Miclăuș Silvestru

și eu număr secundele doar așa... să treacă timpul mă-înduioșează crâmpeiele din vise precum picăturile din țurțuri când vocea ta-încălzită imperativ mă cheamă afară primăvara-n glas de

s-au umflat tuberculii în pământ la fel ca fălcile toamnei cu vânturile * tolăniți trântorii așteaptă frigăruile puse pe tavă * ospătărițe împărțind ocheadele apoi bacșișul

s-a dus naibii radioul meu cel din mașină doar ea-i știe hibele contacte siguranțe scurt-circuite așa că l-am demontat și nici nu mai știu pe unde i-oi mai fi găsit locșorul de

ascultă dragul meu oprește timpul blochează clipa aceea pe care o consideri a fi cea mai fericită nu numai în dragoste ci și în pace și-n război asasin necruțător este numai timpul și cât de

obișnuințele sunt acțiuni aproape mecanice săvârșite conștient cu un minim efort de voință al intelectului numit creier ceasul interior de pe noptiera subconștientului câteodată sună înaintea

calificate la profesională multe meserii - bidineaua-mbibată măsură-a priceperii

când aud vecina de deasupra cântând sunt sigur că e sub duș se scurge fericirea călduță peste pletele ei de culoarea lanului în pârg peste toate frăgezimile pe care le posedă păcat că nu pot

la marginea orașului talciocul adună coloratură de negustori cu sau fără marfă lesne de-nțeles care vinde care cumpără care gură-cască care cumpără și vinde pe loc ia de ici și vinde

mă privesc ochi invizibili mimetizați în trunchiurile mestecenilor încerc să nu mă rușinez de grosolănia faptelor mele trec mai departe pe cărarea-ngustă ascund securea și rucsacul sub

prima ninsoare alterând frumusețea dumitrițelor - hârjoana potolită la cititul poveștii

spate gârbovit - greutăți cumulate sub soare și nori

vă urez să fiți bogați pentru că nimeni nu vă urează altceva decât… să trăiți! aș vrea să fiți bogați cu bani nespus de mulți măcar ca nucul cel bătrân cu nenumăratele-i frunze amare să aveți 99

numărate-s orele până-n zori într-o noapte flămândă de dragoste serios nu contează numele iubitei când ești stresat de ivirea primilor pietoni grăbiți spre pâinica zilei cămașa

cunoștință pe internet câteva-întâlniri scurte pe sub poalele munților pe străzile orașului ei Bușteni luam câte două înghețate în cornete mari ca să dureze-ntâlnirea cât mai

și-n miez de noapte încă în rugăciune fixând stelele - în incinta schitului cu mătănii în mână

un cap de copil ivit la un geam slab luminat îmi aruncă gândurile-n urmă cu zeci de ani așteptam până seara târziu întoarcerea tatălui de la serviciu tot la geam până se aburea de

plugul din oțel iar plita și ceaunul fontă-afumată - semințele prăjite și vinul roșu-ndulcit