Mateuț Stela

Mi-a plăcut graiul care m-a dus cu gândul la ardelenii cu vorba lor molcomă

=Crude adevăruri sălășuiesc în jurul nostru
Adevărata credință este cea care ajută sufletul să evolueze... Dacă m-ați întreba ce este evoluția în accepțiunea mea, v-aș răspunde că e lepădare de sine pentru starea de bine a celui din preajmă.
Nu cred că există vreo religie anume care să ghideze persoana în acest sens deși toate se străduiesc să o facă. Există doar Creatorul Cel ce sălășuiește în sufletele noastre, ghidându-le pe drumul corect. El cunoaște persoana mai bine decât o poate cunoaște un preot sau pastor prin spovedaniile pe care le face. El dă forță și înțelepciune ... El e Lumina care face drumul vizibil.
Un război între exorciști și yoghini? Nu este necesar! Atâta vreme cât înțelegem că diversitatea se manifestă într-o infinitate de forme...
Week-end frumos.

= ” Ceaușescu și soția, ne-au furat copilăria !
Nu vă cotrazic pentru că realitatea actuală dovedește contrariul adică întărește spusele dumneavoastră.
„Nimic nu ține o veșnicie” Nici de glorie , nici de avere nu te poți bucura la nesfârșit indiferent de modalitate în care au fost obținute pentru că vine momentul declinului..
Iar dacă acum, noi vorbitorii de limbă românească avem spiritul îmbolnăvit de tot ce s-a petrecut în ultimii ani, speranța nu am pierdut-o. Nu am pierdut încrederea că cei ce vor veni după noi vor da un impuls roții să se învârtă transformând negrul în alb sau măcar într-un gri albicios.
Mulțumindu-vă pentru aprecieri, vă doresc și eu sărbători fericite.

Am vrut să merg și eu într-o duminecă ca tot omul, la iarbă verde să-mi mai alung din oboseala acumulată dea lungul săptămânii. Vremea era frumoasă și așa se anunța să rămână întrega zi. Ne-am trezit noi cu mic cu mare, cu noaptea-n cap, am împachetat cele trebuincioase, și... la drum tată!
Mai e necesar să spun că eram bucuroasă? Mai e necesar să spun că eram curioasă? Locul ales pentru ziua duminecii era unul destul de îndepărtat așa că, plimbarea cu mașina mi se părea binevenită.
Copii începuseră să cânte acel interminabil „Un elefant” distrându-se de minune în timp ce numărau elefanții care se legănau pe pânză. Iar soțul chicotea văzându-mă tăcută. Nu era obișnuit ca eu să fiu așa... dar ce știa el? Îmi pironisem privirea pe geamul mașinii ne-mai săturându-mă de verdele pădurii pe care o traversam. Deodată atenția-mi fu captată de o micuță zburătoare complect roșie, ce parcă, parcă voia a se întrece cu mașina. Mă amuza teribil strădania-i prostească. De aceea nu-l scăpam din ochi. Era un fluturaș minunat.
Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă nu am fi auzit deodată poooc! Apoi un fââââsss... Asta e, mașina făcuse pană chiar în mijlocul pădurii.
Gata... cu toții jos din mașină! Și cum nu prea aveam chef de asistat la schimbarea roații, ne-am dispersat care încotro inspectând terenul. Mai puțin soțul care a rămas să rezolve dificultatea. Eu bine înțeles căutam gângania ce-mi captase atenția pe drum. Am văzut-o cocoțată pe un ciorchine vegetal.
M-am apropiat de ea cu sfială nevrând să o sperii. Și pe când o priveam eu minunându-mă de frumusețea ei, mi-am dat seama că mișcarea antenuțelor parcă se transformase într-o chemare, într-un îndemn. Mi-am imaginat că acesta ar fi vrut să spună „Vino să-ți arat regatul meu cel fermecat unde trăiesc de o veșnicie!” Și cum aș fi putut rezista acestei ispite ? Așa că i-am urmărit zboru-i ce se desfășura într-un zig-zag jucăuș.
„Ce minunăție de fluturaș... oare s-a pierdut de confrații lui?” M-am întrebat eu oarecum nedumerită. Nu era așa... căci urmărindul am ajuns într-un câmp plin cu maci.
Acolo, în oceanul sângeriu în a cărui valuri florile se răsfățau în soare, l-am pierdut din vedere. Tare, tare mult m-am necăjit constatând lipsa lui. Așa că încet, încet am pătruns în marea roșie căutându-l printre acele minunății fragile. Cu mare grijă să nu strivesc în picioare, podoaba câmpului am cercetat prima tufă cu maci.
Dar ce păcat... nu era fluturașul căutat de mine! Era doar o albinuță care, cu meticulozitate, culegea polenul. Așa că m-am îndepărtat încet să nu-i tulbur micuței activitatea procrerativă. Nici în a doua tufă norocul nu mi-a zâmbit
„Oare unde s-o fi ascuns?\" M-am întrebat eu oarecum ofuscată. \"Dar nu-i nimic fluturaș zglobiu, dacă te joci cu mine să ști că tot am să te găsesc, că eu sunt încăpățânată! Și apoi, parcă mi-ai promis că o să-mi arați regatul tău... nu-i așa ? Crezi că am să ratez această ocazie doar pentru că ai tu chef de joacă ?” Așa mă gândeam în timp ce-l căutam înaintând încet.
La un moment dat, lanul cu maci s-a terminat, lăsându-mi în față imaginea unui câmp cu mușețel.
Aici o grămadă de alte și alte mici zburătoare se perindau în toate părțile, numai fluturașul meu nu. „Ei lasă că te prind eu năzdrăvanule, și-ai să vezi cum am să te trag de urechi!” Am spus-o în gând izbucnind în râs fără să vreau „Oare cât de mari or fi urechile fluturelui?” Și mai amuzată de ideile trăznite ce-mi treceau prin minte, am străbătut teritoriul sfânt al florilor de mușețel, și m-am oprit consternată în loc. În fața mea, se înălța o tufă uscată încărcată cu umbreluțe strălucitoare. „Ia uite!! Lumina zburătoare așteptă un vânt prielnic!\" Am exclamat eu în gând.
Acesta, n-a întârziat... și așa ca la comanda gândului meu a început să adie, luând cu el firișoarele luminoase pentru a-mi arăta calea. Le-am urmat, că altceva ce puteam face? Îmi doream mult să-l găsesc pe micuțul ce-mi promisese un regat... Ghidată de ele am ajuns lângăun ciulin.
L-am căutat și printre zulufi acestuia violeți... Dar trebuie să recunosc că-mi era greu să-l disting în mulțimea celorlalți fluturași care erau la fel de zglobi ca și el. Știam, îl simțeam că este aproape... Știam că deși este o joacă tot îi voi da de urmă. Ceva îmi spunea asta. Așa că... m-am decis să-l păcălesc și eu întorcându-mă pentru un moment la mașină, măcar să văd dacă nu este deja schimbată roata! Dar, vai! Nu mai știam drumul întoarcerii! Așa că am luat-o hai-hui oarecum îndărăt, lăsându-mă influiențată de intuiție. Da, de intuiție pentru că-mi era greu să recunosc un drum pe care alte și alte minuății mi se dezvăluiau la întoarecere. Bunăoară, floarea cu tentacule ce stătea maestuoasă privindu-mă zâmbind. Apoi, delicatul in, chicotea timid văzându-mă dezorientată.
Cât despre toporași, aceștia sporovăiau în legea lor, lâsându-se mângâiați de boarea vântului... parcă nici nu mă băgau în seamă!
Ei cum să recunosc eu drumul întoarcerii? Mai ales că trecând pe lângă, atâtea minunății, eram tot mai încântată de cele pe care le vedeam. Noroc cu brândușa de toamnă, că aceasta s-a îndurat de mine și s-a aplecat într-o parte arâtându-mi direcția. Deplin încrezătoare în bunele ei intenții am luat-o într-acolo... și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut în zare mașina parcată. Așa că din mers am mai salutat micuțele guri de leu sălbatice, mi-am luat la revedere de la phile, zicându-mi în gând că tot am să dau eu de fluturaș... măcar la întoarcere.
„Bine că ai venit, că uite, am montat deja roata, așa că hai să plecăm până nu ne apucă amiaza\" îmi spuse soțul văzându-mă venind. Zis și făcut! Ne-am urcat cu toții din nou în mașină, am pornit, eu uitându-mă din nou pe geam numai ce-l văd! Era el regele! Fluturașul meu zglobiu roșiatic pe care-l căutasem cu atâta ardoare. Și tocmai când mai făcea vreo două rotocoale apropiindu-se și îndepărtându-se de mașină... numai ce simt așa ca un cutremur și aud o voce cunoscută care-mi zicea: „Hai trezește-te dragă, noi am făcut deja focul, grătarul e pregătit. Ai dormit pe întreg traseul, acum gata! E vremea să te trezești!\"
Stela Mateuț

Vă mulțumesc pentru atenția acordată. Am făcut corecturile menționate, însă până la a-mi forma un stil, așa cum spuneți mai am de lucru. Este prima mea lucrare mai amplă, motiv pentru care orice remarcă vizavi de text, o consider constructivă și ca drept urmare revin cu modificări acolo unde sunt observate scăpări, greșeli ori inadvertențe gramaticale.
Sănătate și numai bine.
M.S.

Vă mulțumesc mult pentru atenția și ajutorul acordat. Am periat textul cum m-am priceput mai bine. S-ar putea să fi rămas acolo în el cuvinele „întrega” și „aștarnă” pe care sinceră să fiu nu le-am găsit, deși am vizualizat și revizualizat lucrarea de mai multe ori. Poate că... dacă ați avea bunătatea de a-mi spune măcar o jumătate din propoziție, mi—ar fi mai ușor să le identific. În rest, am corectat toate inadvertențele menționate de dumneavoastră.
Numai bine, și sper să-mi fiți aproape în continuare.
M.S.

Vă mulțumesc mult pentru atenția și ajutorul acordat. Am înlocuit acele arhaisme folosite anterior cu altceva. Motivul pentru care le-am inclus prima dată în text este că... am dorit să redau cât mai aproape de adevăr un model de gândire al unei femei mai în vărstă. Mi-am imaginat că atunci când meditează, o face în mod liber, prin cuvinte de tot felul. Mi-ar fi plăcut să includ și câteva înjurături, că doar , nu-i așa... ? Omul în momentul aducerii aminte a diverselor întâmplări , simte ceva... iar dacă acea simțire e negativă chiar că-i vine să înjure. M-am abținut ca să nu-mi fie refuzat textul.
Numai bine , și sper să mă ajutați în continuare.
M.S.

O pasăre bătrână învață să zboare. Se uită în stânga, se uită în dreapta, ia aminte, își întinde aripile, dar... se mai lovește câte-odată ba de zid, ba de de crengile copacului din care își ia elanul. Nu mai vede prea bine, auzul o părăsește încet, încet, iar cei ce trebuiau să-i ghideze zborul sunt acum departe. Neputinciosă, pasărea s-a rugat Domnului pentru o călăuză. Acesta, cunoscându-i dorința de-o viață i-a trimis un sol sub forma unui gând care-i șoptește-n noapte : „Vezi, mai la dreapta, găsești un curent accesibil ție, nu te orienta spre stânga, că ai să-ți pierzi echilibrul... așa, acum e bine.”
Pasărea bătrână, caută în spre înaltul cerului unde credea că-i sălașul Domnului, zicând:”Mulțumesc Doamne pentru mesagerul tău. Păstrează-l sănătos lângă mine, să mă ajute să-mi văd visul împlinit”
Cu respect Stela

Am citit și m-am simțit copleșită de emoție. Cuvintele Islaz, Bagher, Calea Șagului m-au făcut să tresalt, zicându-mi: \"Vezi, vezi acțiunea s-a petrecut aici chiar sub nasul tău... Dar oare pe unde au trecut calea ferată pe sub pod sau mai în spre Gara de Sud?\" Negreșit voi cumpăra cartea.
Cu respect Stela Mateuț

Dacă, din greșeală s-a postat automat de două ori același text, din care unul a fost refuzat permanent, cum se retrage acesta ?
Retragerea lui nu însemnă retragerea textului acceptat?
Sau cum poate fi șters cel refuzat permanent?

Dacă unul sau mai multe texte au fost refuzate pentru corectură, mai pot fi postate după ce au fost corectate sau reprelucrate?

Această poezie este ca o cutiuță mică în care s-au înghesuit toate sentimentele frumoase ale omului.Deschizi cutia și emoția te invadează, vezi puritatea iubiri izvorâte din suflet de copil, iar respectul sobru și somptuos le însoțește pe celelante ținându-le srâns de mână.

În acestă poezie am găsit acel nouraș ce strabate sufletul omului adesea.Un nouraș ce poartă în el ploaia tristeții.Stropi mari ai decepției sunt cernuți emanând un sentiment de deznădejde .

Tristețe, nostalgie, păreri de rău adunate într-o poezie frumoasă. Durata efemeră a vieții omului pusă în antiteză cu infinitatea timpului cosmic,
\"hohote-n larg
mă străpung...
....și-am murit.\"
.......
\"Unde e timpul?
Abia s-a trezit!\"

precum și legătura dintre aceste două elemente.
\"Unde mi-e viața?
Unde sunt eu?
M-am rătăcit
prin secunde mereu...
Trece agale universul
prin mine...\"