Mediu
Ma ratacesc undeva,printre amintiri
In cimitirul viselor trecute
Printre cavouri si iubiri
Si printre lacrimi ,reci...pierdute
Merg schiopatand peste morminte
Si printre cruci ,copacii pustii
Vad luna cum pe cer s-aprinde
De la vapaia unei mici faclii
Te vad pe tine,calare pe o cruce
Tinand iubirea ,prinsa-n lanturi
De vrei,arunc-o,sau in iad o duce
Sau spulber-o prin santuri
Strigoi,fantoma...sau ce esti
Nu-mi rade-n fata,caci nu ma mai doare
Si am uitat de lucrurile pamantesti...
Nu vezi,ca am trecut de-a lor hotare?!
053244
0
Ei bine, mie asta mi-a inspirat poezia ta. E chiar draguta, dar nu-mi starneste mai multe simtamine decat o face simpaticul serial TV. (desi eu, personal, prefer desenele : )
Dar asa, de amorul adevaratei arte, imi face placere sa citesc din cand in cand asemenea texte de un real sincretism. Real, Micul si Marele ecran, imaginar, poetic, hipism, valvatai... cu siguranta, o varietate rar intalnita in doar patru strofe... daca sunt patru. Caci punctuatia ma deruteaza total. Apropo de exprimare... de ce pui copacii sa schiopateze prin cimitir? Lasa-i dom´le la locul lor ca bine stau! Sau poate e altul intelesul, dar e cam invalmasita iarasi punctuatia?!? Sau poate lipseste chiar un verb? Habar n-am, dar nici nu pot deduce.
PE SCURT: brrr, SINISTRU!