Mihaela Roxana Boboc

Văd că sunt primul comentator al tău pe acest site. Îți spun că ceea ce ai scris a ajuns la inimă și asta e un lucru mare. Îți doresc cât mai multă inspirație și la fel de multe texte bune.
Se vede că stăpânești arta cuvintelor și în spatele lor se ascunde o cultură bine pusă la punct.

Felicitări din toată inima, Cristina! A ieșit un adevărat portret al toamnei, o reverie, îmi saltă inima de bucurie. Mă bucur că am fost parte din acest proiect minunat.

Îmi dă senzația unui text compus în memoria acestui tragic 11 sept. Poate mă înșel.
Rețin:

viața are propria valoare
la care nu se adaugă nimic

un aer de sentință

nimeni nu o cumpără
pentru că-și pierde valoarea în timp

Finalul arată cumva drumul către care mergem toți inevitabil, iată un text al condiției umane.

Maria, acesta este unul din haiku-urile de început, despre care nu știam prea multe. Între timp, crede-mă că am citit multe informații despre haiku și cred că am reușit în ultima vreme să fac ceva frumos în acest sens. Îmi imaginez că sunt oameni care scriu de ani de zile haiku și nu concurez cu aceștia. Dar e loc pentru toți sub soare.

Oricum voi citi în continuare materiale despre haiku.

Mihaela

Acum chiar că am intrat în peisajul de basm creat aici. Frumoase imagini, deosebite personalizări, versuri fine și armonioase.

Te-ai logat pe poezie.ro? Sau agonia.net?
Eu mă loghez pe poezie.ro și ți se pun la dispoziție diacriticele.

Te rog modifică acel neântinată conform regulilor de scriere a lb. române.

E o poezie frumoasă ce abundă în metafore. Cel mai mult îmi place finalul

în roșu aprins
departe de delirul rece
al ploilor de toamnă

Multă melancolie.Poemul degajă o atmosferă descriptivă al acelei femei unduitoare pe fundal de orgă.

Subliniez și eu tenta ecologică a poemului și abundenta adjectivului verde ca mod de exprimare. Nu știu dacă să interpretez acest poem ca un S.O.S sau ca un joc de cuvinte, de altfel foarte expresiv, dar ce m-a impresionat sunt niște versuri aparent banale care m-au trimis cu gândul direct la copilărie și la jocul...

pe patul verde jucăm nu te supăra frate
lăcustele monedă de schimb

copiii ascund lăcuste în buzunare
copiii se joacă de-a baba oarba

Următoarele două versuri mă pun în schimb pe gânduri

lăcustele se joacă de-a baba oarba
le invadează copiilor ochii

această invazie, această aparentă orbire să fie un semnal de alarmă asupra noii generații?

Apoi aceste versuri

anca strănută ochii în batista verde
apoi șterge brațele fotoliului
cu soluția ecologică

ce să fie, ce să fie?

O orbire generalizată? O nouă viziune?

Finalul mă face să cred asta

pe monitor
ochii mei mă privesc
verzi.

ești contaminat de această viziune poate una ecologistă, poate un drum al nevoii de schimbare, sau poate doar nevoia de a privi verde în față sau să mă joc cu interpretarea culorii verde ca fiind viziunea optimismului și vieții.

Deci ce să fie? O nouă viziune, a adevărului și vieții?

Mulțumiri, Stefan! E minunat Crângul de la Buzău în perioada asta, ar trebui să-i faci o vizită.

Mihaela

Mulțumiri pentru intervenție, Raul Coldea. Frumos discurs despre poezie, sincer m-a impresionat.
Vă mai aștept.
Mihaela

Dle Raul, știți ce realmente nu înțeleg? De ce e greșit ca oamenii să se exprime cu sinceritate asupra lucrurilor? Spun lucrurilor pe nume, așa ați spus! Ce e rău în a fi subiectiv? E un poem personal, nu? Exprimă trăiri proprii, de ce ar fi prea subiectiv? De ce să spui lucrurile în doi peri, de ce să lași atâta loc pentru interpretare?

Sunt întrebări, nu trebuie să răspundeți, mi le pun poate și mie însămi...

Mulțumiri pentru atitudine, în schimb și pentru că ați văzut partea plină a paharului.

Marius, mulțumiri pentru atenția acordată acestui text. Unele observații primite au avut tentă răutăcioasă, acesta a fost singurul lucru care m-a deranjat, nu observația în sine.
În rest mă bucur pentru faptul că mi-ai împărtășit propriile tale experiențe. Te mai aștept!

Ștefan, n-am asociat niciodată piatra unghiulară cu masonii:) Aia ar mai lipsi.
În rest, observații pertinente, așa cum m-am obișnuit, venind de la tine.
Am să mă gândesc la ce-ai scris.

Faptul că-mi răspunzi constant înseamnă că ceva te provoacă în ceea ce scriu. Și asta mă bucură. Un text neatractiv nu atrage commenturi. Iar tu nu faci altceva decât să-mi sporești popularitatea. Pentru aceasta, mulțumiri!

Simt dragostea așa cum o facem toți dar puțini o exprimăm. Iar când o facem, vin unii ca tine așa să-ți dea cu tifla-n cap, fără să aprofundeze nimic!

Cred că ar merge și așa. Dar îmi păstrez versurile așa cum le-am văzut prima dată.
Cred că am un exces de dorință de a mă explica:)
Un punct de vedere bun și obiectiv oricum.

La partea cu unghiul nu renunț deoarece pentru mine are o semnificație deosebită.
Rămâne la interpretarea fiecăruia, am spus și altădată fiecare rezonează sau nu cu un text, trezește ceva în suflet sau rămâne indiferent în fața lui.

Dar pentru revenirea dvs. cu acest comentariu eu vă mulțumesc și vă mai aștept.
Mihaela

Un poem sensibil, vizual. Te folosești de elementele naturii pentru a-ți exprima trăirile și-mi place acest lucru.
Degajă frumusețe.

Nu am tratat problema altfel decât cu simț de răspundere.
Mesajul poeziei l-am explicat mai sus, încă cu lux de amănunte.
Trebuie să și vrei să vezi, iar tu ești mult prea pornită pe mesaje ironice ca să faci asta.

Asta nu apreciez și de asta tratez așa unii comentatori care nu vor decât să se dea în spectacol.

Dacă ai un comentariu, fă-l pertinent și la obiect, pe text.
Dacă nu, nu pierd nimic dacă nu vii în pagina mea. Chiar nimic.

Dacă aș renunța la cuvântul dragoste poemul și-ar pierde din sensul inițial.

Da, dragostea o cauți întâi în interiorul tău apoi în lucrurile înconjurătoare, asta am și vrut să subliniez.

Dacă ați fi cunoscut semnificația biblică probabil nu ați fi făcut comparația asta:))

Textul îl găsesc suficient de concentrat.
Dar este opinia dvs. și o respect.

Mihaela

Lămurire pentru Alina

PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI

Pentru a ține cele două ziduri unite într-un unghi, în vechime se punea între ele (în capul unghiului) o piatră care, câteodată, era foarte mare, mai ales la zidurile din piatră. Între pietrele întrebuințate în capul unghiului la templul din Ierusalim, au fost unele de 6-7 metri. Chiar și în Asiria, unde zidurile erau din cărămidă, pietrele din capul unghiului erau foarte mari.

Isus însuși zice că este piatra (Isaia 28,16) și că la Matei 21,42 scrie: \"Niciodată nu ați citit în Scriptură: Piatra pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii, aceea s-a făcut în capul unghiului, de la Domnul s-a făcut aceasta și minunată este în ochii noștri?\"

La aceasta am făcut referire în text.

Am modificat în text deranjanta cacofonie.

Cât despre poem, nu este o poezie a naturii, este doar un vers care spune despre căutarea iubirii printre elementele naturii. Nu am intenționat să fiu inovatoare, am exprimat un sentiment.

Dacă privești textul ca un întreg și nu scos din context vei constata că e o poezie de dragoste nicidecum una despre natură.

Cam atât am avut de spus.

Numai bine!
Mihaela

Alice, e treaba noastră pe acest site să dăm detalii despre viața noastră intima?
Cer editorilor ca mesajul tău să fie pus la offtopic pentru că nu are nicio legătură cu textul.