Nicio veste

o poezie care incepe cu o imagine care atrage, un text per total reusit insa pe ici colo din punctul meu de vedere ar trebui scuturat putin de exemplu:as elimina verbul "se preling " as lasa doar "stropi usori" in suspensie, poate sa fie in acord cu imaginea. "un paianjen se legana in colt" fara articol si fara posesiv.

"Un țol atârnă asimetric" mi se pare cumva ca iese din registrul scrierii, inițial am citit acel Țol ca pe unitate de măsură și am rămas puțin în cumpănă, evident nu era aia dar, din motivul ăsta spun, poate ar trebui schimbat aici daca nu renunțat, adică, ok, creează o secvență dar nu este ceva indispensabil, cred...

Comentez oarecum...extins pentru că mi se pare o poezie ok care ar putea căpăta ceva mai multă forță, evident, tu faci așa cum crezi că e mai potrivit, dar uite îmi permit, sperând că nu-i cu supărare, o vagă reformulare care ar suna așa:

Se sparg norii pe țigla casei –
bătrânul s-a așezat cuminte pe prispă,
pe dovlecii tomnatici
stropi ușori
un paianjen se leagănă în colț
nicio veste.

în candelă focul
stingher
o icoană își sterge ceara palidă
pe mâneca lui dreaptă.
În fața casei nucul bătrân
îmbrățișează aievea doi copii
răcorindu-le diminețile.
schițez pe chip fărâme de timp –
la gura sobei copiii înghesuiți
unul într-altul și
zâmbetul știrb.
În toamnă pășesc cu sufletul
bâtrânul mă cheamă
să-i umplu tăcerea.

Ceva de genul ăsta...Oricum,destul de plăcut:)

Raluca, îmi place versiunea ta, da, parcă se concentrează mai bine mesajul. Mulțumesc, ți-a luat ceva să scrii toate astea :)

imaginea păianjenului mi-a plăcut mult.și eu practic genul ăsta de superstiție. și o leg de copilăria din care nu lipsește bunicul. niciodată.
m-am odihnit în poemul tău.
mulțumesc.
cu drag, rara

Mă bucur mult, Cezara. Copilăria e legată invariabil de tradiții. Și de frumos.

cu drag, Miha