Mihai Miro

Are o menire-anume, Gura ei multe ne spune, Recuzită-i de poveste, Dacă dezmerdată este.

Importantă în hrănire, Tot așa și în vorbire, Calculată și aflată, Numai dacă e pătrată.

Þară frumoasă de toți invidiată popor blestemat

Băsesca ne predică: Credeți în biserică. Dar se-ntreabă Baba Stana; Ce s-a pocăit Satana?

E mândria afișată, De persoana îngânfata, Dată la un bucătar, Bunătate-i la grătar.

Mică e și ne'nsemnată, Bagă frica în copii, Dacă nu-i supravegheată, Generează grozăvii.

Parte e din Cartea Sfântă, Slujbă e și-nvățătură, Ne amuză când cuvântă, Doare când e-njurătură.

Deși e catalogată, Ca fiind de umplutură, Este cea mai consacrată, Unitate de măsură.

N-are mâini, n-are picioare, Umblă pete tot în lume, Cu un suflet foarte mare, "Deghizat" tot sub alt nume.

Se înmoaie, se-mpetrește, Funcție de conjunctură, Dacă nu se dăruiește, Câte-un hoț o mai și fură.

E real, e natural, Maxim în priorități, Privit unilateral, Reprezintă nulități.

E ceva ce se rotește, Nume e și sat și joc, Uneori mai prisosește, Rar aduce și noroc.

Instrument făcut anume, De români să strângă darul, Zdravăn e și cu renume, Mai "bărbat" decât primarul.

Folosită în războaie, Azi la mare căutare, Generează bunăstare Și-i vedetă în pârnaie.

E cu bluze îmbrăcată, Peste tot e căutată, Ca "fată" de grădinar, Sau ca ceas de buzunar.