Mihai Popeti

2004? Cata vreme a trecut! Ma intrebi, sau nici nu ma intrebi daca asta e literatura. E in primul rand text. In al doilea rand e tot text.Si tot asa pana intr-al cinspelea. Literatura e ce facem noi din ea, ce ii dam aia primim inapoi. Literatura e oglinda. Si cum te uiti in ea, asa se uita si ea inapoi spre tine. Tu ai intrat pe pagina acestui text si te-ai asteptat la ceva. Si te-ai inselat. In loc sa profiti de surpriza, ai condamnat-o. Si nu ti-o poate lua nimeni in nume de rau. Dar poate ai pierdut ceva si, poate esti pe drum sa mai pierzi si altele. De aia spun: poezia e si ea oglinda. Din ce faci oglinda e neesential. Cu polei de argint, un rau care curge verde pe sub salcii sau o flegma pe un perete gri. Daca reflecta, daca vorbeste, merita sa ii acordam prezumtia nevinovatiei. Cine suntem noi si care ne este literatura?

Citesc data: 2004. Asa mi s-a parut la sfarsit (pentru ca astazi pare sa fi fost un fel de sfarsit) agonia. Text, Textura si din pacate (le noastre) ura.

Toate orgoliile adunate, toate comentariile lipsite de bunavointa (si nu ma refer la al tau, pentru ca e inocent chiar in lipsa intelegerii), toata scriitura celor care au inceput sa creada ca a scrie intortochiat mai reflecta altceva decat propria incapacitate de a vedea clar, toate \"caracterele\" care isi poarta traumele si neimplinirile precum altii epoleti. Iar eu asta am vazut si asta am spus. Basho ar fi scris un Haiku, Rilke o elegie. Eu am facut un patratzel din litere. Vazut de departe, poate e un punct. Punct.

Daca nu ma insel, cuvantul \"brand\" provine de la vechiul obicei de a marca vitele cu fierul incins. Ce le recomandati poetilor cu pielea hipersensibila ? Eventual un semn discret pe coarne...

Ca Livingston, daca vrei sa te ridici trebuie sa o faci de jos, sa nu iei in seama gloata, sa nu ii condamni, ci sa incerci sa devii singura un pescarus cat mai apropiat de el insusi.
Livingston nu condamna, si nu e cinic, e senin, ceea ce ne doresc la toti de fapt...
Nu se ridica de pe varful lumii ci inspre el
(ai ghicit, e una din povestile mele preferate)
\"Si moartea ar fi cea mai rasunatoare cadere dintre toate\"
Dupa parerea mea moartea e ceva destul de plat si nerasunator (bun, poti sa urlii de la etajul 100 pana la 30 - majoritatea fac infarct dupa aia - dar nu e aia ideea)
Moartea e un stadiu ca oriare altul pentru mine (si pentu Livingston ca sa ma inpescarusez su penele sale)
Judecata (mea) de apoi e ceva mult mai interesant & I see forward to it.

Numai o sugestie... nu vrei sa folosesti mai bine \"varsta\" in loc de generatia? ca in timp ce varsta ramane aceeasi, generatia degenereaza...

Si ca sa fie proza si nu personale, ar trebui sa inventezi macar un personaj care zice treaba asta si sa faci o propozitie introductiva... nu e mare lucru:
\"Si atunci Che Guevara se intoarse spre mine si spuse:...\"
:)) na, nu tre sa fie musai putregaiul ala sexos din Americi uneori inventate, dar ai prins ideea, cred...

hat asa,
larecitire

Dar e delicios! Dincolo de teribilismele care imi par si mie sa domine inceputul, zau Eugen, parca nu ai fi fost niciodata tanar (ca sa nu exclam si eu Socrate, tu n-ai avut doica!). Tocmai acea \"neresemnare\" energica transformata incetul cu incetul intr-un sictir (la fel de energic).
Nu am habar de Heidegger, nu pentru ca nu are sens sa iti bati capul cu fiinta sau cu timpul ci poate pentru ca nu caut in directia aia (si poate ma insel, si Heidegger e acel mesia necunoscut mie care le-a rezolvat pe toate)...
Dar am fost la fel de arogant ca adolescent, si, desi nu sufera comparatie, la fel de arogant a fost si tanarul Steinhardt(Antistihus) care nu se sfia sa il faca pe la fel de tanarul Bogza sa manance sperma cu susan intr-o poezie \"a la maniere...\"
Sunt faine trairile astea intense pentru care dupa aia uneori te rusinezi, dar numai atunci cand nu le-ai prins Spiel-ul.
Imi aduc aminte de tonul sagalnic cu care Cioran ii amintea intr-o scrisoare lui Noica de faptul ca a fost numit canibal (cred) in tinerete pentru ca a exprimat parerea ca cei batrani sa fie \"eutanasiati\" (sic). Ceea ce ar putea fi intr-adevar o varianta salvatoare pentru unele guverne in privinta fondului de pensii...dar divaghez.
Din seria teribilisme gratuite dar (pentru mine) binevenite (proza fantastica nu isi pierde farmecul si umorul e sanatos):
\"E singurul nostru moment de glorie\" (pacat ca nu se prinde nimeni)
\"Avem inteligență, aripi și aroganța celor ce știu că pot face orice\" (dupa o facultate degeaba facuta vom fi someri)
\"un fel de taină ezoterică al cărei înțeles îl putem pătrunde numai și numai noi.\" (imi amintesc iar de Steinhardt despre Bogza - ceva de genul: \"invatzase si arta de a face amor de unul singur dar nu vroia sa o spuie sa n-o afle capitalistii\" - citez dintr-o memorie care lasa foarte multe de dorit..)
Suntem imposibil de oprit (Asa gandea si generatiile de la Verdun -pe ambele parti)
\"Nu mai avem nevoie de limitele vostre stupide\" (ale noastre-s mai mulate)
\"nimeni nu ne poate lua curajul urletului tulburător al celor neînțelși, fals neînțeleși\" (timpul e impersonal + in casa de nebuni urla cei care au fost fals neintelesi - adica preabine intelesi...)
Nu mai avem nevoie de cuvinte (in mijlocul unui text unde le e si locul)
\"Mulți dintre noi au scăpat ca prin minune\" (eventual de mijloace contraceptive, exista asa o vorba frumoasa: \"nu zi hop pana nu sari gardul!\")
\"Dar și cinismul este o formă de idealism.\" (Profund, ca si: \"in viata se traieste da\' se si moare\")
\"I-ați obligat să vă spună despre ei, când nici unul nu știa altceva decât că are capacitatea să facă orice\" (in afara de a vorbi despre sine?)
\"Dar au scăpat și acum sunt din nou în vârful lumii\" (din sanatoriu in plop)
\"Aici suntem toți, aștepând să ne luăm zborul. Oriunde, oricum, numai să plecăm\" (no comment)
\"Pentru că noi suntem generația niciodată resemnată.\"

Generalizari, snobisme, revolta, rationalizare, manifest tragi-comic, patetism cat incape...

Dar nu ceva rau in sine, ci cu mare valoare (personala) de fotografie, am si eu texte de genul asta. Imi pot imagina foarte bine intalnirea dintre cel ce sunt acum si cel ce am fost, imi imaginez cum eu-fost ii trage o palma lui eu-acum si il priveste manios, si cum eu-acum il priveste cu prietenie si poate pe nedrept un pic de sus.

te mai citesc, si, sincer, astept o reactie...

I Comentariul anterior

Stiu ca pot sa devin enervant cu mutumirile, dar multumesc in continuare pentru dialogul care s-a deschis, entitatilor responsabile in cauza.
Hai sa raspund mai intai la ultimul comentariu iar apoi sa ma intorc, pentru ca nu toate provocarile au fost atinse de comentariile mele.
Asadar, da, citesc Rilke in germana, si da, are toate sansele sa fie mai sensibil ca mine (am smuls spini de pe un deal cu manusi de panza saptamana asta si mai traiesc). Stiu ca barbu spune ceva de tara svaba, mi-a spus-o Anton de pe pagina germana intr-un comentariu, cat despre clima, asta cred ca ne atinge pe toti (sau macar, ajunge un pic de reumatism). Nu e necesar sa renunti neaparat la ideea de a face o paralela dintre mine si Barbu (ma flateaza si nu sunt genul deranjat de asa ceva :D). E necesara, poate, o constientizare a limitelor pe care le poate avea paralela: adica, unde are sens sa o facem, si unde nu. As include meteosensibilitatea la nu si simbolurile insirate, in mare parte, la da. Chiar m-a surprins foarte placut \"Innecatul\" si trebuie sa iti multumesc din nou pentru aceasta atentie. Si, bineinteles, acum comentariul meu la paralela asta:
1. margean - caste - puritate (adaug nedorita, si la innecat si la abstinent)
2. veninoase - mare de guri - impuritate: hm, eu as fi ales \"zvon\" ca impuritate
3. dorinta, tensiune - vibrat spre - vectori de atractie, foarte frumos, imi plac vectorii (dar asta e alt manifest)
4. din care alte ramuri - mare de guri - multiplicare. Daca vrei sa vezi asa, asa o vezi. Dar pentru mine \"din care alte ramuri\" inseamna mai degraba bifurcare iar mare de guri este amplificare (nu am simtit-o ca pe o multiplicare desi e evident ca asta e sensul primar - de care nu mi-am dat seama - )
aici deschid din nou o paranteza: asta e prima greseala reala pe care o vad si eu in poezie: vroiam sa sugerez amplificare prin \"mare de guri\" (ca o sala plina de oameni (eventual copii) a caror murmur se inteteste pana devine insuportabil, daca va e cunoscut fenomenul), si \"zvon\" vroia sa insemne ceva dulce-pacatos, subtil daunator, subminator al propriei identitati. Poate aveti vreo sugestie pentru acest gresit vers opt. Adica, nu ca nu ar creste si zvonul prin multiplicare, asta ar putea sa fie ca un incendiu, si sa salveze ideea chiar daca se pierde nuanta - ah, dragele mele nuante, cat de nefericit incerc eu sa va ocrotesc si ascut! ... sa revin...
5. ce stau sa pice - sunet de firiz - iminenta ruperii. In primul caz da, in al meu nu chiar... sunetul de firiz va fi precedat de rupere, dar nu vad unde e iminenta... Dupa parerea mea taierea e mult mai rea decat ruperea, si chiar asta sta scris acolo...senzatia de taiere dar fara eliberare sugerata, un sunet de firiz (mai ales daca tai un placaj cu bonfaerul) este monoton, lung si sacaitor...sau asa se vrea (nu stiu daca trebuie sa amintesc tot timpul ca imi apar si intentia)
6. Nu inteleg cum poti sa asemuiesti implicitul lui cu explicitul meu...detalii...
7. Are si el (Barbu) sau ea(poezia) asteptare la inceput poate mai putin simtita (la mine e mai importanta)
Asa ca: recunosc unele puncte comune: puritate-impuritate, vector de atractie,multiplicare (desi nedorita, iacat-o), asteptare. Ce ar mai fi eventual de stabilit este asemanarea subiectului. Stiut fiind faptul ca din caramizi poti construi atat sobe cat si beciuri racoroase.
Persoana, sper ca stii deja cine e (daca mi-ai lecturat atent poeziile nu poate sa iti scape multiplele referinte), ti-a receptat urarile si e invitata sa se desconspire.
***********************************************************
II Religia bipersonala.

Nu ti-am raspuns la unul din cele mai importante puncte pentru ca am mai avut nevoie de timp de gandire.
Si eu sustin (cu retineri,scarbe si neputinta de a pune altceva in loc) un sistem democratic.Oricum,e basmul cel mai acceptabil dintre toate cele practicabile de pana acum.
Totusi, mi se pare inacceptabila renuntarea totala la metafizic in societate/sisteme sociale. Sa ma explic: Umanismul ateist si rational este in fond un set de valori ca orice alta religie. Dupa mine, el se inseala in trei puncte: vede omul in centrul universului, unde nu e sigur ca se si afla. Ignora divinitatea pe care o simt ca pe un detaliu destul de relevant al universului (de vreme ce sunt si panteist... :D). Pune accentul pe ratiune, cand ratiunea nu ne calauzeste decat pe jumatate din drumul adevarului (si doar prima).
Ca platforma sociala ar putea fi gasita esenta credintelor, care pentru mine nu e diferita. Sincer, din cate pot sa imi dau seama, credintele difera in principiu doar ca religii (institutionalizari ale credintei).
O mare religie e posibila, dar pentru mine falsa: de ce? pentru ca grupurile corup cel mai tare, ierarhiile si rutina omoara tot ce e autentic si totul se goleste de adevar si de sens. Ce departe sunt crestinii azi de invatatura lui Isus!
Dar da, de vreme ce societatea renunta la metafizica, noi nu trebuie (putem) sa o facem.
Acum, pentru mine, ca pentru orice metempsihotic care se respecta, viata inseamna evolutie. Si cum de unul singur (calugar, etc.) e o cale pe care n-am ales-o, imi mai ramane evolutia in cuplu. Pentru asta trebuie sa curatz si notiunea de cuplu, cum intentionez sa o fac cu cea de credinta. Cuplu pentru mine inseamna conectare pe mai multe nivele (pe toate, de fapt). Nu identitate, nu egalitate dar in schimb posibilitatea (structurala a) comunicarii reale (cu feed-back autentic si reversibil). O religie in doi rezolva pentru mine si necesitatea cuplului (psihica, fizica, intelectuala, materiala) si necesitatea metafizicului (sufleteasca). Adica, pana acum, tot ce am gasit ca trebuie rezolvat in viata asta. Mai ramane arta. In cazul asta exista foarte binevenite coincidente.
Nu inteleg pentru ce tragi concluzia ca e necesara o relativizare a propriei pozitii de vreme ce platforma sociala necesara ne-ar obliga sa renuntam la metafizic. E responsabilitatea noastra, bineinteles, sa ii sugeram cititorului sa relativizeze ceea ce sta scris, sa nu o ia drept Adevar cu litere capitale, ci doar ca pe o fateta. Dar daca incepi cu relativizarea deja din scris atunci te depersonalizezi si iti depersonalizezi opera.
Nu uita, ca cine spune tot nu spune de fapt nimic, pentru ca dizolva diferenta dintre semnificat si nesemnificat. Si face astfel rostirea nerostita. De aia nu se poate vorbi rational despre Dumnezeu decat pana la un punct (relativ nefructuos dupa mine).Pentru ca ratiunea opereaza prin diferenta in timp ce Dumnezeul, asa cum il percep eu, e tot. E si realitate si potenta. Cand afirm ceva, neg altceva, dar totul nu necesita excluderi.
Pentru mine, doar sufletul poate percepe divinitatea (= adevarul) in mod corect, din simplul motiv ca sufletul opereaza prin includere (ca adevarul=divinitatea). E irational pentru ca nu exclude. Dar ne-am facut de la `89 incoace (si ma refer la 1789) prostul obicei de a confunda adevarul cu produsul ratiunii.
Tocmai in asta consta un motiv pentru atitudinea absoluta in lumea noastra relativizata: exista obiectivitatea subiectivitatii tale. Mai mult, doar perceptia subiectiva poate atinge realitatea, cata vreme obiectivarea se face prin ratiune, adica excludere de adevar-unitate.
Acum intervine (tadaaa!) poezia, de fapt arta in general. Poezia de care vorbesc nu e rationala. Opereaza prin cuvinte care adesea nu inseamna ceea ce s-ar presupune.Opereaza prin sugestii. Nu stiu daca ti-e cunoscuta teoria sistemelor a lui Niklas Luhmann (aud rasete in public), dar un aspect e foarte important acolo pentru discutia in cauza: Sistemele nu se pot determina reciproc ci doar sa se irite. Iritatia va fi apoi procesata intrasistemic iar feed-back-ul poate sa aibe loc tot numai prin iritatie. Adique:
Nu sensurile mele ajung la tine, cititorul meu (frate!, cum exclama Baudelaire) ci doar cuvintele mele. Sensurile trebuie sa apara in tine prin \"iritarea\" sufletelului tau de catre cuvinte. Avem asadar o codare-decodare care nu are cum sa nu iasa cu hop-uri, unde mai pui ca exista si bruiaje. Aici intervin conceptele de maiestrie si acuratete de partea scriitorului si de intuitie si empatie de partea cititorului. Nu o sa pot comunica niciodata sensurile \"brute\". In sensul asta, suntem intotdeauna singuri. Insa, s-ar putea, cum spune Borges, ca un text sa fie \"scris pentru tine\", adica sa poti empatiza cu cel care l-a scris. Sa poti intui care din nuantele posibile se ascunde in spatele tau.
De aia, dupa cum ar spune anumiti cititori invizibili, ajunge sa scrii o singura poezie, cata vreme e cea care il atinge pe cititor.
Plus ca se pare (mie) un fapt de o evidenta sensibila: cuvintele pot fi magice. Daca in spatele lor se afla articulare magica bineinteles. Cuvintele unui magician, hai sa-l luam pe Rilke, pentru ca l-am mentionat deja in discutia noastra, sunt ca o cheie quasi-universala, sau macar mai generala. Ele transmit sens mai multor feluri de cititor, sunt usor intuibile. De aceea, cand citim prima Elegie (din Elegiile Duineze) simtim adevarul din spatele cuvintelor.Un adevar mare, atat de mare incat nu incape in ratiunea noastra. Rational, inteleg doar 20% din ce scrie Rilke, si mai nimic din ce vrea sa zica per ansamblu. Dar intuitiv, ma copleseste, navaleste in mine cu adevaruri inexprimabile.
Aici poate trebuie sa subliniez acea obscuritate pe care ai mentionat-o. E necesara pentru magie. Este acel irational la care esti invitat. Acolo poti sa te opresti linistit din gandire. Trebuie sa simti. Si sa te raportezi la simtire. Bine, psihicul individului normal se simte atacat de un asemenea abandon. Dar nu norma ne-a adus pe agonia, slava cerului.
Se mai intelege ceva din ce scriu aici? Astept iritarea dumneavoastra, stimata audienta, draga Florin.

M-am indragostit de Boris Vian deja din primul Roman citit: Iarba Rosie. Nu stiu in ce ordine au urmat Toamna la Pekin, Smulgatorul de Inimi (pe care il iubesc poate cel mai mult). Spuma zilelor a venit la capat, dupa ce vazusem cateva scene din film. Filmul e foarte prost facut dupa parerea mea. Ceea ce nu face din carte o capodopera. Cred ca a devenit cunoscuta doar pentru ca este un roman \"de dragoste\", mai facil decat altele, si il ia in deradere pe sarmanul (hehe) Sol-Partre.
Fascinant la Vian e inventia limbajului, felul in care se joaca si combina cuvintele sau genereaza pur si simplu semnificanti noi pentru semnificati relativ inediti. \"Uapiricul\", de exemplu (ceea ce te face fericit, e mic - cred ca si verde - si daca il arunci in apa face \"pleosc\"), o mica si frumoasa utopie ironica.
Mai scriu odata ca smulgatorul de inimi trebuie citit, numai asa, poate s-o indura unul din cititorii articolului.
Ceea ce nu am vazut la niciunul din comentatorii prezenti, e mentionarea scurtei povestiri cu licantropul, care de asta data e un lup care in zilele cu luna plina se transforma in om si e foarte rusinat. Pe asta, si inca o povestire cu un sinucigas care se arunca dintr-un zgarie-nor si priveste pe rand prin ferestre amintindu-si sau admirand (iarasi, o bijuterie de text) le-am gasit intr-o antologie.
Pe la Centre Culturale Franceze (macar la cel din Timisoara) se poate gasi muzica lui Vian. De asemenea pe internet, frati delicventi, iubitori de arta cu raritate medie.

http://www.paroles.net/chansons/16535.htm e un text simpatic (\"Je Bois\")

Bun, ramane sa multzamesc pentru articol si sa spun ca mi-a saltat inima de bucurie sa vad atatia altii care l-au citit si il indragesc pe Vian. Si ma simt indemnat sa il recitesc (au trecut vreo 5-7 ani de cand l-am citit). Multzam Piedra.

Larecitire
Miahiul

Iti preamultumesc Elena!
Asta a fost o mare surpriza pentru mine, sa ma viziteze cineva dupa atata vreme, in ciuda faptului ca nu am mai postat nimic si ca nu am comentat pe nimeni (pe site-ul romanesc, pe cel german e altceva).
Asadar, multzam tare fain ca mi-ai perceput \"metafora matematica a socialului\", a fost o inventie de moment, dar si mie mi s-a parut ca circumscrie destul de bine o anumita fateta a realitatii.
Sper sa gasesc energia de a mai scrie si pe viitor. Iar cititori atenti care ma comenteaza mi-o dau.
Larecitire,
Mihaiul

Hmmm...si poate ca totusi cel mai ciudat si paradoxal final ramane acela de a ne iubi. Sau cunoasteti ceva mai paradoxal sau ciudat, mai surprinzator, mai neclar, mai dramatic amestecat cu umor (negru sau de care-o mai fi)...
Sau s-a erodat prea mult semnificantul asta?

Ei, asa, imi faceti toti in ciuda...:D
Faina poza, Bobadil...
Imi amintesc ca m-am trezit odata in Vama si am ascultat timp de o ora sau doua dimineatza Pink Floyd. Si cand nimic nu mai parea imposibil, a rasarit soarele.
Larecitire,
cu drag,
Mihaiul

The fish is mute, expressionless. The fish doesn\'t think because he knows...everything.
Fain la film, da cam scump uneori biletul.
M-a bucurat tare mult poezia desi \"singuratate\" revine tot mai des...
Larecidiva,
Mihaiul

Eheeei, dragule, pai de asta-mi esti? Si sa imi mai zica unii (aviz cititorului) ceva cu barbilian.
Si mie imi place schimbarea de stil si cred ca ar trebui sa nu omitem aceasta lume destul de nepoluata a metaforelor matematice, in care, daca nu poti face ceva nou, macar poti sa eviti fraze rasuflate cu pene de ciori din lacrimile cerului care isi inchidea pleoapele peste margaritarul...ma-ntzelegi...
partea cu saculetul de pietre nu am prins-o, poate ma imbogatesti si cu explicatia dansei.

multzamiri pt spectacol si
larecidiva,
Mihaiul

Ce fain, bine te-am recitit!

Asta e o imagine pe care de mult vreau sa o citesc undeva:

așa cum stăm îmbrățișați
privind în urma celuilalt

poate in strofa a doua poti folosi alte cuvinte pentru lumina (sa nu apara de doua ori)

cred ca intuiesc ce spui tu cu poezia asta... Iti doresc putere.

larecidiva,
Mihai

Suna extraordinar de bine! Imi amintește de volumul lui Foarță cu anunțurile publicitare. Dar cum are Foarță are și forță. Mai mult ceva colcăie acolo in sferele cenușii ale cerebelului animal. Curios, fiind, intorc foaia.

\"Hai!… Spune-mi ce ai de gând să faci?
Deschide-ți gura – mii de draci! –
Și lasă-mă să-ți mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!… \"
(Romanta raspunsului mut, Ion Minulescu)

;) merita sa o recitesti toata ca sa iti dai seama de ce mi-au facut azi ambele mare placere.

Si de asta imi aduc aminte, mai putin de \"-durere-\". But then again, imi aduc aminte si de durere...

merita corectat:
v.11. Patima dezlantuita-ntr-un ta(n!)go

plus, cred ca pagina ta ar arata mai bine daca ai sterge din pagina romaneasca cele pe care le-ai trecut deja in germana respectiv engleza.
Ca sa faci asta, mergi la
\"Acest text îți aparține: Poți edita acest text\" din partea de jos a paginii (dupa ce te-ai logat) si in partea de jos a noii pagini ce se deschide, poti selecta cu liniste \"Stergere (ultima confirmare)\" (suna ca Erstkommunion si Firmung facute impreuna in varianta satanista, nu?)
A da, nice motto ;) si, na ja, inteleg de ce nu ai pus poza...
Larecitire

Si de dansa imi amintesc, cum nu? Astazi pare sa fie o zi plina de amintiri despre tine. Asa sa-i ramana numele!
PS: In numele intregii omeniri pensionabile si in numele meu de potential pensionar care stii si tu la ce ore tinde sa se trezeasca (chiar daca NU da bine) in numele partidului si-al fiului si-al sfantului, imi cer scuze.

Am vazut ca atmosfera site-ului s-a umezit, dar intarzie sa apara orgasmul...
E cacialma din nou ?

Simt alaturi de tine nevoia de a-mi incinera esecurile, desi nu cred ca voi recurge la retragerea lor de pe site.
Un motiv pentru asta ar fi ca cineva, candva, va observa poate ca am parcurs o evolutie de la primele la ultimele (nu cele de acum) si va avea la dispozitie o placuta cronologie a rateurilor mele. E felul meu de a sustine agonia. Daca voi reusi vreodata sa ma depasesc in mod substantial, insiruirea de texte slabe (cum sunt ale mele), le va putea arata altora ca se poate, ca nu suntem condamnati la manelism.
Daca m-ai surprins asadar astazi cu ceva, a fost mai putin retragerea textelor, ci asemanarea cu mine.
Sper ca lasi totusi din cand in cand ceva pe site si nu faci \"radix\" sistematic.
Cum ca oricat de slabe ti s-ar parea textele tale, altii mai au multe de invatat de la dansele si de la felul in care au fost scrise.
Larecitire,
Mihai

Sa mai citesc ceva din pana ta.
Si iata, o amintire de celea care iti incarca electric partea inferioara a coloanei vertebrale, si o supune unei dulci vibrari.
Remarc nestiutul omniprezent ;)
Larecitire,
Mihaiul