Mihaela Roxana Boboc

Alina, totul are o semnificație, nu întâmplător am pus acel toacă acolo, se referă la evenimente din viața mea pe care prefer să nu le iei în râs.

Cât despre faptul că am găsit dragostea în lucrurile efemere și mărunte cum ar fi melcul sau floarea, consider că natura însăși e dovada iubirii și creației.

Piatra din capul unghiului este o semnificație biblică a dragostei divine.

Asta dacă cu adevărat te interesează mesajul poeziei și nu e un mișto generalizat cum văd că se mai practică pe acest site de către unii artiști.

Ioana Matei, mulțumesc, ești printre puținii care au înțeles mesajul poeziei și acest lucru mă bucură enorm. Fii binevenită în pagina mea.

Am urmărit nebunul acesta cu suflet mare, de artist meditativ și observator al lucrurilor mărunte în fața cărora majoritatea trecem fără să le vedem.
M-au emoționat detaliile, de la mama acestui om la discuțiile între ei despre medicamente( mi-a adus aminte de relația mea cu tata), despre cine a mai murit.
Cireșul din curte mi-aduce aminte de o poezie a mea, cireșe amare se numește unde evocam lumea copiilor văzută prin ochii unui cireș bătrân.
Finalul convinge, stârnește nerăbdarea creației.
Frumos. Îmi place stilul tău. E sensibil!

Mulțumesc, Vasile! Cuvinte frumoase și din suflet. O să mai revin. Mi-a făcut plăcere.

Mihaela

Îmi place, mai ales prima strofă, e expresivă.
Aș fi încadrat-o la poezii de dragoste, e un poem sensibil, melancolic.

A citit cu plăcere,
Mihaela

Typos: cu aceia puteam zugrăvii , atenție la i-uri:)

Îmi place poemul, are aerul de firesc, o normalitate la care visăm uneori, o normalitate pe care am vrea uneori s-o spargem în bucăți.

Rețin versurile

pentru prima dată
îmi tai unghiile
mutilez sculpturile
create cu migală
și ca pe un soclu la rădăcină
tai.

pentru că are legătură cu poemul anterior cu anca și lepădarea de sine și te aduce cumva cu picioarele pe pământ, în lumea reală în care

am vîndut opelul pe o sumă ridicolă
cît să-mi invit femeia la restaurant
să mîncăm împreună altceva
și să ne treacă obișnuința.

Apoi iar o întoarcere la visare, la ce ar fi putut fi/face:

puteam zugrăvi camera copiilor
mi-a zis
cu banii pe care-i mîncăm
sau puteam cumpăra o veioză

Apoi jonglezi iar cu realul

apoi toamna ce vine și curge în chiuvetă
și țevile înfundate
picioarele fredonează pe sub masă
melodiile anilor trecuți

apoi iar visare...

Așa e cu melancolia asta de toamnă, toamna se numără bobocii:) sau realizările sau speranțele/visele la care am renunțat/nu le-am împlinit.

Finalul confirmă dezamăgirea și înfundatul în rutină și rugină.

Nu mă supără intervenția dvs. Fiecare rezonează sau nu cu un text. E sau nu pe placul lui.

Mulțumiri de trecere, dacă v-ați oprit totuși asupra acestui poem e pentru că ceva
a mișcat în dvs.

Ștefan Ciobanu, remarc un comentariu pertinent și la obiect.
Apreciez interesul tău. Asta vizavi de comentariul răutăcios de mai devreme enunțat de Alice.
Așa se comentează, așa se expune problema nu ironic și batjocoritor.
Mulțumiri,
Mihaela

Da, Alice, cred că e textul meu și cred că e cam deplasat comentariul tău și ironia ce decurge din el.
Nu e vorba de suficiență, e doar un crez și o afirmație, nu prea înțeleg de ce te ataci atât.
În mod evident n-ai încercat să pătrunzi nimic din mesajul textului. Comentariul tău n-are consistență.
E o poezie ce-mi aparține cu toate gândurile ce decurg din ea și nu simt nevoia să explic nimic nimănui.

Dacă este cu adevărat dragoste, din păcate nu e întotdeauna și atunci toate versurile mele capătă sens.

Mihaela

Ioan, știi cu ce-am asociat această poezie, poate și din titlu, care de altfel transmite forță și te împinge la meditație, am asociat-o cu ideea cinei de taină și a spălării picioarelor ucenicilor degajând acea lepădare și renunțare la sine.
Anca e o artistă, se dăruiește pe ea în lucrarea ei, face opere de artă, iubește și sărută toate operele în carne. De aceea, finalul vine frumos și emoționant.
A citit cu plăcere,
Mihaela

Știi ce? Te înțeleg perfect, așa mi-aș dori și eu să scot gândurile din creier, să sparg țeasta asta plină de ofuri și să scot cărțile pentru șeptică, la adăpost de toate.
În acest context mulțumirea apare inevitabil prin rotocoale de fum.

Eugen, mulțumiri pentru observațiile pertinente. Poate ai dreptate.
Dar e scris cu atâta amărăciune și suflet încât nu voi modifica chiar dacă pare necizelat, e un strigăt de durere.

Cristina, mulțumesc pt trecere, tocmai am trecut adresa de mail la profilul meu.
O zi buna!
Mihaela

Multumiri pentru comentariu. Ai dreptate în legătură cu mesajul poeziei. Bună interpretare.

Ce de griuri în poemul tău, Ioan! Mult adevăr răzbate, ca un semnal de alarmă la adresa superficialității, ipocriziei și indiferenței care ne-a contaminat în zilele gri de azi.

Ioan, ca de obicei, numai gânduri frumoase. Mulțumiri!

O văd încadrată la proză, nu la poezie.
E ca o poveste, frumoasă de altfel dar greșit încadrată.

M-am distrat copios citind anunțul:)
Finalul e superb. Textul atrage, are ritm, rimă, umor din belșug!
Felicitări epigramistului.

Chiar am vrut să fie un fel de haiku:)
Am scris și haiku o perioadă, uneori mă mai regăsesc în astfel de versuri.
Știi cum e cu moda, trece-vine, ce impact are în sufletul cititorului, asta rămâne.
Merci, Ioan de comentariu.
Mihaela