Mihai Miro

Cea mai veche băutură, Pusă de un om în gură, Se vindea pe cîțva sfanți, Prin târguri, de ambulanți.

cireș în floare nepoțeii așteaptă cercei la urechi

zbor fără folos livadă bombardată roi în refugiu

Sap-o viață fără sapă, Cînd este descoperită, Cu asprime-i pedepsită Și-ngropată de-a ei teapă.

Semn de înțelegere, Locul la alegere, Are tâlc, simbol smerit, Dacă nu este sărit.

e primăvară au revenit berzele părinți fericiți

curățenie obraz spălat de lacrimi suflet ușurat

Îl găsim lângă dreptate, În proverbe, în citate, Deranjează când e crud, Da-i apreciat ca nud.

Loc de recreație Și de inspirație, Iar cu ”ginta” românească, E-n relație frățească.

Măsoară dar și transportă, Ce rezultă din recoltă, Sub el poți să pescuiești Și-adevărul să-l dosești.

bat clopotele un semn divin și-un murmur pace tuturor

îngrijorare numai femei cernite și parastase

Ieri bătută de copii, Azi plină de bălării, Ca de foc e deranjată, Cu intenții de-i călcată.

E un punct de întânire, Un simbol fără ieșire, Unitate de măsură Și motiv de-ncurcătură.

Are fălci, are și limbă, E`o unealtă primitivă, De pornește se preschimbă Și devine guralivă.