Miclăuș Silvestru

gerul înmuiat - fără nicio lacrimă coardele viei

mă amuz cum pot mai bine de unul singur în compania amicilor câtorva amante sânul familiei amintiri năvalnice să intru în detalii este violare a intimității nu mi-o permite în

fantezist iau la puricat timpul cel trecut din ordinul împăraților chinezi au fost inventate apoi perfecționate aparate de măsurat timpul nu pot da detalii tehnice ascunse prin

vor străluci luceferii și fără voia umanității inutile încercările pro ori contra strălucirii luminii lor nimeni dintre pământeni și nimic pământesc nu i se va putea opune doar când sortirea

iar cu noaptea-n cap devorându-mi prunele stol imens de ciori - partea mea toată pe jos „vivat” scuturătorii

gura lumii-n van - la praznic lângă popă apoi trei cărări

Țară bântuită de spiritul cel rău Cheamă-ți sfinții preoți de-altădată S-alunge demonii cu smoc de busuioc Înmuiat în căldărușa cu agheazmă! Urgia stă la pândă-n noapte la răscruci Pradă

Miss Carpatica în selfie cu Babele și-apoi Negoiu - în măduva oaselor ajunsă fericirea

dacă noi bărbații am umbla bărboși unde și unde am putea vedea câte-un tractor în plus la arat ici-colo ar putea fi în plus câte un copac supraviețuitor dacă nu s-ar face încă risipă de

cu drag la table și câștig câteodată des iau bătaie - de partea lui norocul prea mulți de șase-șase

roata căruței c-un scârțâit ascuțit ultima vreme - și ceara de albine mai puțină-n orice an

scrisul nu-i format numai din semne puse pe o piele tăbăcită cu blesteme au în plus chiar tainice-înțelesuri mulți aștern chiar printre rânduri gânduri dintre cele mai ascunse cum cocorii în a lor

să fie zâmbete și soare pe săturate în anii copilăriei și adolescenței fiindcă din toate povestirile înainte-trăitorilor se poate afirma contrariul ceea ce e normal nu poate și

din pasiune ziua-ndrăgostiților printre trecători - cu microfonul activ reporterul în prim-plan

dintotdeauna orice filozofie parte din Logos - la porțile Raiului doar o singură limbă

Soarta Sunt nevoit să plec din nou, să-mi caut locul, Așa cum fac nomazii când își strâng iar cortul; Mi-e soarta tristă și mult se-aseamănă cu-a lor Căci nu mă pot