Poezie
confesiune ex abrupto
jurnal apocrif
1 min lectură·
Mediu
din adâncul în care mă aflu
nu mă mai duce, Doamne, în calea tuturor!
spună orice, însă numele meu
nu mai fie rostit de buzele lor
că multora un loc de liniște le-am dat
n-am locul pentru suferința mea
fă în așa fel să nici nu mă viseze
nicicum să nu poată a mă vedea
aibă oricât risipească orbește
rămână acolo meargă departe
eu nu-i urmez – eu am Cuvântul
mișcarea mea de după moarte
“ceea ce tu ai văzut mai apare
în câte una din oglinzile imaginare
ale orbilor, însă până și lor li se ascunde -
cineva le tot clatină cerul sub frunte
anume să nu se afle ce a fost înainte
și nici să nu se țină minte
pentru ca ori de câte ori se repetă o întâmplare firească
să pară nouă și să uimească
zexe! ceea ce tu ai văzut neclar de departe
nu e dat oricui să se arate –
începutul? prezentul? eternul?
pregătește-te iar! traversează infernul!”
013.555
0
Am tresărit la \"Eu am Cuvântul/ mișcarea mea de după moarte\", este un ecou de clopote aici.
Al doilea poem e plin de imagini mistreioase, de exemplu, cele din \"oglinzile orbilor\", mi-a plăcut enorm și versul \"cineva le tot clatină cerul sub frunte\". Mai citim.