poem pentru unchiul-ventriloc

De fiecare dată când moartea lovește aproape de mine, discursul mă expulzează ca pe un pre-timpuriu

Nimic din ce găseam înainte de spus, fie și numai scrâșnit, în propria ceafă

nu se cuvine ori nu se deșteaptă. Mortul nu e nici măcar eroic, inimă vs alcool.

Și totuși, în mijlocul unui savuros Motor Minder, lopețica de fier începe să lucreze

și găletușa se umple cu nisip de fier. Mai departe, uneltele se trezesc și se ospătează împreună din acea parte ascunsă jumătate-de-inimă-călare-pe-jumătate-de-creier-oțel.

Probabil acum trupul curat e numai bun pentru floricelele plânselor

din el se desprind povești fastuoase, cum nu s-au întâmplat în epocile când vorbea chiar el. Iacătă, povestitorul-ventriloc în gura mare.

Pe mai multe coli ne întindem și ne sprijinim bărbia în mâini

abia mai clipim când ne descrie

ceea ce nu încape nici măcar în muțenie.