Poezie
Mirosul fericirii
1 min lectură·
Mediu
Te adulmec încet
ai mirosul fericirii
de casă, foc în sobă
și amintiri prin retină
de copil.
Mâinile mamei miroseau
a busuioc și verdeață.
Aerul acesta plin de suveniruri
adie a copilărie
când blocul ne ținea umbra
jocurilor neîntrerupte...
Îl țin pe Nichita între mâini
miroase a coperți de caiete
îmbrăcate cu emoția
unui an nou de școală.
Îmbrac din nou rochița bleu
cu trei inimioare la piept
încalț sandalele de culoarea cerului
în care se alintau doi fluturi mari
țin la subraț o carte nouă
premiu la școală
jur că într-o zi
am să dezbrac cuvintele de taine
și-o să descifrez esența acestui miros
de fericire
până atunci
mai lasă-mă un ceas
în sandale de copil...
003.044
0