Poezie
Maria. Anotimpul tăcerii
(dual)
1 min lectură·
Mediu
De când timpul mi-e sevă,
Drog trecerii tale prin anotimpul creației,
S-au înmulțit catargele
În portul marii mele dileme.
Toată lumina aceea nevăzută
Poartă pelerinul din mine
La picioarele ei adorate,
Înmugurite oceanului de răni de pe pământ.
Să-mi fie înclinarea rădăcină
De arbore, de nor nesupus…
Un dor desprins realității,
Imaginat la cei doi poli ai tăcerii.
003118
0