Poezie
un cui de lumină
1 min lectură·
Mediu
mă învârt ca un fluture de noapte în jurul becului
pe orbita zilelor când smulgeam cerul din rădăcini
îl plantam în tine
îmi lăsam capul pe pieptul tău
și întrebam păsările cât e ceasul
amintirea e ultima sursă de lumină
a camerei cu un număr imprecis de colțuri
cuprinsă de furtuna singurătății
praful îmi intră în ochi dublând întunericul
doar hainele îmbibate cu umbra ta
mai încălzesc trupul din mijlocul acestui frig vechi
în care s-au adăpostit toate despărțirile lumii
tot ce am e tresărirea la fiecare scârțâit de ușă
lovesc aerul în ritmul așteptării creând o muzică
ce mă târaște încet prin venele morții
viitorul meu scotocește deja prin tomberoane
răpește copii și-i iubește
îi ține în brațe și plânge cu ochii înfipți în fereastra
de unde-l privesc cu fața topită
ca pe o barcă scăpată în larg
aici e sfârșitul
prezentul cu dinți de aur
decupându-mi din poză chipul sudat
cu o clipă fericită de obrazul tău
012.538
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mihai carabet
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
mihai carabet. “un cui de lumină .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-carabet/poezie/13986407/un-cui-de-luminaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mi-ar plăcea ultima strofă, cu mici \"epurări\":
aici e sfârșitul
prezentul cu dinți de aur
în obrazul tău