Mihaela Postolache (Gorban)

perpendicular lumina cade printre oameni ca un paianjen dacă porți în inimă printre artere pradă iubirea orizontal lumina cade printre oameni ca un loc dezvelit de memorii în șoaptă îmi

din perete-n perete mă întind ca o cârpă să-ți lustruiesc pantofii de șarpe în jocul meu eram doi copii nebuni ce s-au cunoscut sub cearșafuri de carne m-ai ridicat într-o mână ca pe un

am cunoscut-o la ultima lansare de carte din oraș printre rafturi de praf și aripi bolnave de îngeri purta în pântec un fluture mort ce n-a îndrăznit să se nască de teama ochilor noștri m-a

„Tot timpul ești nemulțumită de fizicul tău, de forma și structura din care ai fost creată. Poate într-o zi vei vedea lucrurile altfel”, îmi răsunară în minte spusele prietenei mele, care nu contenea

Destul de rar mi se întâmplă lucruri ciudate pentru care nu găsesc o explicație plauzibilă pentru liniștea mea interioară, în cel mai scurt timp posibil. De multe ori se întâmplă să am presimțiri

În ziua în care evenimentele care se petrec de obicei în camera mea luaseră o întorsătură neobișnuită, mă trezisem foarte devreme. Aveam chef să înnebunesc pur și simplu datorită plictiselii

Într-o zi neobișnuit de călduroasă din luna martie, am primit electronic, invitația fratele meu mai mare de a merge să locuiesc la el, pentru totdeauna. Îmi dezvăluise în câteva rânduri care sunt

Într-una din zilele fierbinți din luna iulie, când soarele ardea atât de puternic încât simțeai că surplusul de grăsime din corp urma să se topească fără să-ți ceară părerea asupra acestui fapt, am

- „De astăzi lucrurile personale nu-ți mai sunt folositoare. Am să-ți fac o scurtă listă cu obiectele de care tu crezi că nu te poți despărți . De fapt, nu este deloc adevărat. O să-ți demonstrez și

În ziua în care împlineam un sfert de secol de la venirea mea în lume, mă trezisem mai devreme ca de obicei, îmi pusesem pe aragaz ibricul cu apă potabilă, potrivisem flacăra la maxim și mă așezasem

am ridicat ochii la cer către tine ispită albastră să te privesc printre îngerii care-și curtează amantele îmbrăcate în piele de șarpe culorile vremii se sting asemeni lumânărilor din

camera mea este o scrumieră de hârtie lumina cade perpendicular oamenii privesc de sus în jos sfinții din perete țin predici cearșafurile-s scrum iar eu mă hrănesc cu țigări în ceașca de

astăzi timpul s-a oprit să-mi mângâie tâmplele calde și obrajii înroșiți de emoții asemeni ouălor de paște am lăsat capul pe spate să cuprind norii într-o îmbrățișare ploioasă cruzimea

memoria minte când e vorba de singurătate singurătate când se nasc pruncii femeilor de la țară sub streașina acoperită cu mușchi când stelele dorm legănate în ochii hoților de vite prea

am adormit în brațele pietrelor arse de soare m-au spălat de păcate valurile ce alergau către țărm m-au alintat firele de iarbă grăbite să se nască în trupul meu stingher lovit de

am căutat printre cuiele tatei un ciob de unghie să fac un castel bogat de idei pe gura moartă de uliță ce strânge-n ea atâtea femei sumar îmbrăcate și pielea tocită în coate de stat nu-i

mi-am cumpărat ceas să-ți aud glasul când dormi l-am prins de mâneca sacoului să-i simt căldura în vene i-am mușcat limba să-mi hrănesc curiozitatea știam că ceasurile au sânge albastru că în

mi-au crescut aripi știai? în somn când încercam să mă desprind de pături și cearșafuri legate strâns ca un giulgiu mi-au crescut fire albe de păr s-au împânzit pe creștet de parcă venise

nu ai voie să citești chipul unui om bolnav de lumină îmi spunea mama cu spatele către umbra lemnului mâncat de carii nu ai voie să hrănești curiozitățile firii ce-aleargă printre rafturi cu