Poezie
Mamei mele
8 martie 2009
1 min lectură·
Mediu
Ce, aș putea da eu acum,
Când galben lut, greu te apasă,
Fior de amăgire sau simplu fum,
Ce lacrimi pe obraz îmi lasă,
Al amintirii scrum.
Chipul tău greu îl deslușesc,
Pierdut în vremuri ce-au trecut.
Nu ți-am șoptit, că te iubesc
Căci ai plecat, și n-am putut
Să te opresc.
Îmi amintesc de mâna ta.
Era zbârcită și cam obosită.
Dar vai, mi-aș da averea mea,
S-o simt pe pieptu-mi mulțumită.
Măcar atâta...
Iar pentru ochii tăi, strălucitori,
Ce mă priveau duios sau rece,
Aș da, a munților comori.
Mi-aș da din viața care trece,
Să-i văd adeseori.
A fost destinul sau fatalitatea,
Momentu-n care ai plecat.
Îmbrâțișănd eternitatea,
Tu mi-ai lăsat un suflet încărcat,
Purtându-și greutatea.
Dar va veni o zi și pentru mine,
Când voi lăsa în spate dor, tristeți,
Atunci și eu veni-voi pe la tine.
Cu zâmbet cald să mă aștepți,
La poarta dintre rău și bine.
034.806
0

voi venii