instaurat ordinea, i-a dat legi, a fost și el un mare legislator, cam toate instituțiile comunității europene acolo își au rădăcinile. Toate aceste mari personalități au avut instincte puternice, desigur, de multe ori izbucneau, mai ales în particular, alteori erau lăsate să izbucnească, cazul lui Napoleon este celebru, fiind și cel mai apropiat. Chiar în urma unei asemenea crize care aproape îi înspăimântase pe martorii oculari spunea, brusc liniștit..\"Asta mă dispensează de a fi\", știind că vorba se va duce repede și la țintă. E greu să judecăm asemenea personalități cu măsurile noastre limitate, dincolo de temperament și carismă erau dominați puternic de rațiune, altfel nici nu ar fi fost ce sunt azi pentru popoarele lor și întreaga lume. Citind mai multă istorie veți înțelege și singur de ce nu pot fi puși Cezar și Napoleon pe aceași treaptă cu Hitler, Mussolini, etc., chiar dacă instinctul de cuceritori a prevalat și la unii și la alții.. nu și capacitățile, nu și ce i-a însuflețit, nu și gustul pentru sânge.



Vis a vis de eseul d-voastră, părerea mea, opțiunea ar fi spre un regim autoritar corect, mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla, din multiple considerente, probabil că după un nr de ani se va ajunge la o bunăstare aproximativă pentru o majoritate a populației, nu cred că în condițiile de azi mai contează atât de mult cine conduce un stat(fiindcă actele de voință sunt strict limitate de atribuțiile funcției), chiar dacă asta influențează, suntem prinși, ca stat, într-un angrenaj și avem obligații, problemele se pun altfel, e vorba de capacitatea de funcționare a instituțiilor, de proiecte de lungă durată, de urmărirea lor tenace, de

domnule Anton, strict istoric, Cezar a fost un mare militar, un strateg de geniu, aclamat pe câmpurile de luptă ca imperator inclusiv datorită bravurii și exemplului personal, un remarcabil reformator, un vizionar, lucru consemnat de toate istoriile, cum și victoriile sale, unele obținute cu destulă cruzime. Au fost momente în care Cezar, cu puterea pe care o acumulase, putea să șteargă Republica cu un singur gest, dar nu a făcut-o, a lăsat Senatului suficientă libertate(cred că pentru asta chiar nu este nevoie să vă dau argumente) iertându-le unor adversari politici destule, a refuzat titlul de \"rex\" de mai multe ori. Este adevărat că a primit cam toate onorurile care se puteau primi la aceea vreme, dar a crezut sincer în instituția Senatului, mai puțin în calitatea unora dintre cei care îl compuneau. Probabil că nu i-a displăcut, dar a păstrat niște limite. Ironia sorții este că nu peste mult(27 i.H.) Senatul îi va acorda lui Caius Octavianus titlul de \"August\", deschizând astfel seria împăraților.
Despre Benito Mussolini, cred că știți ce consemnează istoria, fără a pune accentul pe biografiile care vorbesc despre desele sale încăierări pentru care intrase în conflict cu poliția, mai ales în Elveția, dar și în Austria, Italia, mi se pare un lucru nu neapărat semnificativ aici, ...între 1935-1936 uzând de întregul arsenal modern cucerește Etiopia, plecând din Somalia(teritoriu pe atunci italian), desfășurând un adevărat genocid împotriva populației civile și a \"luptătorilor\" înarmați cu arcuri, săgeți și sulițe. Despre dezastrul trupelor italiene pe toate fronturile ..Africa de Nord, Grecia, Rusia, chiar Italia, nu cred că are rost să mai vorbim.
A obținut un anumit sprijin popular din anumite considerente(cel puțin la început) oferind locuri de muncă.. a îmbunătățit serviciile Căilor Ferate Italiene, a reorganizat poliția..dar mai ales a desfășurat un cult al personalității rar întâlnit.
Cântăriți singur dacă aceste realități admit legitimitatea unor comparații, poate \"in extremis\"..dar chiar și așa.. există destule surse de informare, nu știu în ce context a folosit Mircea Eliade această comparație, însă ne putem păstra libertatea de a gândi, de a avea păreri, având simțul măsurii și al ridicolului.
Câte ceva despre Freud mai știu și eu, perfect de acord cu ce spuneți aici, numai că d-voastră încercați hazardat să găsiți explicații pe un anumit palier bravând... cum poți face o comparație între Roma lui Cesar și Italia lui Mussolini.. atât de diferite, ca mentalități, ca mod de viață, în fine
Democrația a secondat umanitatea cam tot timpul, grecii au sublimat-o(poate), ca adunare a oamenilor liberi, demni și responsabili, am îndoieli că acum două sau trei mii de ani cantitatea de inteligență era mai mare în lume, ba dimpotrivă, acum a fost împărțită la mai mulți.
Chestia cu acești conducători ai sectelor sinucigașe care etc, etc..este un fenomen atât de marginal încât chiar că raportarea pe care o faceți nu are vreo relevanță, a avut ceva ecou secta Moon, subiect gras pentru media o vreme, dar cam atât.

are unele neajunsuri poezia asta, dar intenția uneori contează mai mult, probabil ai vrut să contrabalansezi, de aici și tonul, cumva justificat, deși ultimul vers este mai mult decât neplăcut...în fine... dar de aici până la a citi scrisoarea unui copil pentru a spune Omule negru, păgânule, suflet de câine strici bucuria copiilor..de parcă a fost strecurată scrisorica asta, o erezie(!), copiilor de pretutindeni..multă minte îți mai trebuie!
Și totuși, Victore, moșul ăsta nu are nici o treabă, ce i-ai pus în desagă, că abia merge..mai bine găseai un candidat să-i dai desaga, s-o ducă pe din două, eu știu..