Miclăuș Silvestru

unde-ajung nici eu nu știu important e să pornesc mulți s-au făcut vinovați de a fi acumulat prin eforturi creștinești virtuți invidiate de nevrednici torturile inchiziției sentințele

mușcă de unde-apucă de unde poate când din față când din spate ca un câine rău ca un hain de căptușelile buzunarelor să se căpătuiască de integritatea morală terapia muzicală nu

poposește la mine nevasta zi cu adevărat fericită după o lungă lună amară în perioada prezenței berzelor țineam cont de fazele lunii împreună o plecăciune o rugă nerostită un moment

sunt nebun de-a dreptul după șah îmi sacrific fiecare pion să-mi iau iarăși în cârca tura tot sperând să dau mat vecinului îl prind mereu în pat trec la alt subiect cu un alt vecin ce e

de mâna tatălui pe drumul de pe luncă târziu în noapte mergând către sat în cânt de greieri și priviri sub clar de lună întreb mistere ce nu le înțeleg dar tatăl nu îmi dă răspuns privește sus pe

Zeci de sulițe în jos cu vârful, Piramide-nalte răsturnate, Se vor naște-ncet de-odat’ cu-amurgul, Atârnând de streșinele toate. Dimineața-n răsărit de soare Strălucesc ca zeci de

Nevinovați am fost aduși pe lume Și tot nevinovați ne-om stinge fără zile Părinții ne-au lăsat orfani Murind sacrificați ofrande nevinovăției În țarcul lupilor bătrâni Făr\' vreo portiță de

Þepele lui Þepeș-Vodă erau drepte; Duhu-n ele și-l dădeau doar cei nedrepți. Þepele celor de astăzi sunt de \"deștepte\", Înțeapă pe cei ce-au fost și sunt mereu

cu ochii călare pe stele mă bucur ca pruncii la sânuri privirea-i pe una din ele cât acu-n căruța cu fânuri să-mi fie privitul plăcere ca-ntocmai alintul iubitei o mie de

Iarna, înainte de-a da-nghețul, Pensiile toate-au înghețat; Cu-o altă minciună, el, glumețul, Minte-acum, de majorat.

Nu mai încap în cercul tău de-amici, Eu, cel pe care tu-l urăști de ani de zile Deși iertare am cerut. Când făr\' să vreau am fost Un rău, nicicum n-ai vrut s-auzi de-al meu regret. Nu-i bai