Mihai Miro

L-am trimis (și-acu-s pățită), Ca pe omul chibzuit, S-aducă apă sfințită Și s-a-ntors aghezmuit.

Nu e pasăre, dar zboară, Te înalță, te doboară, Lângă tine-i ca un frate, Uneori te mai și bate!

Eu de curând am fos acasă Şi m-am văzut cu toţi ai mei, Ne-am aşezat pios la masă, Îndeplinind dorinţa Mamei. În capul mesei stătea Tata, Iar la un colţ Măicuţa Bună, Înlăcrimată privind

Cea mai veche băutură, Pusă de un om în gură, Se vindea pe cîțva sfanți, Prin târguri, de ambulanți.

cireș în floare nepoțeii așteaptă cercei la urechi

zbor fără folos livadă bombardată roi în refugiu

Sap-o viață fără sapă, Cînd este descoperită, Cu asprime-i pedepsită Și-ngropată de-a ei teapă.

Semn de înțelegere, Locul la alegere, Are tâlc, simbol smerit, Dacă nu este sărit.

e primăvară au revenit berzele părinți fericiți

curățenie obraz spălat de lacrimi suflet ușurat

Îl găsim lângă dreptate, În proverbe, în citate, Deranjează când e crud, Da-i apreciat ca nud.

Loc de recreație Și de inspirație, Iar cu ”ginta” românească, E-n relație frățească.

Măsoară dar și transportă, Ce rezultă din recoltă, Sub el poți să pescuiești Și-adevărul să-l dosești.

bat clopotele un semn divin și-un murmur pace tuturor

îngrijorare numai femei cernite și parastase