Poezie
Poate dragostea e
1 min lectură·
Mediu
nu știu
poate dragostea e
punctul de cotitură
între ultima zi în care
am mers la cumpărături
am dansat
am vorbit la telefon
am adormit ușor
și prima zbatere a zorilor
în care te-am privit
te-am așezat
studiat
reașezat
apoi m-am privit
și n-am mai văzut nimic
dinainte de tine
nu știu
poate dragostea e
linia mâinilor mele
conturându-ți numele
pe mașinile acoperite
de albul liniar
sau forma palmelor tale
niciodată aceeași
poate adâncul creionat
de lipsa ta
și podul pe care calc mereu
între două margini
m-am obișnuit să te știu acolo
ești tabloul pe care nu l-aș vinde
niciodată
compus din mine
în golul dintre două lumi
nu știu
poate dragostea e
spațiul
dintre noi
și întâia răsuflare
de după.
0144.543
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Roxana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
