Mihai Popeti

2004? Cata vreme a trecut! Ma intrebi, sau nici nu ma intrebi daca asta e literatura. E in primul rand text. In al doilea rand e tot text.Si tot asa pana intr-al cinspelea. Literatura e ce facem noi din ea, ce ii dam aia primim inapoi. Literatura e oglinda. Si cum te uiti in ea, asa se uita si ea inapoi spre tine. Tu ai intrat pe pagina acestui text si te-ai asteptat la ceva. Si te-ai inselat. In loc sa profiti de surpriza, ai condamnat-o. Si nu ti-o poate lua nimeni in nume de rau. Dar poate ai pierdut ceva si, poate esti pe drum sa mai pierzi si altele. De aia spun: poezia e si ea oglinda. Din ce faci oglinda e neesential. Cu polei de argint, un rau care curge verde pe sub salcii sau o flegma pe un perete gri. Daca reflecta, daca vorbeste, merita sa ii acordam prezumtia nevinovatiei. Cine suntem noi si care ne este literatura?

Citesc data: 2004. Asa mi s-a parut la sfarsit (pentru ca astazi pare sa fi fost un fel de sfarsit) agonia. Text, Textura si din pacate (le noastre) ura.

Toate orgoliile adunate, toate comentariile lipsite de bunavointa (si nu ma refer la al tau, pentru ca e inocent chiar in lipsa intelegerii), toata scriitura celor care au inceput sa creada ca a scrie intortochiat mai reflecta altceva decat propria incapacitate de a vedea clar, toate \"caracterele\" care isi poarta traumele si neimplinirile precum altii epoleti. Iar eu asta am vazut si asta am spus. Basho ar fi scris un Haiku, Rilke o elegie. Eu am facut un patratzel din litere. Vazut de departe, poate e un punct. Punct.

I Comentariul anterior

Stiu ca pot sa devin enervant cu mutumirile, dar multumesc in continuare pentru dialogul care s-a deschis, entitatilor responsabile in cauza.
Hai sa raspund mai intai la ultimul comentariu iar apoi sa ma intorc, pentru ca nu toate provocarile au fost atinse de comentariile mele.
Asadar, da, citesc Rilke in germana, si da, are toate sansele sa fie mai sensibil ca mine (am smuls spini de pe un deal cu manusi de panza saptamana asta si mai traiesc). Stiu ca barbu spune ceva de tara svaba, mi-a spus-o Anton de pe pagina germana intr-un comentariu, cat despre clima, asta cred ca ne atinge pe toti (sau macar, ajunge un pic de reumatism). Nu e necesar sa renunti neaparat la ideea de a face o paralela dintre mine si Barbu (ma flateaza si nu sunt genul deranjat de asa ceva :D). E necesara, poate, o constientizare a limitelor pe care le poate avea paralela: adica, unde are sens sa o facem, si unde nu. As include meteosensibilitatea la nu si simbolurile insirate, in mare parte, la da. Chiar m-a surprins foarte placut \"Innecatul\" si trebuie sa iti multumesc din nou pentru aceasta atentie. Si, bineinteles, acum comentariul meu la paralela asta:
1. margean - caste - puritate (adaug nedorita, si la innecat si la abstinent)
2. veninoase - mare de guri - impuritate: hm, eu as fi ales \"zvon\" ca impuritate
3. dorinta, tensiune - vibrat spre - vectori de atractie, foarte frumos, imi plac vectorii (dar asta e alt manifest)
4. din care alte ramuri - mare de guri - multiplicare. Daca vrei sa vezi asa, asa o vezi. Dar pentru mine \"din care alte ramuri\" inseamna mai degraba bifurcare iar mare de guri este amplificare (nu am simtit-o ca pe o multiplicare desi e evident ca asta e sensul primar - de care nu mi-am dat seama - )
aici deschid din nou o paranteza: asta e prima greseala reala pe care o vad si eu in poezie: vroiam sa sugerez amplificare prin \"mare de guri\" (ca o sala plina de oameni (eventual copii) a caror murmur se inteteste pana devine insuportabil, daca va e cunoscut fenomenul), si \"zvon\" vroia sa insemne ceva dulce-pacatos, subtil daunator, subminator al propriei identitati. Poate aveti vreo sugestie pentru acest gresit vers opt. Adica, nu ca nu ar creste si zvonul prin multiplicare, asta ar putea sa fie ca un incendiu, si sa salveze ideea chiar daca se pierde nuanta - ah, dragele mele nuante, cat de nefericit incerc eu sa va ocrotesc si ascut! ... sa revin...
5. ce stau sa pice - sunet de firiz - iminenta ruperii. In primul caz da, in al meu nu chiar... sunetul de firiz va fi precedat de rupere, dar nu vad unde e iminenta... Dupa parerea mea taierea e mult mai rea decat ruperea, si chiar asta sta scris acolo...senzatia de taiere dar fara eliberare sugerata, un sunet de firiz (mai ales daca tai un placaj cu bonfaerul) este monoton, lung si sacaitor...sau asa se vrea (nu stiu daca trebuie sa amintesc tot timpul ca imi apar si intentia)
6. Nu inteleg cum poti sa asemuiesti implicitul lui cu explicitul meu...detalii...
7. Are si el (Barbu) sau ea(poezia) asteptare la inceput poate mai putin simtita (la mine e mai importanta)
Asa ca: recunosc unele puncte comune: puritate-impuritate, vector de atractie,multiplicare (desi nedorita, iacat-o), asteptare. Ce ar mai fi eventual de stabilit este asemanarea subiectului. Stiut fiind faptul ca din caramizi poti construi atat sobe cat si beciuri racoroase.
Persoana, sper ca stii deja cine e (daca mi-ai lecturat atent poeziile nu poate sa iti scape multiplele referinte), ti-a receptat urarile si e invitata sa se desconspire.
***********************************************************
II Religia bipersonala.

Nu ti-am raspuns la unul din cele mai importante puncte pentru ca am mai avut nevoie de timp de gandire.
Si eu sustin (cu retineri,scarbe si neputinta de a pune altceva in loc) un sistem democratic.Oricum,e basmul cel mai acceptabil dintre toate cele practicabile de pana acum.
Totusi, mi se pare inacceptabila renuntarea totala la metafizic in societate/sisteme sociale. Sa ma explic: Umanismul ateist si rational este in fond un set de valori ca orice alta religie. Dupa mine, el se inseala in trei puncte: vede omul in centrul universului, unde nu e sigur ca se si afla. Ignora divinitatea pe care o simt ca pe un detaliu destul de relevant al universului (de vreme ce sunt si panteist... :D). Pune accentul pe ratiune, cand ratiunea nu ne calauzeste decat pe jumatate din drumul adevarului (si doar prima).
Ca platforma sociala ar putea fi gasita esenta credintelor, care pentru mine nu e diferita. Sincer, din cate pot sa imi dau seama, credintele difera in principiu doar ca religii (institutionalizari ale credintei).
O mare religie e posibila, dar pentru mine falsa: de ce? pentru ca grupurile corup cel mai tare, ierarhiile si rutina omoara tot ce e autentic si totul se goleste de adevar si de sens. Ce departe sunt crestinii azi de invatatura lui Isus!
Dar da, de vreme ce societatea renunta la metafizica, noi nu trebuie (putem) sa o facem.
Acum, pentru mine, ca pentru orice metempsihotic care se respecta, viata inseamna evolutie. Si cum de unul singur (calugar, etc.) e o cale pe care n-am ales-o, imi mai ramane evolutia in cuplu. Pentru asta trebuie sa curatz si notiunea de cuplu, cum intentionez sa o fac cu cea de credinta. Cuplu pentru mine inseamna conectare pe mai multe nivele (pe toate, de fapt). Nu identitate, nu egalitate dar in schimb posibilitatea (structurala a) comunicarii reale (cu feed-back autentic si reversibil). O religie in doi rezolva pentru mine si necesitatea cuplului (psihica, fizica, intelectuala, materiala) si necesitatea metafizicului (sufleteasca). Adica, pana acum, tot ce am gasit ca trebuie rezolvat in viata asta. Mai ramane arta. In cazul asta exista foarte binevenite coincidente.
Nu inteleg pentru ce tragi concluzia ca e necesara o relativizare a propriei pozitii de vreme ce platforma sociala necesara ne-ar obliga sa renuntam la metafizic. E responsabilitatea noastra, bineinteles, sa ii sugeram cititorului sa relativizeze ceea ce sta scris, sa nu o ia drept Adevar cu litere capitale, ci doar ca pe o fateta. Dar daca incepi cu relativizarea deja din scris atunci te depersonalizezi si iti depersonalizezi opera.
Nu uita, ca cine spune tot nu spune de fapt nimic, pentru ca dizolva diferenta dintre semnificat si nesemnificat. Si face astfel rostirea nerostita. De aia nu se poate vorbi rational despre Dumnezeu decat pana la un punct (relativ nefructuos dupa mine).Pentru ca ratiunea opereaza prin diferenta in timp ce Dumnezeul, asa cum il percep eu, e tot. E si realitate si potenta. Cand afirm ceva, neg altceva, dar totul nu necesita excluderi.
Pentru mine, doar sufletul poate percepe divinitatea (= adevarul) in mod corect, din simplul motiv ca sufletul opereaza prin includere (ca adevarul=divinitatea). E irational pentru ca nu exclude. Dar ne-am facut de la `89 incoace (si ma refer la 1789) prostul obicei de a confunda adevarul cu produsul ratiunii.
Tocmai in asta consta un motiv pentru atitudinea absoluta in lumea noastra relativizata: exista obiectivitatea subiectivitatii tale. Mai mult, doar perceptia subiectiva poate atinge realitatea, cata vreme obiectivarea se face prin ratiune, adica excludere de adevar-unitate.
Acum intervine (tadaaa!) poezia, de fapt arta in general. Poezia de care vorbesc nu e rationala. Opereaza prin cuvinte care adesea nu inseamna ceea ce s-ar presupune.Opereaza prin sugestii. Nu stiu daca ti-e cunoscuta teoria sistemelor a lui Niklas Luhmann (aud rasete in public), dar un aspect e foarte important acolo pentru discutia in cauza: Sistemele nu se pot determina reciproc ci doar sa se irite. Iritatia va fi apoi procesata intrasistemic iar feed-back-ul poate sa aibe loc tot numai prin iritatie. Adique:
Nu sensurile mele ajung la tine, cititorul meu (frate!, cum exclama Baudelaire) ci doar cuvintele mele. Sensurile trebuie sa apara in tine prin \"iritarea\" sufletelului tau de catre cuvinte. Avem asadar o codare-decodare care nu are cum sa nu iasa cu hop-uri, unde mai pui ca exista si bruiaje. Aici intervin conceptele de maiestrie si acuratete de partea scriitorului si de intuitie si empatie de partea cititorului. Nu o sa pot comunica niciodata sensurile \"brute\". In sensul asta, suntem intotdeauna singuri. Insa, s-ar putea, cum spune Borges, ca un text sa fie \"scris pentru tine\", adica sa poti empatiza cu cel care l-a scris. Sa poti intui care din nuantele posibile se ascunde in spatele tau.
De aia, dupa cum ar spune anumiti cititori invizibili, ajunge sa scrii o singura poezie, cata vreme e cea care il atinge pe cititor.
Plus ca se pare (mie) un fapt de o evidenta sensibila: cuvintele pot fi magice. Daca in spatele lor se afla articulare magica bineinteles. Cuvintele unui magician, hai sa-l luam pe Rilke, pentru ca l-am mentionat deja in discutia noastra, sunt ca o cheie quasi-universala, sau macar mai generala. Ele transmit sens mai multor feluri de cititor, sunt usor intuibile. De aceea, cand citim prima Elegie (din Elegiile Duineze) simtim adevarul din spatele cuvintelor.Un adevar mare, atat de mare incat nu incape in ratiunea noastra. Rational, inteleg doar 20% din ce scrie Rilke, si mai nimic din ce vrea sa zica per ansamblu. Dar intuitiv, ma copleseste, navaleste in mine cu adevaruri inexprimabile.
Aici poate trebuie sa subliniez acea obscuritate pe care ai mentionat-o. E necesara pentru magie. Este acel irational la care esti invitat. Acolo poti sa te opresti linistit din gandire. Trebuie sa simti. Si sa te raportezi la simtire. Bine, psihicul individului normal se simte atacat de un asemenea abandon. Dar nu norma ne-a adus pe agonia, slava cerului.
Se mai intelege ceva din ce scriu aici? Astept iritarea dumneavoastra, stimata audienta, draga Florin.

Iti preamultumesc Elena!
Asta a fost o mare surpriza pentru mine, sa ma viziteze cineva dupa atata vreme, in ciuda faptului ca nu am mai postat nimic si ca nu am comentat pe nimeni (pe site-ul romanesc, pe cel german e altceva).
Asadar, multzam tare fain ca mi-ai perceput \"metafora matematica a socialului\", a fost o inventie de moment, dar si mie mi s-a parut ca circumscrie destul de bine o anumita fateta a realitatii.
Sper sa gasesc energia de a mai scrie si pe viitor. Iar cititori atenti care ma comenteaza mi-o dau.
Larecitire,
Mihaiul

\"Hai!… Spune-mi ce ai de gând să faci?
Deschide-ți gura – mii de draci! –
Și lasă-mă să-ți mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!… \"
(Romanta raspunsului mut, Ion Minulescu)

;) merita sa o recitesti toata ca sa iti dai seama de ce mi-au facut azi ambele mare placere.

Si de asta imi aduc aminte, mai putin de \"-durere-\". But then again, imi aduc aminte si de durere...

merita corectat:
v.11. Patima dezlantuita-ntr-un ta(n!)go

plus, cred ca pagina ta ar arata mai bine daca ai sterge din pagina romaneasca cele pe care le-ai trecut deja in germana respectiv engleza.
Ca sa faci asta, mergi la
\"Acest text îți aparține: Poți edita acest text\" din partea de jos a paginii (dupa ce te-ai logat) si in partea de jos a noii pagini ce se deschide, poti selecta cu liniste \"Stergere (ultima confirmare)\" (suna ca Erstkommunion si Firmung facute impreuna in varianta satanista, nu?)
A da, nice motto ;) si, na ja, inteleg de ce nu ai pus poza...
Larecitire

Si de dansa imi amintesc, cum nu? Astazi pare sa fie o zi plina de amintiri despre tine. Asa sa-i ramana numele!
PS: In numele intregii omeniri pensionabile si in numele meu de potential pensionar care stii si tu la ce ore tinde sa se trezeasca (chiar daca NU da bine) in numele partidului si-al fiului si-al sfantului, imi cer scuze.

Danke, Anton! Pe cand ne vedem la Klagenfurt asadar? Si cum putem sa ne facem invitati la concurs?
Oricum, mi-ai deschis pofta pentru Herta Müller. Nu am auzit niciodata sa se faca o paralela intre viata sateasca a svabilor si un regim totalitar, dar se poate foarte bine ca acele constrangeri formate din legi nescrise (care erau in ambele sisteme) sa ii dea o oarecare dreptate autoarei.
Larecitire

Adela, eu trebuie sa iti multumesc, in plus, da, e mai corect, ce zici de:

Stingand acele plasmuiri, cum ar fi stins sclipiri de lumanari
Iar dimineata-ntunecata le risipi in patru zari. ?

Florin, sigur, daca imi mai vine ceva texturos prin cap le pun sa se alinieze pentru inspectie. Stiu ca stilul meu inca nu exista. Sau sunt mai multe si textele sunt dispersate. dar oricum, o sa fac niste site-uri in saptamanile viitoare, asa ca m-oi indura si de formalitatea asta. M-am gandit si sa retrag din textele mai vechi de pe agonia, ca si asa nu le mai citeste nimeni si sunt \"primii pasi\" pe care (mi s-a spus si nu stiu ce sa cred) incep sa ii depasesc. Na, adevarul e ca am probabil la fel de multe dubii legate de scriitura mea ca oricare altul. Simtiti-va liberi sa faceti ce vreti cu dansele.

Andu, ti-am raspuns un pic cu acele de ceasornic prin poezia multiplu tradusa?

Textul, indiferent de traducere se numeste \"Trezire\" subtitlu \"Ca Eu\"

despre sensul acelor de ceasornic, gasesti un picutz in singura proza pe care am postat-o pe site. In rest, nu stiu ce sa spun, reactioneaza si voi actiona ;)

PS: nu folosesti chestii gen yahoo messenger sau alte chat-uri?

Intins, intre a fi si a nu fi
imagini se-nvarteau in zori de zi
in vise sumbre voci se sacadau
si frica, pierderea ma dezbracau

spirale pline de sperante si nevoi
trairi ce-ti aduc frica inapoi
in camera intunecata, mute ca-n sicriu
ma atingeau simtiri ce nu vreau sa le stiu

tanjeam spre brate si spre sens
dar noptea ridicandu-si valul dens
a stins visarile ce le-am croit
iar dimineata cruda mi le-a risipit

Fiinta cu suflare adormit ca-n ale nefiintei viduri
Prins in vartelnita fantasmelor de dimineata - eram singur
In miez de sumbru vis voci ma strigau pe nume
Si eram gol, neputincios si mic, eu insumi ratacit pe lume.


Imagini pline de sperante si nevoi se-ntortocheau spirale.
Si hrana fricii noastre cea de toate zilele, da-mi Doamne
Asa cerseam in cripta neagra muta ca de moarte, paine
A simtirilor ce nu vreau sa le stiu, nici azi, nici maine.

Si mi-era dor de sens, tanjeam dupa-ale tale brate calde
Dar noaptea spaimei in sfarsit se-ndupleca, pierind departe,
Stingand acele plasmuiri asa cum ar fi stins sclipiri de lumanari
Iar dimineata cruda cu un gest bun le risipi in cele patru zari.

Cu unchiu Nelu am unele lucruri in comun intre care, da, si numele. Nu stiam ce valoare are mica mea jucarie, ma bucur ca a placut cuiva. Toti ceilalti vizitatori sunt invitati sa se dea cu parerea. La un moment dat (scurt dupa publicare) m-am gandit sa o scot de pe site. Si poate ma convingeti care cum crede... De aia: comentati, comentati, comentati...
Plus, Lucia, ma bucur ca ma citesti, mai treci pe aici.
Larecitire

Iarta-ma ca ti-am pus sub semnul intrebarii comentariul, dar lasa posibilitati de interpretare. Ma bucur ca te-a atins textul, si sper sa mai treci prin textele mele.
Larecitire

...de compliment, dar cum, la fiecare al doilea? :)) Nu ii dau seama daca razi de textul meu,iti place, sau cate putin din ambele...
larecitire

Bine te-am regasit o, tu, prim indurator de test. Si mie mi-e dor de paharul de vorba, dar sunt ancorat in spatiu chiar daca timpul imi falfaie un pic mai liber in zilele astea... Asa ca, daca nu treci in viitorul apropiat prin Land-ul Hessen, nu am cum sa raspund acestei chemari carpato-danubiano-Ontice, oricat as vrea. Imi place partea cu visul si tare mi-ar place sa iti traduc o poeziede-a mea din germana care se potriveste bine cu comentariul tau, poate o voi face aici, la subsolul acestui test, sa serveasca si el unui scop, ceva...
Insa: sensul acelor de ceasornic e un non-sens, si nici cel trigonometric nu sta mai bine. Nu de timp imi fac eu griji, cat despre spatiu: tinem aproape!

cu prietenie

16 (Sonete catre Orfeu 2)

Locul ce-l sfasiem mereu
si se lecuieste pururi este Dumnezeu.
Caci noi taiem, caci vrem sa stim,
dar el e daruire si-i senin.

Chiar si ofranda pura harazita,
in lumea sa asa doar o primeste:
sfarsitului eliberat impotriveste
eternitatea sa cea neclintita.

Doar mortul bea dintr-un izvor
de noi aici doar auzit (usor)
cand celui mort semn mut ii face zeul.

Caci noua numai zgomotu-i menit.
Iar mielul, daca-si poarta zurgalaul,
manat e de-un instinct mai linistit.

...tipic!
Scrieti, fratilor, ca pentru voi e testul!

Nici nu stiu de unde sa o iau, asa ca imi facilitez intrarea cu multumiri repetate: pentru atentia pe care mi-ai dat-o, pentru sfaturile utile si intrebarile si ideile macar la fel de utile. Dupa cum spuneam la inceput, Agonia e locul unde am putea sa crestem, e un playground in care ne jucam cu cuvinte sensuri, arta oameni si asa mai departe. Si poate fi un loc la fel de bun pentru un \"veteran\" ca tine sau pentru un incepator ca mine.
Hai sa iau pe rand autorii mentionati si sa fac legaturi bio-bibliografice (sunt vii, cum altfel?):
1. Gib Mihaescu - nu am auzit niciodata de el
2. Ion Barbu - Pari sa vezi multe asemanari si influente din partea lui. Ce pot sa spun? Nu pot spune ca nu am citit Ion Barbu. M-a fascinat la el combinatia dintre poezie si matematica (evidenta oricui cunoaste matematica un pic mai personal), placerea rostirii, o credinta in magia cuvantului pe care i-o intuiesc si lui. Dar am citit in urma cu foarte mult timp Barbu, din pacate foarte putin si, mai presus de toate, foarte putin atent. Asa ca, asemanarea dintre noi poate sa fie coincidenta sau una de temperament, dar mai mult (influente de sistem poetic etc.) nu e cazul. Bineinteles ca partile de memorie la care am prea putin acces retin tot. Si cum eu scriu \"intuitiv\" cum si percep adesea lumea, se poate sa gasesc influente ale unor poeti pe care i-am citit doar candva, de mult, aduse la suprafata de subconstientul meu ghidus, caruia ii las intotdeauna portite deschise. Dar, dupa cum iti imaginezi acum, Ion Barbu m-a luat prin surprindere la fel de mult ca afirmatia ca mi-as fi insusit corect niste poeti... Mi-e tare teama ca harnicia mea lasa de dorit in acest sens. Sa merg mai departe si voi ridica discutia asta pe parcurs daca imi mai vine ceva in minte.
3. Malarme - rusinat ma simt cand iti spun ca nu am citit un singur vers de-al sau. Dar va veni si timpul cand asta se va schimba
4. Arghezi - ei, uite ceva ce m-a influentat in urma cu cativa ani. Am citit mai mult Arghezi decat orice altceva mentionat de tine in comentarii, dar na... E interesant felul in care cauta divinitatea, unii psalmi, si imi plac tot felul de idei care apar pe la el (si pe care nu mi le mai amintesc (am o memorie horibila).
5. Stanescu - Nu stiu daca am citit mai mult de 6 poezii Stanesciene la viata mea, dar imi amintesc exact momentul in care m-am hotarat sa nu il citesc o vreme: cel in care am constatat ca subconstientul meu imi dictase un vers stanescian in mijlocul unei poezii (Contraste). Atunci, temandu-ma sa nu plagiez - chiar fara voia mea, m-am hotarat sa ii las cartea din mana pana reusesc sa ma formez. Acum imi dau seama ca puteam sa fac contrariul, sa citesc cat pot din el si cu cat mai mare atentie pentru a-l depasi in mine (daca pe foaie nu merge ;). Poate merita sa explic propozitia anterioara cu \"dictatul\": Cand am inceput sa scriu poezie, primele au fost scrise fara a ma gandi, si fara corecturi, am scris asa cum o face un \"medium\": am pus pixul pe foaie si am inceput,continuat si sfarsit sa scriu fara sa ma gandesc si fara sa simt ceva. Au curs din mine. Ce ti-e si cu daimio-ul asta?
6. Mitologie greaca & CO - am citit ceva in liceu, si cred ca mi-a prins bine (vezi criosfera, si altele). De Hermes stiam, de Iris nu, si ma bucur ca am invatat ceva.
7. Blaga - frumos, citit cate ceva, dar iar asa, nu prea mult si nu l-am \"analizat\" niciodata. Doar mi-au placut unele lucruri si imagini la el.
8. Kavafis - nu am citit, dar m-ai facut curios, si banuiesc ca nu doar pe mine (am un interlocutor ne(mai)vazut, imi cer scuze daca nu ma pot abtine uneori sa fac aluzie la el pentru a-i face cu ochiul)
9. Foarta - ei bine, imi place, si mi-am si insusit volumul sau cu ziare, evenimente (l-am adus pana si cu mine in germania si cand intalnesc romani il scot din raft...)
**********************************************************
Acum, despre influenta: Eu incerc sa nu ma las influentat prea tare de cei ce au scris inaintea mea, cu toate ca ii admir. Pana la urma, stapanesc acelasi limbaj, si am aceeasi posibilitate de a transforma cuvintele in magie, daca ma ajuta facultatile. Nu insist asa de mult sa fiu original, dar insist sa nu imi alunece gandul de pe sinele proprii pe ale altora, chiar daca parcurg sau intersectez trasee ras-colindate. Cu alte cuvinte incerc sa imi apar individualitatea prin ignoranta. De aceea se si vede de departe, cu ochiul liber, stangacia versului meu.
Nu stiu alti cum sunt, dar eu citesc in general proza si scriu in general poezie si banuiesc ca daca m-as apuca mai serios de scris proza as avea tendinta sa citesc multa poezie. Daca ar fi sa enumar poeti care m-au influentat (in bine sau in rau ar fi (cronologic):
1. Eminul (il parodiam - cred ca asa am exersat primele rime pe romaneste)
2. Minulescu - pe care il iubesc aproape la fel de mult ca pe
3. Sorescu - care, ce-i drept, nu scrie nici pe departe asa bine ca
4. Rilke - de la care voi avea de invatat o viata
5. Un picutz de Byron, da, Barbu, Arghezi, hai Foarta ca imi place saga.
6. Imi plac autorii \"necunoscuti\" am amici care scriu, si persoane apropiate (atat de apropiate incat aproape nu le vad) care scriu si ma indeamna (prin exemplu) sa continui si eu pe calea asta. Cineva a numit-o odata \"initiatica\" in fata mea, si asa i-a ramas numele.
***********************************************************
De ce scriu? - sa ma comunic si totodata sa aflu. De obicei nu stiu ceva inainte sa o fi scris, sau, si mai corect, nu mi-e clar un subiect pana nu il verbalizez si poate poetizez (sau polemizez, oricare dintre ele)
Obscurul poeziei e obscurul meu, al celui ce nu cunoaste ceea ce trebuie spus, in afara de faptul ca este ceva ce trebuie rostit. E ca o formula magica, posedandu-si vorbitorul cu intentia de a fi spusa.
Uneori, da, dupa cum spunea Borges, am inceputul si capatul, si imi reamintesc mijlocul.
O fi acelasi Pianist care canta pe clapele noastre ale tuturor, si felul in care iese melodia tine de modul in care am reusit sa ne acordam (ce, cum?)
***********************************************************
Manifest
o credinta in cuvinte si in calitatea lor potential-magica, sau de fapt, originar-magica. Trebuie facuta o arheologie, trebuie sa aflam cum sa le rostim pentru ca ele sa fie magie. Nu ne trebuie altele, ci NOI trebuie sa fim altii, trebuie doar sa ne schimbam punctul de asamblare cum i-ar spune un vrajitor Juan unui Carlos Castaneda oarecare.
Cuvantul e magie, rostirea e voluptate si adevarul suntem chiar noi sub straturi-straturi de nerostire,nemagie si un vid dens de poti sa il ungi pe paine (si unii il si mananca asa).
************************************************************
revin mai tarziu intr-un nou comentariu

Am citit de doua ori comentariul tau, adica odata ieri, cand m-a intrigat si totodata scos din pepeni :), si acum inca odata, ca sa iti raspund. In primul rand vreau sa iti spun insa ca (desi nu a fost probabil intentia ta) eu ma simt flatat de densitatea lungului tau comentariu. In plus, intrigarea mentionata si restul fenomenelor petrecute sunt rezultanta unei viziuni destul de diferite, cred, asupra poeziei, artei si esteticului.
Vei rade, poate, cand vei citi ca pentru mine Momentul publicitar e un nimic, scris ca fapt divers, ca un comentariu la o poezie care nu imi spunea nimic si era repetata intruna la cenaclul agonia. Nu imi spunea nimic este formula eufemistica.
Asa ca m-am gandit sa salvez conceptul si sa fac o calchiere pe forma asta de tele-publicitate care sa zica un ceva, purtator de sens si valoare pentru mine. Dar e, sincer sa spun, una din \"creatile\" mele de slaba densitate. In plus, daca m-ai citit ai vazut ca imi place forma, e o dihanie diforma si inestetica si m-as feri sa o numesc poezie daca as avea un cuvant mai bun pentru gandurile mele condensate amalgamate cu figuri de stil in secvente scurte de text. De fapt, nu e chiar poezie autentica, e \"geamanul ei rau\", e ca un frate urat si ciung al unui Adonis, care, bineinteles nu ar trebui omorat, dar care s-ar putea abtine (dintr-o pornire nobila pe care nu o are) sa se inmultzeasca.
Sunetul in schimb, e o scriitura cu forma oarecum reusita (departe de un Adonis, dar vazuta de departe prin miopia mea aminteste a...), cu o densitate mult mai ridicata si bine imbinata de idei, cu un continut care mi-e apropiat si drag, care ma exprima si care poate sa faca oamenii sa inteleaga ce cred/simt eu. Ai ghicit acum, sunt un mic tiran al textului/sensului acestuia.
Inca un motiv pentru care scriu acum comentariul este pentru a-mi apara aceasta postura de tiran, ca orice membru al acestei categorii care se respecta. Si sper sa pot sa demonstrez ca am motive foarte bune sa o fac:
1. In primul rand e util sa se inteleaga de unde plec, sunt un panteist, un crestin influentat de hinduism pana la un punct (excluzand de exemplu multitudinea de zei si adorarea acestora), un om dezamagit de marile religii, care se intreaba daca putem avea parte de mici religii, daca putem sa opunem ceva laicizarii totale a lumii, daca putem opri scurgerea de sens si golirea obiectelor (concrete, abstracte) din jurul nostru. Ma intreb de exemplu daca putem crea o religie interpersonala, o \"religie in doi\", in care partenerul sa fie atat altar cat si preot (Isus spunea ca unde sunt doi e deja biserica), in care Dumnezeu poate fi perceput, slavit, auzit prin celalalt.
Si incerc sa conturez ideile si cercetarile mele neterminate, prin aceste poezii care sunt doua, poate trei: Sunet, Ritual si Speramaimult (acesta din urma despre evolutie si fara ideea de cuplu). Nu inaintez prea repede, si nu am nici o graba.
2. Dorinta tipica de a nu construi castele de nisip care sa nu fie vazute. Toate sunt castele de nisip, dar daca pot sa fac macar o persoana sa se bucure de ele (asa cum sunt), atunci ele vor trai mai departe in acele persoana, ca mici vectori.
3. Pentru a face asta trebuie sa ma comunic, trebuie ca ceea ce gandesc eu sa poata fi transmis, macar partial, celui care ma citeste. Vreau sa incerc sa imi fac clara pozitia, sa comunic cat mai mult din ceea ce gandesc, ca sa poata fi de folosul celor care doresc sa se foloseasca de ele. Nu ma intelege gresit: nu vreau sa spun \"fa ca mine\", ci \"afla ce gandesc, apoi fa ce crezi\". Nu e calea mea cea mai buna si nu e nicicum singura. Dar si eu am afluenti, si, imi permit sa cred ca voi putea fi si eu candva un mic afluent al unor alte vieti si gandiri.
4. Relativizarea textelor mele inaintea perceperii lor mi se pare o medie catastrofa personala. Mai pe romaneste, aceasta perceptie imi zadarniceste jumatate din intentie. Jumatate din ea fiind sa ma construiesc pe mine insumi. Iarasi, nu vreau sa zic: nu interpretati, nu modificati, nu alterati! Asta ramane la latitudinea fiecaruia, si sincer sa fiu ma intristeaza cititorii care nu integreaza ceea ce am scris cumva in sistemul lor, admitand si respingand parti. Dar cred ca ar trebui sa existe o curtoazie a cititorului. Cred ca, din respect fata de autor ar putea sa incerce sa inteleaga ceea ce vrea autorul. Ca dupa aia vede similitudini cu altceva, sau face asocieri spontane cu micul dejun, femeia din metrou de ieri, sau amintirile din copilarie, e just indreptatit si, sincer, treaba lui. Dar pentru mine Arta e mai ales comunicare. Iar daca ceea ce spun eu nu ajungela cititor ma descalifica in ochii mei.
A se vedea \"Spermaimult\" de exemplu in care incerc sa sugerez o continua evolutie cu un semn de intrebare la capat (oare si Divinitatea evolueaza pe alte dimensiuni?). Daca mi se spune ca e o forma de complex oedipal si de reactie sexuala cu tatal meu (era vorba si de paternitate,da), si se rateaza in asemenea hal sensul celor spuse de mine, o resimt pur si simplu ca pe o ratare.
5. Despre forma, pe care intentionez sa o apar, voi scrie mai tarziu. Dar acolo e oricum de gustibus.