masha djinn (nepoata)

acum, când rânjetul scormonitor a ieșit de pe chip speriat și oboseala, întâlnindu-l, nu i-a stat în cale, realizez: la întrebări stupide primești răspunsuri stupide, reacția biancăi, necunoscuta

după mai multe zile de nemișcare pete negre, pete roz după aceste zile omizi cu degete mă ridică mă teleportează într-un salon de spital. Mama, unchiul, ochii bunicii Rotunzi și moi ca niște

cu o frecvență de 35 mhz/s această simulare cu furnici încă nedomesticite la fermele din jungla sileziei. îmblânzitorul nostru s-a dovedit neputincios. acest eșec demonstrează neputința noastră

aș vrea ca lumea să nu mai fie o tabără de creație peste tot scene live de pulpe groase în papuci cu tălpi uriașe aș vrea să nu mai aruncați cu hălci de poezie în noi la piață, printre țâțe

descoperirea serialelor downloadabile în mai puțin de o oră înfundarea capului în balta fără fund și fără broaște a cafelei traversarea în goană de beție a podurilor în ambele sensuri îndoparea cu

până să mă nasc eu și puțin după aceea mama făcea gloanțe full metal jacket. știu că îi era greu, dar se consola cu prieteniile solide și jocul de șeptici. După 89, mama făcea frigidere

ca un cerșetor arțăgos și plictisit mă lovesc de trecători- aproape întotdeauna intenționat- îmi umflu brațele până când simt cum bietele mâneci pocnesc și fug de mine și fug de mine și tot

Din nou, în oraș, locurile din stomac goale, spațiul dintre noi, în metrou, gol. Norocul nostru sunt cărțile pe care m-am prefăcut că le citesc. Doar ele pun la locul lor pisicile tolănite, șoriceii

aș scrie un text plin de flori colectate în recipiente imposibile, puse acolo la fermentat aș bea primul flux de alcool prețios fără să aștept refluxul buuuuuuuun, ce mai, țuică fruntea!

ești o fantoșă diagonală cântând la muzicuță ai cincizeci de mii în buzunar, două țigări, cheia de la camera de cămin, jumătate de lamă orbit- te îndrepți către prietena ta cu pași înfipți în

această făptură mică, însă deloc fragilă îmbrăcată în haine mici, înfășată în pledul ei mic de nervozitate. se rotește, scrâșnește, mă trezește în fiecare dimineață mult prea devreme, dar

în ultima vreme masha are impresia că a crescut că s-a îndrăgostit că stă picior peste picior ca un om mare deși piciorul de sub îi amorțește aproape instantaneu. în ultima săptămână masha a băut

mă uit în oglindă am freză de miron cozma, un pumn ridicat prea sus închid ochii și îngân pumnul nu există, pumnul nu există trag pe nas un fel de fum din toate părțile petrol și huilă, și

ieri suferința ajunsese la mijlociu azi e la degetul mare. ioi, dana, șuieră gura din palmă trage-ți o palmă întreagă și fugi în vizuinile de sub plapumă. a intrat fluturele adevărat în

Stau cu picioarele sub mine dinaintea Crăciunului, iată o poză în care Ceaușescu seamănă cu taică-miu să mor io http://www.muzeuldefotografie.ro/wp-content/uploads/2010/08/MG_2170.jpg în vremea

iar oamenii cască ritmic gurile dinapoia geamurilor sucul muzicilor printre dânșii în loc de aer sau de iubire scaune în poziții nefirești; seara dansantă ne ascute oasele, ne îngroașă

bună dimineața, Mr Peach! am venit să iau bunătăți pentru încă o săptămână. le voi împărți mamelor și taților mei: mamei albastre, mamei furioase, tatălui blând, tatălui negricios, ghemuit în

Death by caciocavallo sau Moartea și cașcavalul și-am înghițit toate acele felii în graba cea mai mare. bătea rău vântul și norii se fugăreau printre firmele luminoase peekaboo! gura mare,

spațiul vital e infinit mai vast decât locul mortului și are mai multe avantaje: pentru cel dintâi trupul este opțional, căci, pentru o mai bună locuire sunt de ajuns câteva lecții de geografie

petrică îmi spune că zilele lui sunt niște viermișori digestivi și că durerile de stomac sunt mai nasoale decât alea de cap într-o noaptea a visat, îngrețoșat, lanuri întregi de

cămașa e dintr-un material prietenos, însă e prea lungă dintre pulpele foarfecelor un frig leneș se pisoiește spre mine astfel neștiind închid ușa, închid fereastra pe rând, dintre toate culmile

De fiecare dată când moartea lovește aproape de mine, discursul mă expulzează ca pe un pre-timpuriu Nimic din ce găseam înainte de spus, fie și numai scrâșnit, în propria ceafă nu se cuvine ori nu

ploaie torențială mă apuc de fustă și încerc să fug în față ploaie torențială în spate pe un gang, mirosind a pui jumulit apa se scurge gros printre scânduri urgențe primire cluj pachete de

pe la șapte m-am trezit fără senzația aia am plecat și m-am întors abia seara. pe masă era o cratiță cu mâncare de cartofi o parte gălbuie, una, încă și mai mare, înnegrită. m-am gândit să o