me, myself and I

frumos

habar n-am de ce dar imi aduc aminte tonul de la inceput de Asa grait-a Zarathustra. Dar chiar habar n-am de ce...Totusi, nu mi se pare o idee fericta personificarea Ratiunii, Vointei si Timpului (parere personala si absolut subiectiva, evident). Frumos.

frumos.

Nu stiu, again, daca indeplinirea destinului este fericire. Poate ca, intr-o maniera profound coelhica, ca sa zic asa. In partea dinspre Cioran si parka sip e la Kundera, destinul se implineste numai in moarte. Dar parka vorbeam de poezia ta, nu? :) Well…
Primul tau vers, “construiesc din inertie”, ar sugera ca aceasta actiune isi are radacinile la inceputurile timpului (remember intertie, ce presupune absenta schimbarii).
Ipoteza 1: contopirea cu universal. Pornind de la premisele: eu sunt universul, universul sunt eu (de unde rezulta: “eu stiu ca pot fi pace asa cum pot fi furtuna”) fericirea este creata, la randuu-i, ca si universal: prin cuvant sau prin rostire. Dezlantuind tarmurile creezi alte lumi.
Ipoteza 2: in primul rand, virgula nu are ce cauta intre subiect si predicat (corect este “eu sunt totul,….”) . Mesajul celei de-a doua strofe: fiintare ca eroare (“însetat mă revolt împotriva ființei-/ coloană a infinitului către nicăieri-.”), colorate cu nuantele existential-tulburatoare ale renuntarilor vietii (“azvârlit din clocotul infinitului,/ mă preling dureros/ spre maluri,/apar, mă dezbracă de vise, mă chemă,/ mă-noadă de mine și de sensuri ascunse”) pentru…implinirea destinului.
“infinit cu sfârșit” mi se pare o contradictie in termeni( si chiar este). Cat despre inger si demon, ele stau bine in poezie, insa isi au parca mai putin locul intr-o speculatie filosofica.
Ei bine, trecand peste micile probleme in transmiterea mesajului, poezia ta suna bine si are marele merict ca a chiar incercat sa transmita ceva in afara de cuvinte frumoase si goale. E mai mult o stare , o intrebare existentiala din cele care te chinuie in adolescenta si pe care le ignore with full control and interion dupa ce ea trece. Insa mi-a placut. :)))
A.

imi place...mi se pare ca are ceva din poezia romaneasca, un iz folcloric, arhaic, poate, si, in acelasi timp, ceva din realismul magic(ceva gen Macondo, satul din Un veac de singuratate al lui Marquez). Poate ca ma insel, poate ca exagerez. Dar mi-a placut...
A.

mi-a placut. poate ca finalul e prea direct, but then again...
A.

o poezie frumoasa si trista...
aceeasi dulce,

Elena, ajung si eu cam tarziu pe-aici(de fapt citisem textul tau de-aseara, dar n-am gasit timpul necesar sa las o urma), dar e bine si asa, nu? Ei bine, ce sa-ti zic decat ca mi-au placut mult atmosfera degajata, linistea si bucuria revelatiei micilor fericiri cotidiene - sa tot fi citit...

:)))Ada Milea is a pop-folk singer...Are un stil ai ei foarte bine definit, some like it a lot, some don\'t like it at all, si niste versuri nastrusnice...:))
si daca n-as fi citit Aurel Petrecu cu Eminescu-Metamorfozele creatiei, n-as fi stiut ce-i ala Weltanschauung...Dar asa stiu :)
shine on,

no way...bacu\', la anu?
Ce e bacul daca nu
Sarutarea tandra dinte mate si fizica?...:)))

ei, am si eu o intrebare, stimate Aristot...Principiul zero al termodinamicii???[avand in vedere ca mare si fzk sunt constante in titlurile, si, probabil, tezxtele tale in general].:))

intrebari existentiale in imagini frumoase. Mi-a placut. :)

Nu stiu daca iti place ada milea, mie personal imi place, daaaar versurile tale, mai ales ultima parte, mi-au sunat ca un cantec de-al ei: “când i-a apărut lui Einstein în vis/intâi s-a dezis/-Fă-te că nu știi că exist.//așa /că Einstein nu a fost trist/ când ne mințea despre Univers/invocând pe Spinoza/ în vers/prietenilor invitați la o seară/literară...//am uitat să vă spun/Einstein cânta la chitară.”. Bineinteles, nu ca unul anume, dar asa…[fara nici o conotatie peiorativa, evident]. :)
Pana la urma, e si Tezeu un mic dumnezeu, a ucis un minotaur, nu? Totul si toate depend de sistemul de referinta. Asta a fost prima lectie de fizica (cred…)si una foarte importanta…acum, daca e inertial sau nu, tu stii…:)

\"Să vrei să mori, să nu știi când\"
this is...adolescenta are marile ei avantaje: doua aripi, inteligenta si puterea de a zbura cu ele oricunde. Dupa aceea...

:) in clasa a X-a ai incercat sa zbori sau? Moarte si zbor...hmmm...imi aminteste de davidovici...de fapt, cred ca asta e al zecelea lucru de care-mi aminteste...Mi-a placut...
Totusi, am gasit o greseala: sa nu fi(cu un singur i) e corect...
sa vrei sa zbori, sa vrei sa zbori...frumos.

si toate acestea datorita caracterului ...heraclitean, sa-i zic, al vietii: pantha rhei, ouden menei. Nimic nu ramane din mosii cu barbi albe si lungi si nici din demoni, creatori existente doar prin si din cuvant, proiectii ale fricii si, pana la urma, ale naivitatii, dar, last but not least, minunat balsam pentru neaderenta funciara la realitate.
mi-a placut

boieri dumneavoastra,iertare. Si mie mi-a placut (evideeeent) foarte mult cartea lui vakuilovski, pentru care am riscat busirea unui teze importante, dar a meritat.
Zau. Multumesc administratorilor pentru faptul ca au mutat-o in bibleoteca.
E publicata si pe alte, multe site-uri de pe net, deci banuiesc ca n-o sa ma dea nimeni in judecata pentru patente sau ceva de genul? :) [si vocea interioara sopteste: \"Razi tu razi, Harap-Alb, dar nu-i rasu\' tau!\"] .
Cam atat. Scuze, again.

Vakulovski cel de aici e un impersonator al lui. Am citit romanul pe site-ul lui gheorghe si am vrut sa il aduc aici, dar n-am stiut cum sa-l public in bibleoteca. Astfel, vazand cum ati procedat la Blaga, de pilda, am hotarat sa fac un cont cu numele Vakulovski. E grav????????

well. Adevarul e ca luma chiar nu e un loc frumos si bun. Din contra. Lumea post18ani te obliga sa faci o multime de compromisuri si sa...\"Fugi...\"dpa bani. Cand, tocmai, ar trebui sa fugi...spre soare si in sens invers. Dar...pentru ca totdeauna exista un dar, nu te poti eschiva, findca cerul e albastru, fiindca e soare afara, fiindca asa merg lucrurile, vorba lui Vonnegut.
cred ca am deviat de la subiect, but then again..era mai mult un raspuns la ce ai scris tu la Firmituri..
mi-a placut:)

imi place Vakulovski si-mi place poemul tau si subtilitatea cu care ai indus ideea de narcotice. :)
Alexandra