Poezie
Resuscitare
jam session cu Laurențiu Belizan
1 min lectură·
Mediu
Am adormit târziu într-un ghem de iluzii;
vei spune,
uite femeia care-și numără anii
pe marginea unui poem resuscitat,
te rog, nu privi în mine ca într-o prăpastie,
secundele au ros deja viitorul
ploaia respiră în ghimpele nopții,
împrejur orașul e un anestezic cu efect întârziat
mai doare o tăcere
încă una,
apoi timpul se strecoară în pat
ca o mâță șireată;
smulsă din corp, căutându-te,
viața îmi pare un șir de tresăriri,
fiecare cameră – o celulă stoarsă de lumină
aleile – vene golite
de culorile zâmbetului tău
în capsula memoriei
singura ușă se deschide dinlăuntru
ca o metaforă din plasma poeziei,
caut o fereastră să-mi arunc dorul
dincolo
îți amintești?
am încercat de atâtea ori:
te atingeam și sunetele veneau dinspre ferestrele oarbe,
din canale subterane
corpul tău se acorda la muz(ic)a citadină;
dar dacă într-o zi degetele mele vor apăsa claviatura ochilor
într-un bolero
nu-ți fie teamă
să lași o dâră de scântei
pe strada opacă
fotonii liberi de orice impuls
vor aprinde cupola.
003265
0