Poezie
Un intermezzo văduvit de orice durere
1 min lectură·
Mediu
sunt a pământului,
cu tălpile pline de vină calc prin zile
nici poezia nu-mi aprinde candela
o unică văpaie, purtată de vis
crește în mine nestingherit
ca un prunc pe care-l port în pântece
în nopțile goale;
nu ești începutul
în care să așez carul cu dorințe
ca pe niște stele aninate în peretele de miazăzi,
aproape am uitat gustul cireșelor în pârg,
din clopotul copilăriei aș împleti raze
să-mi strâng toți anii într-o singură suflare
și tot ar rămâne neastâmpărul,
așa cum deschid zarea
ca o pasăre eliberată din colivia strâmtă
în câmpul oniric.
mii de zbateri te construiesc pas cu pas
iubirea te acoperă precum o turlă poleită
în biserica gândului meu;
nu ești finalul
în care să așez șevaletul în cui,
să-mi îngrop poemele și să spun:
am ajuns acasă
pot să mor în tine...
ești acel respiro, iubite
în care aduni toate nervurile și strigi din rărunchi
apoi cu ecou asculți
un intermezzo văduvit de orice durere
în crucea pieptului.
002.558
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Roxana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Roxana Boboc. “Un intermezzo văduvit de orice durere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/14048128/un-intermezzo-vaduvit-de-orice-durereComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.