Mihai Miro

Îmi seca lacrimogena, De-ar fi fost să aibă parte; De-o pădure Bonaparte, Iar Băsescu de Elena.

Deși pare nu e șchioapă, Stă pe foc și nu pe apă, E suport pentru mâncare Și simbol de'nsurătoare.

Se aud tot aberații, Că vor naște și bărbații. Mirarea nu-mi pot ascunde; Bine, bine, dar pe unde?

Stâna oi mai are Și le mulg ștrungarii, Iar pe baciu`-ăl mare, Nu-l mai vor măgarii.

Spun că cei ajunși, -Chiar de necăjesc- Mai întâi sunt unși Și-apoi se mânjesc.

Este o asociere, Dintr-o sculă și-o monedă, Când se pune dă putere, Celor care îl posedă.

In Parcul Copou miroase-a Eminescu sub teiul bătrân

Când apărea pe scenă, Se-mpiedica în trenă. De când e-n politică, În limbă se-mpiedică.

-Cum de toți Băsești-s "sus"? Pe bunic, nepotu-ntreabă. -Au ajuns fiindcă și-au pus, Căpățânile la treabă.

Am pus la Agricultură, (După unele principii) Pe unul mai rău de gură, Ca să bată câmpii.

Înreabă unul din nat: -Fără școală și cultultură- Premierul desemnat, Va fi pentu semnătură?

Te întreb, nu-ți fac dojană; Fiind medic, de ce oare, Nu pui degetul pe rană Și atingi tot unde doare?

Să văd -tare mult am vrut- Un deputat deținut, Dar invers s-a întâmplat, Deținutu-i deputat.

Motivând sentința, O judecătoare, Ceartă conștiința, Că-i face mustrare.

De critici (clienta) Să nu aibă parte, Ia și-a pus ampremnta, Că nu știe carte.