Mateuț Stela

Copilul din mine, primește aripi de înger și înălțându-se în înaltul cerului scrutează perspectiva locului de aterizare. Poposește în casa celui sărac. Acolo unde o fetiță își poartă nefericirea

Sunt într-o cameră de sticlă. Deși e transparentă, nu–mi pot vedea vecinii. Poate că sunt la mare distanță. Sau o fi ceața densă continuă și impenetrabilă, cea care îmi întunecă vederea? Să

Minunat ești Doamne Că mi-ai dat o viață, Să-mi îndoi genunchiul Într-o rugăciune, Să sper ca există Milă și-ndurare Pentru cei ce astăzi Plâng de-atâta foame. Minunat ești Doamne

Ce, aș putea da eu acum, Când galben lut, greu te apasă, Fior de amăgire sau simplu fum, Ce lacrimi pe obraz îmi lasă, Al amintirii scrum. Chipul tău greu îl deslușesc, Pierdut în

Vineri 15 decembrie … De la instiuția unde soțul meu lucra, primisem un apartament cu trei camere undeva în zona Stadion. Asta pe considerentul că aveam patru copii în familie, trei ai noștri și

Cățeluș cu părul creț Stai cuminte, fii isteț Nu te uita la găini, Să furi ouă din vecini. De-ți e foame, fă ceva Ce trece prin mintea ta. Latră, fiincă asta poți Să aperi

Eu sunt copacul ce în tăcere veghează zi și noapte în fața casei. Mă știți prea bine, căci am crescut odată cu voi. Îmi înalț falnic coronamentul în spre cer, de unde-mi vin toate bucuriile.

Rătăcea ,fără vreo țintă, pe aleile parcului, admirând cu nesaț splendoarea copacilor peste care toamna iși lăsase amprenta ,colorându-i cum numai ea știa să o facă. Adierea calmă a vântului ,

Ploaie de toamna rece, dușmănoasă, Mă ții acuma tot închisă-n casă? Să iți admir tristețea prin fereastră Cu vântul rece ce-ți ajunge-n oase Și norii plumburii și grei Ce sunt așa ca anii

Un ghiocel mititel, din alba nea s-a ridicat Și-n a vibrației petale , albe de soare Cu plecăciune și sfiiciune Pământul el l-a sărutat Apoi, cu capul tot plecat La cer când s-a

Acum în preajma Sfintelor Sărbători amintirile-mi dau năvală. Zâmbesc în fața uneia deschizându-i larg ușa înspre revedere. Nu mai știu în ce an era. Ne propusesem să facem Crăciunul la o mătușică

E duminecă dimineața. Toți dorm numai eu umblu hai-hui printre hățișurile virtuale, până sunt gata să-mi prind urechile. Oare multora li se întâmplă asta? M-am plictisit deja. Aș vrea să scriu

Stăteam liniștită la locul meu, pe canapeaua comodă așteptând să-mi vină rândul. În stânga și dreapta mea câțiva alții ca mine, așteptau la fel de liniștiți. La intervale precise de timp ieșea o

Suflețel trăia de multă vreme în lumea celor fără de griji și parcă s-a săturat de atâta fericire. Își dorea din nou cu ardoare să experimenteze noutatea altor emoții care să-l apropie de Cel ce

Ce este viața? O himeră. Ce-atinge trupul dezgolit, Ea mângâie neprevazutul Și bucuria-i care-i scut. Ce este viața? Un dor dulce. Purtat pe aripi îngerești, Doar un mister în absolutul,

Într-o lume de visări, de speranțe și chemări, mă prefac în a fi apă, ce de doruri ea te scapă. Curg alene curg șuvoi, mângâind ochi triști și goi, cad din cer mă risipesc peste tot ce eu iubesc.

Îi vedeam adesea pe stradă ținându-se de mână ca doi copii îndrăgostiți. Timpul desenase pe chipurile lor, brazde adânci și tot el le-a sleit puterile. Un singur lucru n-a putut face. Să șteargă

Tristă și plină de gânduri îmi făceam socoata în timp ce mergeam dupa brad: "Iar vine Crăciunul, iar începe nebunia cheltuielilor, a darurilor, a onorarii obligațiilor… Iar ne vom îndopa până la

Prin fereastra cu gratii de fier primele raze ale dimineții își făceau apariția. Era un răsărit cenușiu, depresiv și apăsător, la fel ca sufletul Minodorei. Toată noaptea nu a pus geană pe geană.