Foc

Nu din congenerationism, ci dintr-o sincera si constanta incredere in scrisul Liviei, remarc textul acesta, excelent scris: metaforizari in linia lui Burroughs (ce alceva sunt cactusii albi ai lui Vakulovski ?), jocuri de cuvinte (Alba ca Spada - o spune un fost scrimeur), si dincolo de toate, feminitatea continua, sigura si celta: In navodul ciorapilor mei se prind numai rechinii. sau La focul de tabara al corpului meu isi intind frigarui cu inorogi barbatii. (in paranteza, o excelenta imagine a virilitatii, o abundenta, exces viril). Si sinceritatea aceea a evidentei: \"femeie, fosta fecioara\". Puterea de a vorbi fara resentimente fata de \"ceea ce a fost\". O femeie adevarata nu uita sa isi aminteasca de vremea cand era fecioara. Ca in Breban sau Anais Nin.

Imaginia interesante, proaspete, lirismul castiga in acest text, tehnic e o incercare, finalul prea concludent.
De remarcat insa.