Mihai Popeti

Viori de lemn răsună și gem din când în când vibrând aduc lumină în lumea sa și-n gând

Nu lua în seamă-albastra mea privire sunt flăcări vii ce joacă-n dosul ei sub raza ta-mi doresc îmbobocire sub zodia ta, flori de scântei Ci trece-mi verbul tău prin păr iubită electrizeaza-mi

în fiecare tu un zid și-n fiecare eu izbire în fiecare dor strivit alterități-împotmolire în fiecare eu un cui și-n fiecare tu un clește din fiecare semn verzui un altul, negru, ne privește

Ce să-i spui femeii osândite Și-ai avea oare și cui? Că femeia osândită Chiar de tine Chiar de mine! Stând trântită sub gutui doar odată te invită...

Duceam trei drepte-n infinit iar când abstracția s-a sfârșit rămas finit și ne-nsemnat m-am dărâmat

Indiferent de ceea ce vrea să se interpună între noi de la fața ridată a bătrânei gaie la bărbile ciufulite ale părintelui lui joe F= gamma ((m1 * m2)/(r * r)) rămâne forța de atracție pe care o

Toate aceste adunări și scăderi înmultiri și fractii puteri și radicali constituie o ecuatie a foamei și a depărtării ne îndepărtează de triunghi ne-nvârt în cerc și ne zvârle în

Din ruga mea în rugul meu venit-ai Cu ochii tăi de mare tulburată Din cerul meu lipsit de rai Să mă alungi încă odată În duhul meu, de duhuri chinuit, besmetic Cu pacea ta de cer senin Cu

Bucurie și tristețe A monedei două fețe: Bucurie să răsfețe, Și tristețe Să ne-nvețe.

__Crist! al_____de gheata ______Gheata! ce_re_ce_re_ce tremor_cu_tremur oare s-o are mai_vine?_nu_mai_vine?_nu aproape LE iubesc brrr!

În sfârșit ne-am împăcat! A trecut atâta vreme începusem a mă teme ca n-ainte să mă \'nalț... Dar acuma vii plângând și se simte - m-ai iertat când formal, ca și ceilalți arunci pumnul de

Să te-nchipui fără fețe să te-nfăptui prin neființă slăbiciunea-ți fiind putere reușind prin neputință să te pierzi în câștigarea amintirilor uitate să te întregești frângându-ți unitatea în

cu buzele sângerânde și limbi ciopârțite incercăm să sugem știința din sfârcurile de oțel ale rațiunii soția noastră intunecată fecioara noastră de fier tânarul și răcorosul mormânt al iubirii

ne sunt trecuturile roze - cenușă aruncată-n vânt și ne-nchinăm icoanelor din poze și sfintelor ce nu mai sunt. smintiți flăcăi de altădată de întrebări ce nu se vând înțelepciuni - iubire

Departe...și Nu ... Te clintește Nimic. Te-oprește un pic. Și...fu... Aproape...și Da... Dar nu e destul. Ești doar un fudul. Ce...va...

Priviti cum lamele curcubeului transeaza fara nici un efort norii negrii ai unei furtuni. Un pic de apa si iata: aerul n-a fost asa curat nici cand l-ati cumparat scancind prima oara. In

în cercul tras de-un pi-oniric. din centru-n centru raza ta. cristalizează-mă empiric din fumul tău de narghilea în sinea sa, sinusoida s-a scurs în forma ta cu sens iar firea mea,

M-ați sictirit poeților, plângând in toamnă Și m-ați trișat suflându-mi vântul M-ați necăjit prăjindu-mi azi cuvântul Pe jar, intr-un patetic asfințit Mă-nfricosați curtându-mi Doamna Și

Cum as putea sa-mi dau drumul in frunzele ude? Si incotro sa cad spre jos sau sus? Aerul este mai tare, asa tare incat ti se pare ca un suflet tocmai a icnit Sau este doar inima mea care

Îmi plouă din ceruri de fontă, iubită m-apasă neliniști lipsite de nume pe fața-mi șiroaie tot timpul din clipă pe care prezența ta nu și-o asumă Plutesc cu privirea prin false ferestre afară

Respiri încet și gemi ritmat iar eu, de tine antrenat mă pierd în claia ta de păr Vreau să te-ating ca sa îmi sting din fire o privire

Pulsul meu, tobe de junglă, semne, semne, ce or spune? De-aș ceti a ierbii dungă, mi-ar fi cerul o pășune...

M-ai vândut pe-arginții siguranței Te-am vândut pe-arginții libertății În trecut, la asfințit, \"Noi\" murea în chin pe crucea Sub care s-a prabușit Și acum atârni de sigurață Iară eu sunt

Se sting luminile in biblioteca Iar cartile iar vor dormi Somnul lor de sardele visand sa zaca rasfirate si rasfoite de vant pe vre-un birou uitat de lume sau intr-o camera de student - pe