spargem sticla ori nu?

o comparație: eu m-am născut într-o familie foarte bună: mama curvă de profesie, iar tata bețiv și curvar în tinerețe. picioarele pe care le primeam în burtă de la tata, erau ca o gimnastică, iar pumnii în cap ca o lecție de matematică. mama a fost mai blândă cu mine și chiar m-a ajutat la un moment dat. într-o zi m-a luat frumos în brațe, m-a mângâiat pe creștet, m-a sărutat pe frunte și m-a dus la o casă de copii, pe care am părăsit-o repede, căci, ca orice animal sălbatic căruia îi schimbi mediul de viața, el piere, așa și eu, m-am înverzit pe față, aveam febra și amețeli, fapt ce m-a împins, ca în următoarea zi să mă întorc în mediul meu. nu, nu m-am întors acasă, ci în stradă. și cum mergeam eu așa flămând și înghețat, ajung în fața unei brutării, unde, de după vitrină o pâine rumenă și subțirică parcă îmi face cu ochiul prin aburii abundenți, o dovadă clară a prospețimii. ochii îmi lăcrimează, gura produce 1 kg de salivă. am două posibilități: 1) să-mi vad de drumul meu și să-mi caut hrană prin pubele. 2) sau să iau o piatră și să sparg sticla. ce zici, spargem sticla în seara asta sau nu?