Nu vă supărați, nu vă supărați,
V-am văzut, așa, din spate,
Și-am zis: \"Uite cum se potrivesc
Copiii ăștia doi,
Copiii.\"
Foarte bine vă potriviți,
să știți,
la înălțime.
\"Mulțumim,
De-ndată ce ne-am desprins de morminte,
De cavourile neștiute ale acestor popoare
Îndepărtate de pământuri, de cuvinte neancorate,
S-a strâns tăcerea, apăsătoare ca într-o mină de sare.
Mâinile
Muncesc, scumpul meu tată,
Muncesc până când brațele mi se ofilesc și îngenunchează
Pe brazdele înțelegerii.
Nu-i loc în lume de desfrâu și morminte,
Înlățuiesc între oboseli
Câte-un pahar de
Am lăsat patru ani muți
Să încrusteze în mine durerea,
Răbdarea și înțelegerea.
Zeci de marionete
Și-au croit din strângerea mea din dinți
Textura și experiența.
M-am lepădat de poezie
Ca
Încă îmi răscolesc rănile,
Culeg lotușii din pocalul acestui destin
Derulat ca o cursă de rollercoaster în sens invers,
Fără să regăsesc Bucuria,
Dulcea savoare a înțelegerii.
Nu mă
Versul acesta nu e demn de lanțurile
pe care le porți în tine oftând.
E doar o croială din petice
lipite cu o bandă de scotch.
Nu-l citi. Se cântă.
Si înainte sa te așezi confortabil,
ia o
Am început să mă strecor în viața ta.
Îți fur din țigări și din vin într-o joacă nebună,
Sperând să mă bănuiești,
Să mă cauți în pernă, în halatul de baie,
Intr-un vis necurat.
E atât de ușor
Nu mă poate opri nu mă pot întoarce la acel cer
Desprinde-ne clipă înainte să ne consumăm
Nu avem voie să devenim oprește-mă
Nici măcar nu-i știam textura buzelor
Întreg corpul ascuns în
Drumul acesta de fier e un război cu sănătatea mea mintală,
Un răspuns nesupus înfrângerii,
Căldura de pe urma ultimei priviri.
Fiecare fum de țigară e un strop de lapte
Întors în cafeaua
De când timpul mi-e sevă,
Drog trecerii tale prin anotimpul creației,
S-au înmulțit catargele
În portul marii mele dileme.
Toată lumina aceea nevăzută
Poartă pelerinul din mine
La picioarele
I
Cu o unghie ascuțită
În formă de sicriu spart
Mă roade, mă roade
Plăcerea unor locuri vechi,
Niciodată uitate
În beția mea aprigă de crimă,
Infamele dorințe:
Privirea aprinsă
Þine-mă strâns de pleoape, măcar acum,
Când infinitul gri mă înscrie unui pol abisal de durere.
Tu nu știi ce face monstrul acesta din oameni:
Îi duce pe tărâmuri unde cavalerii încă mai îmbracă
Dă-mi un motiv să te recunosc
Atunci când trec pe lângă tine
În marea cafea amară care e orașul nostru.
Nu ai nici culoarea dimineților când eram al tău,
Nici gustul cald al toamnei în care ne
a-ți aduce aminte tăcerea privind o poză
cu mănușile suflecate până subsuori
urmărind încordat toate unghiurile
care în clipa neterminată nelucrată a surprinderii
ți-au scăpat printre
Cânt ordinea neliniștită a cuvintelor,
Pasul către poarta de calm infinită.
Cânt pruncul rumen al poeziei
Născut în ieslea gândului meu,
Schingiuit și răstignit
După pofta inimilor
Polul nebănuit de dorință
Rescrie durerea,
Facerea de ape,
pământuri și ceruri
neînțelese, deviate.
„Come on baby
Light my fire”
Și aripile au căzut,
scrumul lor traversă
între
Totul a mințit
în ziua când ne-am găsit
pe prispa orizontului
îngânată neînchipuit.
Aveam nume
de pasiune
și tristeți
de tinereți.
Murmuram măsura,
Ne sfârșeam într-una:
- Ochii tăi
Ce frumoși suntem împreună!
În oglinda bunicii tale
Se încheagă și pentru noi o poveste
Ruginită de purtare,
Înnegrită de viață.
Au nins pe ea vârstele iubirii.
Indiferentă la privirea
Iubito, ucizi în mine tot ce e amar!
Ne ard sufletele
Pe bacheta din spate a mașinii tale.
Savoarea umeda a oboselii
Ne apropie într-o notă suavă și caldă
A atingerii.
Ne odihnim