mihai carabet

-Așteptați puțin, domnilor! Se ridică de pe piatră, luă mantoul de pe ea, se îmbrăcă cu gesturi moi, se așeză la loc și-și aprinse o țigară. Am băgat mâna în buzunar; țigările lipseau. Probabil,

tobi e cel mai mare câine pe care brațele mele l-au înfășurat mă privește cu ochi de apă și se scurge ușor în inimă gâdilindu-mă cu coada printre degete eu râd iar el doar zâmbește cu

ascundeam caietele cu poezii de dragoste între cărțile din mica mea bibliotecă furată din stomacul meu mereu aflat în simfonie de tobe încețoșate speram să fiu vecinul mai mare acelor foi mirosind

Toți credem că facem fapte bune, sacrificând obișnuința în daruri de „preț”. Era spre sfârșitul primăverii, când am fost aruncat în stradă din căminul meu iubit. Mă purtasem urât, iar intendenta,

drumul meu pe care toți mi-l bagă prin toate prăpăstiile corpului ca fiind o carte scrisă cu pietre (dumnezeu cred că întreține mii de scriitori) îl depavez de toate ideile și rog o țigancă

eu vedeam oglinda ca un trup animalic ei mă vedeau în ei cioburi de junglă doar eu eram bufonul de la poarta cimitirului dar ei m-au făcut mormânt zâmbitor la ora opt eu mă credeam frunză

sunt eu și numai eu și nici un idol în plus în colțul camerei nu mă închin la pozele din copilărie și nici la oglinda din baie fiindcă văd mereu aceleași simboluri jucate între degete încerc să

știu știu că nu e bine să stai prea mult cu ochii în palme rămân în veceu toate nopțile cu lună palidă și scriu cu degetul poezii gri pe marginea revistelor pornografice mă îndrăgostesc

când ne adunam cu băieții să batem mingea umplută cu cârpe pe terenul de fotbal înclinat sub un unghi de 45 grade ne mai opream să fumăm câte o țigară pe care o împleteam cu vise toți vroiam să

nu orice om e om, cum nu orice zboară se mănâncă, totul depinde de numărul gardurilor sărite în cursa în care tu ești vânatul iar moartea e un canibal sătul, dar care practică acest sport din simplul

scotoceam buzunarele ca un căutător de aur aflat la marginea foametei când orice pui de vrabie are mațe mai gustoase decât cârnații afumați cu țigara dar n-am găsit metalul prețios sau măcar o

dimineața mă trezesc cu aceeași dorință de a mânca soarele ca pe un biscuit de orez și să mă culc la loc dar cafeaua și tunetul din țigară îmi oferă lumină de opaiț să văd ușa de la baie unde

praf de spălat și săpun din grăsimea degetelor mele care nu știu mai mult nimic decât să țină unghiile în gură lighean cu apă și un pește îmi spăla sufletul scăpat ieri într-o băltoacă când

alo bună ziua aș dori un taxi locuiesc pe bulevardul renașterii 8 și vreau să ajung pe strada crucii negre 13 mașina din fața blocului de un alb ce-mi decolora irisul claxonă ce dracu ăștia

a fost odată un eu (că dacă n-ar fi fost nu v-aș înșira toate rufele mele murdare pe sfoară doar ca să acopăr ceva în fața cuiva din contul cernelii și foii mele) și cum vă spuneam acel eu semăna

uneori un câine latră prea mult ca să mă sperie atunci mă întreb de ce nu pot să-i măsor îndrăzneala cu metrul ca să știu cât timp o să supravețuiesc cu limbi afumate la dejun dacă tot zice

tată cam câte picioare ar trebui să-mi mitralieze stomacul ca să faci gaură-n cer tată unde e numele tău printre culorile mamei pe care nu a putut să le-ngroape nici soarele cu tot cu ploaie

buchetul de flori îmi tremura în pumn când am ajuns la mormântul tău urât mirositor mi-am adus aminte imediat de locul unde locuiam împreună cu câteva gânduri în urmă acolo unde porcii se