Sunt multe stări rare, multe sentimente
Am trăit multe vise, multe regrete
Înconjurat de dorințe, de speranțe
Zile negre judecat, ca în instanțe
Nopți albe plătite cu lacrimi ciudate
Ce inca nu
Mă trezesc din vise, mireasma ta n-o găsesc,
Simt absența unui suflet, departe acum
Patul gol, ar trebui să fi, să te privesc
Unde e sărutul tău? Te iubesc vreau să-ți spun.
Mi-e dor de ochii
Nepăsător mă schimb pe zi ce trece
Precum viața asta ce stă să plece
Merg singur pe străzi și mereu cu alt gând
În spatele meu e doar fum alergând.
Gândurile încep să mă răpună
Ura din capul
Ascunziș în melancolia verii
Privind pe ascuns, rezemat de geam
Lumea ce trece, vine, pleacă
Spre nu știu unde, dar ce mai știu?
Când pianul cânta de săptămăni întregi,
Viorile plâng de dorul ei
E seară, în toi de vară
E o frumusețe rară
O priveliște de sus
Un oraș, de vânt râpus.
Sunt doar eu, si-al meu rece gând
Mă simt acum mult mai plăpând
Privind spre a mea natura
E doar a
Întorc privirea, un șir de urme în spate
Lasate de pașii mei pe zăpada moale
E pustiu, iar pe alocuri sunt becuri sparte
În ceasul tărziu al nopții visele-s goale.
Și continui să las urme, dar
Aud acum doar sunetul apei line,
Curgând agale peste pietre mate, fine,
Fără un gând, ajutându-se pe sine
S-alunece pe alibi line, largi, senine.
Sunt precum văntul iar rece inima mea,
Bate în
O văd în fața ochilor mei
Pare fiica unor zei
Atăt de blănda în sine
Uitându-se sinceră la mine.
Vrăjit de ai ei ochi blănzi
Te fac orice să-i răspunzi
O culoare atăt de aprinsă
Ce de nimeni
Lângă digul pustiu privesc nori întunecați,
Mă plimb singur acum într-o zi de marți
Pe betonul murdar, neschimbat de-atâta timp
Dar eu indiferent încet încep să mă schimb.
Nu mai sunt cine am
Întins pe spate, iarba-i moale
Stau, privesc frumosul soare
Cum apune după dealul verde
Uimit cum în văzduh se pierde.
E o culuare de neatins
Un roșu-galben aprins
E atât de
Decor întunecat, nici urmă de soare
Un cer fumuriu, un sunet lent ce moare
Lungi priviri ce se sting în văzduhul tăcut
Doar un gând melancolic într-un suflet mut.
Tăcerea oprește timpul, și
Cu timpul,
Bucăți din suflet se desprind din ființă
Lăsând amintiri sumbre, zi de zi
Mă-ndepărtez subit de-a mea dorință
Nu mai uităm, nu mai suntem copii.
Cu timpul,
Să fumezi, sub purpura de lună,
Ce să alegi între rai și iad?
Poet nebun, cu versuri ce răsună
În cer...și stele...și cad
De durere iau iadul în cunună,
Poet nebun, pierdut în vad.
Un nor negru mi-a acoperit simpla viață
Făcând să privesc acum doar în ceață
Nu mai primesc nici căldura de dimineață
Totu\' a făcut ca sufletul să-mi fie gheață.
Acum fiind singur pe acest
E un vis neîmplinit ce-mi răscoală mintea
Cu un sunet amorțit ce-mi deschide setea
De fericire, dar aud pianul cum plânge
Asta mă-nfioară și-mi curg lacrimi de sânge
Iar ochii mi se-nchid, mă văd
Absent de realitate visez în neștire
O voce-n cap îmi șoptește întruna: scrie!
Ce să mai scriu, când culorile au dispărut
Doar sunetele astea de pian le mai aud
Curcubeul e alb-negru sau chiar nu
Încercarea de-a schimba totul în bine,
Încercarea de-ați face o viață bună
Mi se pare absurd, viața mea e-n rime,
E fără un zămbet și totul trist sună.
Încercarea de-a fi bun în asta
Dintr-o dată văd În față o cărare
Ce mă așteaptă zisa-i eu că pare
Tot gândindu-mă ce să fac
Să o urmez? să-i fac pe plac?
Luându-mi în dinți inima
Lăsând în urmă versul si rima
Plecăi spre
Dor,
Privirile spre tine
Dor,
De dorul tău.
Te am doar în amintire
Te am,
Și nu-mi pare rău.
Țin,
Sentimentele departe
Țin,
La tine ca-n prima zi.
Vreau un sărut aparte
MP