jorik 1.2.3.

Jorik e un tip ca toți ceilalți. A terminat facultatea de Drept cu brio și l-a dus capul să facă și masteratul. Pentru asta căra săptămânal genți, de două ori mai grele decât el, pline cu mâncare, cu vin, și pensia mamei de invalid ascunsă bine într-o batistă în buzunarul de la piept. Se vedea deja îmbrăcat în robă, apărând oameni de tot felul. Cum conduce un BMW, iar într-o casă cu două nivele îl așteaptă o soție frumoasă cu o farfurie de ciorbă caldă pe masă. Jorik e un tip ce închiriază o cameră. E un vânzător de duzină, capabil să se certe cu orice cumpărător nemulțumit de prețul sau de calitatea gumelor de mestecat. Poate juca Belot toată ziua cu Sașa și Ghena – vânzătorul de prezervative, în spatele tejghelei pe un taburet cu 3 picioare. Mănâncă multă Mivina și nopțile visează plăcintele cu brânză ale mamei, care mai crede încă în ideea că fiul ei e avocat, deși, în timpul vizitelor făcute de Jorik, îl vede murdar, îmbrăcat prost și vorbind ca o ultimă lepădătură. În tot ce spune fiul ei se simte disprețul față de tot ce se mișcă și stă. Dar mama își injectează doza de insulină și tace. Acasă tace și el. Își privește camera în care n-a măturat niciodată. Simte mirosul ascuțit de ciorapi nespălați amestecat cu fum de țigară. Pe jos, sticle de bere, vodcă și tot felul de pungi goale care inițial erau pe masă, dar care, odată cu timpul, nemaiavând loc de altele, ceva mai noi și mai îndrăznețe, s-au stabilit cu traiul pe parchetul murdar de noroi și spermă uscată. Se trântește în patul ce-și înfige arcurile în coastele lui sterpe. Își bagă căștile în urechi și lumea dispare undeva într-o piesă care nu-l reprezintă. Cu ochii în tavan, gândește la noptiera de alături, pe care a deschis-o o singură dată și n-a mai deschis-o de atunci. Obosește repede. Ochii i se închid leneș. Îmbracă roba. Se urcă în BMW și hoinărește toată noaptea prin oraș. Dimineața se lovește într-un copac, exact în momentul când era gata să termine în palma fină a unei blonde cu ochi albaștri. Se trezește transpirat, strângând cu putere perna umedă la piept. Din colțul ochiului drept se prelinge o lacrimă pe obraz până la buze și-i potolește setea. În seara aia Jorik a vomitat multă Mivina. Pentru început în pumn, apoi în ligheanul din colțul camerei cu ciorapi puși la muiat de vreo săptămână. A vrut să înjure, dar și-a amintit că acasă nu vorbește niciodată. A băgat un Orbit ca să scape de acritura din gură și a aprins o țigară. A privit pe geam, dar n-a văzut decât blocul părăsit de peste drum, în care câțiva copii se jucau de-a războiul și două fete așezate pe-o bancă sub un copac, râzând în hohote cu dinții plini de coji de semințe. Le-a privit câteva clipe. Le-a examinat cu atenție. A scos un oftat ușor. Și-a îndreptat mâna spre șliț. Penisul lui tare a intrat dur în palma crăpată și uscată. Mișcările îi erau lente, executate fără niciun interes, de parcă cineva îi îndesa țeava unui Makarov în ceafă, iar el își contracta mușchii doar din frică. I-a trebuit ceva timp să termine la fel de leneș și dezinteresat. Sperma îi intră în palmă moartă, aproape pietrificată. Și-a privit mâna preț de o secundă și a apucat de un colț de perdea să și-o șteargă. Efectua mișcările automat, cu privirea ațintită în noptiera pe care era gata să o deschidă chiar atunci. În cap erau în duel două gânduri. Jorik îl susținea pe cel cu ,,n-o deschide’’, deși cel cu ,,deschisul’’ părea a fi mult mai puternic. Trăgea de timp disperat, scoțând firele din perdea cu palma lui aspră, când în cameră s-au infiltrat niște sunete, pe care Jorik n-a reușit să le perceapă. A lăsat procesul de ștergere la o parte și aștepta atent o repetare a sunetelor auzite mai devreme. Nu era nimic deosebit. În scurt timp, auzi ciocănituri în ușă. Deci, asta era! Părea confuz și nu știa ce să facă. La ora aia n-ar fi trebuit să-l deranjeze nimeni. Dar, din curiozitate și alte motive pe care nici el nu le știa, a deschis. Fără să întrebe cine se ascunde de partea cealaltă a ușii. - Opaaa! Labagiule! Te-am prins! spuse bătrânul și păși în cameră. Jorik îl privea mirat și nu știa ce să spună. În mintea lui se învârtea un amalgam de întrebări. Cine e? Ce caută acest bătrân pletos și nebărbierit în camera lui? De ce i-a vorbit cu atâta familiaritate, de parcă l-ar fi cunoscut toată viața? De unde știa că a făcut laba, doar s-a șters cu atâta insistență. Și multe altele care evitau să iasă din gura lui amorțită. - Da, nu s-au schimbat prea multe. Aceeași cameră splendidă. Cu aceleași sticle goale, pungi și pete de spermă pe fiecare centimetru de perdea. Genial, băiatul meu! Genial! Sunt gata să plâng. Mă crezi? zise bătrânul după ce se așeză pe o margine de pat. Ochii lui nu se mai săturau să se învârtă prin toată camera cu un fel de entuziasm copilăresc. Jorik îl urmărea cu atenție și încă mai încerca să, dar nu reușea. Bătrânul acela cu baston, în costum, cu pălăria așezată frumos pe cap, lăsând să se scurgă din ea niște plete argintii, prin comportamentul lui, nu-i dădea nicio șansă ca să scoată și el vreun cuvânt - Deci, ca să nu lungesc mult vorba, voi trece direct la subiect. Știu că mâine trebuie să mergi la serviciu, de aia voi fi cât se poate de scurt în vorbă. Eu, de fapt, am venit după el. Jorik a întors capul în colțul din spatele său, sub impulsul bastonului pe care bătrânul îl ținea direcționat într-acolo, și descoperi un copil de vreo 3-4 ani, jucându-se cu mașinuța pe podeaua murdară. Era un băiat blond și gol. Cu mânuțele lui fine plimba jucăria pe parchet, imitând cu o exactitate uimitoare sunetele ei. Lui Jorik ființa de pe podea parcă îi spunea ceva, dar nu își dădea seama ce. Toate sentimentele lumii se adunaseră în corpul lui slăbit de Mivina. - Facem târgul? - Care târg? reuși să întrebe în cele din urmă Jorik. - Să-mi dai puștiul. - Păi cum să ți-l dau dacă nu e al meu?! - E al tău, dar nu știi tu. Se târâie de vreo 30 de ani după tine ca un scai. Nu-ți dă pace să dormi nopțile. Doar ai coșmaruri, nu? Păi vezi. Jorik mai privi o dată copilul și simți cum i se strânge inima. - Bine, te iau altfel. Afară stă un BMW nou-nouț. E al tău. Și copilul e al meu. Ce zici? Jorik zâmbi și fugi repede la fereastră. În fața blocului stătea o mașină singuratică. Asta era! - Păi, așa trebuia să spui de la început, zise el cuprins de fericire. Ce-i un copil pe lângă o așa frumusețe de mașină! - Mă bucur că ne putem înțelege. - Și eu! explodă Jorik. Îmi dai cheile? - Sigur! și bătrânul scoase din buzunarul sacoului un mănunchi de chei, pe care le aruncă în palmele făcute pumn ale lui Jorik. - Mulțumesc. Mă duc să văd cum merge. - Aș mai avea o rugăminte, zise bătrânul când Jorik era gata să iasă pe ușă. Poți să-mi împrumuți camera asta pe vreo oră? - De ce? - Mă rog, chestii de astea intime: să fut puștiul acesta și dacă mă ajută dumnezeu, să-i dau și la muie. Sper că nu mușcă. - Ok. S-a făcut. Am plecat. - Vezi să nu strici mașina, strigă bătrânul. Dar Jorik dispăruse deja. Bătrânul n-a stat prea mult pe gânduri. A început să-și descheie, cu mâinile tremurând, cureaua. Din buzunarul sacoului a scos o bomboană, și copilul a început să se apropie, lăsând mașinuța din mână. - Dacă vrei bomboană, trebuie s-o sugi întâi pe a mea. Puștiul nu așteptă alte cuvinte și trecu liniștit la treabă. Bătrânul gemea răgușit, și din când în când dădea îi dădea indicații sau îl lăuda. Afară se auzea motorul mașinii. Fericirea lui Jorik ieșea cu putere prin țeava de eșapament, intoxicând aerul. În camera lui se adunau pete de spermă și sânge. Era fericit.