Poezie

Resuscitare

jam session cu Laurențiu Belizan

1 min lectură·1 august 2014

Mediu

Am adormit târziu într-un ghem de iluzii;

vei spune,

uite femeia care-și numără anii

pe marginea unui poem resuscitat,

te rog, nu privi în mine ca într-o prăpastie,

secundele au ros deja viitorul

ploaia respiră în ghimpele nopții,

împrejur orașul e un anestezic cu efect întârziat

mai doare o tăcere

încă una,

apoi timpul se strecoară în pat

ca o mâță șireată;

smulsă din corp, căutându-te,

viața îmi pare un șir de tresăriri,

fiecare cameră – o celulă stoarsă de lumină

aleile – vene golite

de culorile zâmbetului tău

în capsula memoriei

singura ușă se deschide dinlăuntru

ca o metaforă din plasma poeziei,

caut o fereastră să-mi arunc dorul

dincolo

îți amintești?

am încercat de atâtea ori:

te atingeam și sunetele veneau dinspre ferestrele oarbe,

din canale subterane

corpul tău se acorda la muz(ic)a citadină;

dar dacă într-o zi degetele mele vor apăsa claviatura ochilor

într-un bolero

nu-ți fie teamă

să lași o dâră de scântei

pe strada opacă

fotonii liberi de orice impuls

vor aprinde cupola.

003.275

Mihaela Roxana Boboc. “Resuscitare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/14053766/resuscitare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.