Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

poemul dezamăgirilor sexuale

2 min lectură·
Mediu
când ne adunam cu băieții să batem mingea umplută cu cârpe pe terenul de fotbal înclinat sub un unghi de 45 grade ne mai opream să fumăm câte o țigară pe care o împleteam cu vise toți vroiam să fim mari ca tații noștri să ne futem soția de zece ori pe zi de cinci ori seara și cinci seara ne stătea în gât vecina care ne făcea soții ei în fiecare seară în schimbul unui parfum și o cutie de chibrituri dar care niciodată nu ridica fustița și nici nu se săruta da tată mulțumesc că cumpărai casete porno când te întorceai din rusia de la muncă am știut din totdeauna unde le ascundeai în dulapul cu haine printre chiloții tăi de aceea veneau băieții în fiecare zi la mine numai așa ne-am spulberat impresia că bărbații maturi au trei pule iar femeia strigă din plăcere și nu de durere țin minte cum în fiecare duminică priveam toată familia filme cu jean-clode van dame ăla după ce omora vreo sută de răufăcători se bătea cu vreo blondă în pat aceste scene îmi erau interzise să le privesc cu ochiul liber numai printre degete sau prin gaura pe care o făceam în plapumă a doua zi povesteam băieților la școală toate scenele până ne luam toți la bătaie în stil karate vedeam raiul prin fereastra dintre cracii femeilor până cineva m-a învățat să fac laba care la început mă lăsa cu ochii umezi când vedeam palma unora umedă iar a mea uscată atunci mi-am creat prima mea dependență masturbam pe unde mi se muiau picioarele sub bancă la școală pe malul iazului în case părăsite în pădure în pat lângă mama la șaptesprezece ani am făcut primul pariu cu băieții să scap de virginitate și de labă am pierdut la ziua mea douăsprezece beri prima experiență nu a fost cu lumânări aromatizate s-a întâmplat cu una pe podea care nici măcar nu mi-a permis să termin dar care îmi îndrepta foile cu poezii cu fierul de călcat după fiecare cearta mai târziu am înțeles că sexul contează mai ales când iubita spune contrariul dar fuge cu zece metri pe secundă când penisul suferă eșecuri
001.667
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
364
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

mihai carabet. “poemul dezamăgirilor sexuale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-carabet/jurnal/13930910/poemul-dezamagirilor-sexuale

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.