Poezie
poem
1 min lectură·
Mediu
zăceam întinsă pe spate
simțeam pe piele căldura țărânei
atingerea firelor de iarbă
și curgerea senzuală a timpului
ce venea din originea tuturor lucrurilor
poate chiar din inima unui Dumnezeu.
mănușile roșii dansau în părul meu
asemeni unui vals al \"femeilor cu trunchi de copac\"
ce-și hrănesc pruncii cu vise.
priveam cerul ca și cum ar fi fost pentru ultima oară
și nu mă săturam să-l privesc iar și iar.
mi-am dezgolit trupul într-o \"iubire carnală\"
strigam cerului să plângă
păsărilor să cânte
copacilor să danseze
trupului să trăiască o clipă cât un an ceresc.
fiică a lunii ploioase,
mi-ai șoptit,
prin ochii tăi privesc stelele către oameni!
dulce ispită
departe de mine te spală de răni
să te sărut
pentru ultima oară.
023.397
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 123
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Postolache (Gorban). “poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-postolache-gorban/poezie/1802181/poemComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
M(multumesc pentru apreciere. e un inceput, stangaci poate. parerile multora sunt impartite, insa sunt binevenite.
mihaela
mihaela
0
cu scuze pentru deranj
al 24-lea cititor,
anton