Poezie
Dialog cu toamna
1 min lectură·
Mediu
Ploaie de toamna rece, dușmănoasă,
Mă ții acuma tot închisă-n casă?
Să iți admir tristețea prin fereastră
Cu vântul rece ce-ți ajunge-n oase
Și norii plumburii și grei
Ce sunt așa ca anii mei…
Voi ? Vreți să mă întristați??
Asta nici când să nu visați!
Că eu te fac acum... Frumoasă.
Și-ți spun că ești cam mofturoasă
De crezi că al tău strop sublim
Mi-ar smulge lacrimi sau suspin.
Îți râd în față, draga mea
Că în alt fel… Nu s-ar putea
Și-ți spun încet că te iubesc
Sperând să nu mă amăgesc…
Tu ești schimbarea ce apare
Ș-alungi a verii grea dogoare
Tu colorezi natura toată
Așa cum n-a mai fost vreodata
Cum aș putea să nu te vreau ?
Iar la fereastră, când mai stau
Îți voi șopti încetișor
Cuvinte multe cu mult dor
Voi recunoaște-n al meu gând
Ești bogăția pe pământ !
004.831
0