Poezie
X-mov
1 min lectură·
Mediu
aștept semne din punctul mov
de parcă picioarele mă mai ascultă
când tu stai dreaptă la 180 de grade
cu umbrela pe umărul stâng
de ce taci?
plouă dinspre mine
toate oglinzile pe care le admiri
îți șoptesc la plecare ultima modă
modelul meu nu mai există
sunt alternative
abandonat am încercat pariuri
să-mi vindec rănile
iar tu îți vezi de procese
de martori
de drumuri
ale mele mai strâmbe
le încadrezi într-un articol
concluzii
se dau goluri
îmi beau berea
mă uit la meci
telefonul într-un cui
apelurile se pierd în perete
și se repetă
în lovituri de la 11 m
054.241
0
