azi 13dec2004:
nu credeam sa ma trezesc in alta Romanie,
nu mai sunt eu azi, nu mai am un somn al meu de care sa ma bucur, nu mai sunt departe de dureri de masele si oameni nebuni, cu pietre
nu stiu de ce...
n-am devenit obscen...m-am nascut astfel.
ceea ce nu inteleg altii este ca, daca eu sunt obscen si ei sunt obsceni, diferim mult in ceea ce priveste obscenitatea proprie.
spre
traiesc cumva in spatele meu,
in umbra ochiului ce neaga SENTIMENTUL...
ma gasesc des, printre file uitate de timp,
acelasi copil rebel, copilul rau,
inecat cu petalele altor trandafiri -
eu nu ma simt legat de nimeni,
nici cu sfoara de matase,
nici cu lanturi de rugina!
semne de la un calcai la celalalt
ma lasa nevazut de SENTIMENT.
pe mine ma atrag pietrele colturoase
caci
imi sunt atat de porc azi...
sunt la un pas de a voma pe tastatura:
zi de vineri, zi de sinucigas
caci preferam mai ranced sa-mi iau sange
sau sa renunt la tensiune in favoarea ta?
nimic nu ma
nu ma impinge, eu sunt decat
ultima litera a Marelui Cuvant...
pe mine nu ma cauta nimeni
in scandura de care m-am ascuns,
si ochiul meu...sunt scurs
din umoarea apoasa a aceluiasi organ optic -
nu mai am nimic de spus in plus!
am prea mulți bani să-mi pot permite
o moarte limpede printre cuvinte,
printre culori asemeni mie...
am 26 de cai, ai mei,
cu potcoave sudate din litere
și șa
o am iubit...
descult mergeam pe ceafa ei
si cerul mirosea a pepeni verzi
si mieii se jucau in infinit,
o am iubit
mai mult decat,
mai scump decat
pe calul ranit.
sunt aripa de inger
caci
cu ambele puncte cardinale m-am certat:
dintr-un colt al cosmosului
spre alt colt al ochiului
m-am gasit rezemat
de o ploaie de lacrimi,
de fantana in ceruri
cat un cal nechezat.
manz ma
probabil ca azi este una dintre acele zile in care scriu si sterg, sterg si scriu...
dar nu tie iti adresam aceste cuvinte la intamplare, ci unui anume individ, vasile, pentru care am toata stima,
m-am decis sa devin om rau,
sa imi ascut creioanele suficient de mult,
si cuvintele pe care le scriam, ascutite
sa nu mai semnifice nimic.
-salut!
-cu cat?
-daca nu deranjez.
-se poate mai
eu nu iubesc,
eu nu detin sub nici o forma
notiuni despre SENTIMENT.
iubesc Parisul,
cu florile sale severe,
cu coltul sau de cascaval.
cauta-ma!
eu am in sange idei
si ele-mi rod inima,
ti-am cumparat zambetul cu un buchet de trandafiri;
inainte sa-mi scot ochiul din tine, te-am hulit -
ma ierti? cerb de catifea cu coarne de catifea infipte-n coasta mea?
de SENTIMENT m-am
cat de departe m-am trezit
pe crucea stearpa, de granit
cu ochiu-nchis in infinit -
ma plictisiti, voi, cei rugosi,
caci cercuri nenumerotate
inchid SENTIMENTUL ,departe de mine!
eu am gresit,
eu am fost prostul care n-a putut sa se abtina
si a spus \"te iubesc\" prea devreme...
eu trebuia sa stiu
ca SENTIMENTUL nu e viu,
in mine,
ca pietrele vorbesc mai frumos decat
in Curte la Dionis
i-am gasit pe toti, intacti,
dar tu, cu umbra ta ondulata,
nu ai venit.
de ce plumbul 4.14 , potasiul 2.15 si radiul 2.2
s-au lasat extrasi si tu nu?
de ce m-am acoperit
stateam intins pe iarba cea ne-arsa
de vant
si ma simteam inchis in scoici de diamant,
in necuvant...
dumnezeu m-a tras de pleoapa,
neadormit,
spre SENTIMENTUL pe care l-am
de data asta, prin 8,
trec din mine in mine, necopt.
in mine simteam cum creste dintr-odata
SENTIMENTUL, si mainile amandoua nu-l puteau dezlega,
si ochii mei putrezi nu il puteau masura...
in
nimic nu ma opreste sa zidesc-
am intr-o mana lespezi de granit
si in cealalta inima constructiva cat un corb mut
si o lebada trista, ranita-nspre aripi demult...
de ce totul se reduce la
de ce in spatele libertatii cuvantului
va ascundeti, neintelegand cum,
in caderea monezilor de 5.000 de lei,
nu cratima e cea care importa?
eu scriu liber
altfel as fi un paunescu sau mai stiu
vreau să las vulturii să alerge prin părul meu
și cai înaripați să mă scufunde
în cântec de-ngropare, violet:
căci totul e culoare,
culoarea-și schimbă lent
ochiul de crom
în os [armă
din coasta mea am nenascut un corb.
si mii de corbi din tampla mea cresteau
sa se adape-n timp din trup imens -
sunt, rasinos,
si verbele ma coborau spre nemurire,
si din cuvant am sculptat
vreau să mai stau puțin plecat,
afară vântul s-a-nnoptat
și singur simt însingurat
că am rămas...
de ce sunt roșu în obraz?
de ce cu pietre de granit
spălasem sângele spre care,
dobitoc,
MD