Poezie

dealerul

2 min lectură·22 iulie 2011

Mediu

e atât de greu să stai într-o cameră cu patru colțuri

unele mai întunecate ca altele

să te odihnești în răcoarea fiecăruia câte un minut

ca nu cumva să le superi

apoi din găurile mici să iasă șobolanii ca niște limbi flămânde

întinzând rugător lăbuțele să le dai doza zilnica de singurătate

poate fi atât de stins momentul când bagi cheia în broască

și se aude un geamăt de parcă ai opera ușa de apendicită

după ce te-ai întors dintr-o călătorie până la magazin

în care ai întunecat blițul din ochii vânzătoarei

încercând să te iubească

găsești măruntaiele tale pe covor ghicindu-ți soarta

corpului tău sunând a ploaie

și tu devii mai sigur pe tine

mângâi copilul ce-ți sprijină pereții

asculți

valurile de pe obrajii mamei tale din fotografie

cum se lovesc de sticla ramei

de parcă chipul ei ar fi cuprins de furtună

privești pe geam și vezi că nu te așteaptă nimeni

că cerul e supărat

s-a făcut sul asfixiind

soarele care nu avea nimic cu tine

acum păsările nu mai au spre ce se înălța

iar dumnezeul tău stă cu chirie după norii altuia

e atât de fericit momentul când afli că ești doar un chibrit

iar din clipă în clipă unul va duce cutia la ureche

și va aprinde o lumânare

001.404

mihai carabet. “dealerul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-carabet/poezie/13985399/dealerul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.