Miclăuș Silvestru

dragostea mea nectarina dintotdeauna a viselor mele peri-optice te invit coboară coboară din balconul palatului tău imaginar de fildeș pe bucățica mea de coastă de Azur poate n-o să

grăbit calc peste mirosul asfaltului încins precum câinele cu limba scoasă trag spre porțiunile umbrite de coroanele ornamentalilor sub primul sunt obligat să mă opresc olfactivele

făr să mă-ntreb de ce se pun flori împrejurul defunctului așezat în sicriu îmi așez patul în nopțile senine de vară între diferitele specii de flori de pe terasă le apropii împrejurul

de multă vreme tot încerc să dau bătăturilor palmelor finețea obrazului subțire niciuna din încercările de până acum nu s-a soldat cu efectul dorit deasupra acestuia situându-se necesitatea

Cel mai mare-s între frați Eu, băiat între cinci fete; Doar tătucu' voia alți, Mama și-a dorit „băiete”. ’N-ai părinților cumnați Vii modele am... cu plete. Cel mai mare-s între frați Eu,

De mă citiți cât încă-s viu, Nu am câștig, asta o știu; Doar recitit după-a mea moarte, De pomeniri o să am parte...! În amintirea prieteniei...!

noapte-n cazinou - duși pe apa Sâmbetei arginți necinstiți

Așteptăm după urat Să vină semănătorii; Dar mogulii, senatorii... Nicidecum... la secerat!

Au înflorit iar trandafirii, Aceste flori ce dau onor iubirii. Cu drag ți-aș oferi chiar un boboc, Dar îmi lipsești, nu-mi vii deloc. A înflorit și liliacul, Cel ce-i cunoaște

Din lumea în orori ținută De mulți vulgari mereu posaci Eu mă retrag, stimați gonaci, Pe calea... cea necunoscută.

parcă o teamă firească mă tot încearcă ori de câte ori dau cu ochii de câte‑o frumusețe de domnișoară șansa de a o cuceri are multe variabile deunăzi am cumpărat o iapă și‑i slobozită toată

Dintre-aceia care scriu Au întâietate Cei ce au ca bisturiu Vorbe… camuflate. *

venită-i iarna doar de-o săptămână și sunt deja sătul de-atâtea bucurii înghițite deodată cu noile legi blestemate ale austerității când eram copil mă întristam de plecarea ei prea timpurie râdeam